E foarte greu să antrenezi oamenii într-o acțiune de natură culturală, asta se știe. De fapt, e greu indiferent de natura acțiunii, mai puțin una care se sfârșește printr-o recompensă sau o pedeapsă. De cele mai multe ori, te lovești de un „vin! Cum să nu vin?!”, urmat de „mi-a murit puricele de baltă, mă duc la înmormântare…”. Poate e de vină exemplul care vine de sus, unde toată lumea stă excelent la capitolul „declarații” – Băse promitea acum câțiva ani că se va întâlni cu „alegătorii” lui în fiecare lună, în nu-știu-ce-piață, ca să le asculte ofurile, Bocșor tot amenință cu ieșirea din criză, și câte și mai câte. Da, poate, pentru că „peștele, de la cap se împute!”. Sau poate e de vină lipsa de inițiativă de jos – cum ar putea să crească ceva ce nici măcar nu există?!
Cu sau fără supoziții sau explicații, în sfârșit pot să anunț debutul Cenaclului literar Corespunderi, din cadrul Facultății de Litere, UGAL. Minunea s-a întâmplat zilele astea, ocazie cu care s-a lansat și un blog dedicat Cenaclului, care poate fi vizitat aici. (și o să intre și la lista mea de bloguri, pentru că merită)
Mulțumim domnului profesor Cătălin Enică, care a acceptat să ne îndrume în această acțiune, și celor care au participat, și invităm pe oricine scrie, vrea să scrie, sau vrea să vadă cum se scrie să ia parte la ședințele săptămânale (sau aproape săptămânale).
Calendarul, textele și cronicile pot fi citite pe:
www.corespunderi-ugal.blogspot.com
