3. Bun venit, 2011! Nu știu de ce mi se pare că intrăm cu toții într-un soi de film SF când văd că se-adună atâtea cifre la 2000. Am sentimentul acesta de câțiva ani, de când ne obliga profa de mate să cumpărăm și să rezolvăm de pe-o zi pe alta celebrele culegeri Mate 2000 +. E, la început, a fost mai decent. Era +2, +3…dar pe urmă s-a îngroșat gluma. Bine c-am scăpat de mateoftică…
8. Că tot veni vorba de filme SF, și în general, de filme, tocmai s-a terminat un an nici slab, nici extrem de bun în domeniul filmelor. Am avut producții comerciale și mai puțin comerciale, continuări teribil de proaste ale unor filme teribil de bune (vezi Paranormal Activity 2 sau Open Season 3), remake-uri de toată jalea (l-ați killărit pe Freddy Kruger din copilăria mea și pentru asta n-am să vă iert! – râs malefic…), mulă minte sucită (Inception, Shutter Island, sunt doar cele mai celebre), sau adaptări (ne)reușite ale unor jocuri video faine (adică PoP). Să vedem lista cu nominalizările la Oscar și câștigătorii de la Globuri, deși cred că o surpriză de genul celei de anul trecut n-are șanse să se mai materializeze și acum. Mizez pe Black Swan, Shutter Island sau Inception…deși nici Social Network nu-i rău. Totuși, dacă Portman nu ia măcar o statuetă, fac urât. Pe cuvântul meu!
11. Huidu a căzut și s-a ridicat. Asta pentru că he`s ”about to rock” and ”we salute you!”.
14. Chestia mișto la un prieten foarte bun cu care vorbești după mult, mult timp, e că oricât de mare ar fi distanța, tot poți să vorbești cu el ca și cum n-ar fi plecat niciodată.
43. Cât dracu` mai durează până termină lumea de întrebat ”ce-ai făcut de Revelion?”. Fuck it! N-am mâncat ca sparta, n-am intrat în comă alcoolică, n-am digerat kitschurile de la Tv, deci nu sunt interesantă. E interesant să te simți ca dracu, să te faci de râs în public, să dai din fund pe manele sau pe muzică de bătut cuie. Eu am stat la bârfă cu familia-una din ocaziile extrem de rare de a ne nimeri în toane bune și-n aceeași încăpere- și m-am simțit bine – banal!
17. Pe 22, începe și la noi sesiunea. Puține examene, doar vreo 10-11.
21. Zilele astea arăta pe la TV un foarte fericit pacient ajuns la spital în comă alcoolică. Comă știa c-o să facă, pentru că cei care nu se pot abține nu se pot nici schimba. La spital știa, de asemenea, c-o să ajungă, dar tot ce spera era să dea de același doctor care l-a zguduit bine și anul trecut, pentru că ”noi ne-nțelegem bine, bre…”. Asta ca să vedem că românul nu renunță niciodată la umor.
45. Scursurile s-au refugiat la munte de sărbători. Mă mir cum nu s-a scufundat pământul cu ei, am fi avut și noi un eveniment cu care să ne mândrim în fața lumii. Un fel de Sodoma + Gomora în variantă românească, cu două-trei victime: marinelu`, The Reaper și blonda de la Cotroceni.
76. Ne-am ales și piesa care ne va reprezenta la Duesseldorf, la finala Eurovision 2011: copii de la Hotel FM, care cântă despre ce nasol (și aproape imposibil) e să schimbi lumea singur și despre câtă nevoie avem unii de alți, ca să reușim, totuși, să facem ceva. Adică tot un fel de pace+dragoste, dar în variantă 2011. Piesa nu sună rău de tot, dar nici o capodoperă nu e, așa că nimeni nu se înghesuie să dea un pronostic în legătură cu ceea ce se va întâmpla prin mai, la concursul ăl mare. Tipul țopăie și zâmbește. Cel puțin, în spate are chitare și pian, nu platane. Asta-i de bine. Pentru o piesă aleasă în noaptea de Revelion - ca la nimeni, frate!- când nimeni nu mai vedea clar la 2 centimetri în față, și nu mai auzea decât clopoței, nici nu puteam să mă aștept la mai mult.
Și termin, ca de obicei, cu îndemnul:
Pace!
