Oboseala

M-am gândit de multe ori. Ştii ce cred eu? Cred că nu devii neapărat mai înţelept odată cu vârsta, ci pur şi simplu, oboseşti. Îmi dau seama de asta doar dacă mă uit în jur şi ascult ce spun bătrânii. Sau şi mai bine, dacă stau şi îmi aduc aminte cum erau ei altădată şi cum au ajuns. E drept, înţelepciunea vine direct proporţional cu inteligenţa şi cu deschiderea la nou și la altceva. Dar pe lângă asa, e imposibil să nu vezi oboseala.

Pe brațele unora se văd tatuajele din tinerețe. Pe alții încă îi mai doare spatel de când au căzut de pe motocicletă, dar s-ar aventura din nou „călare pe motoare” ori de câte ori ar avea ocazia, dacă n-ar fi prea obosiți. Unele încă mai au reflexul de a da din cap pe muzică, deși nu atât de zbuciumat ca la șaișpe ani. Alții jelesc orele de tenis de câmp cu prietenii, drumurile lungi cu mașina pe care le făceau fără să adoarmă, zilele de vară când își cărau cortul în spate pe munte și cu chiu cu vai se înduplecau să-l instaleze când se însera, și nopțile când strângeau mâna celui drag și rămâneau cu ochii deschiși spre cer. Ar mai face-o de o mie de ori. Chestia e că.. au obosit.

Nu vreau să obosesc. Mi s-a zis Red Bull într-un timp. Nu vreau să rămân doar cu dorul, cu vorbele și cu reflexele. E absurd, știi. Niciun Gerovital din lume, oricât de puricat ar fi el de Ana Aslan nu te poate face să scapi de oboseală.

Era un timp când îmi doream să mor tânără, ca să nu ajung bătrână și ramolită, cum ziceam eu pe atunci. Acum nu mai vreau. Heh, se pare că totuși a venit și un pic de înțelepciune cu vârsta. Mă încălzesc cu gândul că există oameni care fentează oboseala aia – cei care-și lasă oasele să se odihnească, și sufletul să umble în continuare pe munte. Și se întâmplă chiar ca și oasele lor să o ia din loc și să urmeze sufletul pe coclauri. Nu-i exclus deloc... chiar deloc... Acum nu mai vreau să mor tânără.

E mai. Dimineață a fost frumos. Cică dacă port o șosetă pe dos, se întoarce vremea. De ce-aș face asta? N-am eu destulă putere să înving niște nori?! Am..

E plăcut să adormi fără gânduri. Gândurile continuă uneori în vis. Când îți golești mintea înainte să adormi, cred că Bob dă cu banul – Frate, ce dracu s-o pun pe-asta să viseze? Dacă aș fi normală, aș răspunde nimic. Măcar o dată. E curios. Ceașca se uită la mine. Eu mă uit la ea și mă gândesc. Odată, mă uitam la telefon. Apăsam tasta roșie când intra screensaver-ul, ca să văd ceasul. Așteptam. M-am obișnuit atunci să aștept. Poate încă mai am reflexe. Da, de fapt, încă mai am reflexe – am să-i consum bateria degeaba, așa...

Motivaţie

De obicei, când auzi de modernitate, te gândeşti la mai bine. Nu? E bine că telefoanele s-au modernizat şi-au renunţat la fire, cabluri şi alte minuni, că nu mai trebuie să te antrenezi înainte ca să poţi să-l muţi de colo-colo. E bine şi că televizoarele se pot cocoţa în pereţi, pentru că nu mai e nevoie de jdemii de corpuri de mobilier ca să ai pe ce să-l pui. S-au modernizat şi PC-urile. De exemplu, am primit prin primăvară un Eee Pc mic-mic de tot, de care nu m-am atins până acum (sunt reticentă la mai tot ce-i nou din domeniul tehnologic), care nu mai are CD/DVD-rom. Deci, îmi dau seama că în câţiva ani ne vom uita strâmb la teancuri de DVD-uri cu muzică/filme, întrebându-ne ce naiba mai facem cu ele...cam cum s-a întâmplat cu vinylurile şi casetele audio (mama şi acum mai are Beatleşii şi Rollingşii pe vinyl).

Şcoala s-a modernizat şi ea. Bucuraţi-vă, avem termopane (bine, nu chiar toţi, unii dintre noi mai învaţă în clădiri de patrimoniu) şi flipchart-uri. E, dar evoluţia asta s-a făcut cam... după principiul una caldă, una rece. Şi, ca urmare, toată lumea importantă de pe la TV reclamă acum..faptul că nu mai are cine să admire termopanele şi flipcharturile din şcoli pentru că lipseşte –atenţie că-i expresie importantă, domn’le! – motivaţia elevilor de a merge la şcoală.

Voi de ce-aţi mers la şcoală, copii? A? Ca să învăţaţi, nu? Ca să vă puteţi cumpăra mai târziu un covrig când vă e foame, mama mă-sii  de covrig, bine că e şi el! Cam asta a fost motivaţia noastră, a copiilor de bugetari fără palate şi Lamborghini-uri. Şi noi ne gândeam la asta pentru că..ne vedeam lungul nasului şi realizam că nu toată lumea e fiu/fiică de parlamentar, că nu toate ne vom mărita cu boşorogi hidoşi care învârt teancuri de euro. Dacă excludem categoria asta, mai rămâne, în afară de noi, cei care am am decis să continuăm, un grup de...personalităţi.

Rămân cei care renunţă pentru că nici miliardari nu-şi găsesc, dar presupun că n-au nicio şansă nici dacă îşi continuă studiile, pentru că „toată lumea are diplomă”. Pe niciunii nu putem să-i judecăm.

Dar putem să-i judecăm pe cei care oferă alternativele măritişului cu boşorogi, respectiv parlamentari. Ei sunt cei care n-au dreptul să vorbească, ei sunt vinovaţii pe care..culmea! tot ei îi caută!