Ursita. Avortul.

Se va naşte undeva, pe munte, unde nu creşte nici iarba, unde brazii îşi scutură acele ca să se întreacă în vârfuri. Prin natura lor, sunt zvelţi, mândrii, slabi la trup şi zdraveni la spirit. Nu ţintesc decât spre înălţimi, de unde pot distinge silueta subţire a caprei negre şi coarnele ei de drac. În noapte, când luna li se oglindeşte pe scoarţă, par nişte vene de sânge negru. Venele pădurii, printre care zburdă liberă stafia uşoară cu coarne, pe cântecul bufniţei. Acolo, într-un cerc blestemat de spini, fructul răului cu părul de purpură va vedea pentru prima dată lumina cerului. Nu va plânge, ca toţi copii, căci timbrul vocii ei va depăşi auzul muritorilor. Nu va da din pumni şi din picioare, pentru că va avea gheare şi copite în loc. Ochii ei nu vor căuta căldura ochilor mamei, ci desfătarea sângelui său, care va trebui să sece, pentru ca ea să trăiască. Din tată-şi va face vid, din mamă, viaţă.

Aşa i s-a spus, şi ea, aşa a auzit. În faţa sa, nu mai vedea decât brazi scheletici dansând hora într-o baltă de sânge, în jurul fructului său. Nu putea dormi, nu putea merge pe picioarele sale, nu distingea contururi sau feţe. Noaptea, o găsea totdeauna în şanţuri, în faţa caselor mai mari din sat, sub poduri, de unde-şi striga ursita când blestemul o trezea din somn. Nici nu-l recunoscuse, dar era convinsă că-l întâlnise. Nu putea scăpa de ceea ce credea că era prima amintire. Somnul, bântuit de zâne rele, îi devenise duşman. Se întâmplă câteodată să nu poţi să-ţi găseşti liniştea decât în propria minte, în propriul somn, atunci când ştii că nimeni nu te priveşte. Poţi fi tu însuţi. Degeaba se vorbeşte despre psihologie – mituri. Degeaba se vorbeşte despre alţii – poveşti. Când pui o cană cu apă pe masă, dimineaţa, iar apoi intri orbecăind la duş, poţi fi sigur că la întoarcere, vei găsi cana unde ai lăsat-o, cuminte, la locul ei. Acţiune sigură. Când te joci de-a pacientul şi psihologul, nu poţi fi nici măcar pe jumătate sigur de denumirea jocului. Acţiune ambiguă.

Ea, însă, ştia sigur, de la ursitoare. Veniseră într-o dimineaţă, înainte de cântatul cocoşului, cu degete lungi, falange suple, cu gheare care începuseră să-i joace înaintea ochilor, ca păianjenii. O droaie de muşte, drosofile în rochii, mici şi clare, o droaie de colţuri şi riduri minuscule, clare, o droaie de cuvinte pocnind în blesteme. Şi soarta ei. Blestemul. Avortul.