De multe ori când eram mici, ne prindea seara fără tema la mate făcută. De multe ori, când eram mici, şi ne prindea seara fără tema la mate făcută, mama venea în camera noastră şi cerea să vadă caietul. De multe ori, când eram mici şi ne prindea seara fără tema la mate făcută, şi când venea mama in camera noastră şi cerea să vadă caietul, ne spunea să “nu lăsăm pe mâine ce putem face azi”. Câtă dreptate avea!
Acum câteva zile discutam cu cineva despre viaţă. Larg subiect. „Cineva”-ul meu spunea că în viaţă, totul se face cu moderaţie. Zicea că după marţi, urmează şi miercuri. Că zilele nu intră în sac şi rămân acolo. Da, într-un fel sunt de acord. Mulţi au greşit de-a lungul timpului din grabă, pentru că n-au mai avut răbdare.
Dar tot acum câteva zile, la Scânteia, zilele multor nefericiţi au intrat de-a binelea în sac. Gândiţi-vă, numai, câtă viaţă aveau în faţă oamenii ăia. Câte lucruri de spus, de făcut, de rezolvat. Câte de văzut, de simţit. 13 suflete. Suflete vechi de 8 până la 65 de ani. S-au pierdut copii care n-au avut şanse să cunoască vârsta adolescenţei. S-au pierdut părinţi care nu-şi vor mai vedea copii. S-au pierdut bunici care nu-şi vor mai vedea nepoţii. S-au pierdut oameni care înainte să plece au spus, probabil, că se întorc în maxim câteva ore. S-au întors. Dar s-au întors în patru scânduri.
Când scriu rândurile astea, se aud de afară salvări. Se duc la Folteşti, unde istoria s-a repetat.
Ce cutremure? Ce meteoriţi? Ce încălzire globala? Ce poluare? De ce ne facem griji pentru ce are să se întâmple în 5670 când cel mai tare „master of horror” este momentul?!
Vezi, prietene, de ce să lăsăm pe mâine când poate, mâine, va fi pentru noi un mare vid? Nu ştim ce ne rezervă viitorul. În microbuzele alea puteam fi eu, tu, el, ea, mamele noastre, taţii noştri, bunicii, prietenii, persoane dragi. Fizic, ne e imposibil să ne îmbrăcăm în fuste blindate şi să purtăm 24 de ore din 24 veste antiglonţ. De ce să nu profităm de viaţă atât timp când mai vedem lumina zilei?
