Leapsa...by Sunetul-mai-tare

         O leapşă foarte faină a venit zilele astea, ca provocare, de la Docica. Pe scurt, trebuie să scriu despre lucruri/momente/persoane care mi-au schimbat viaţa.

        1. Prima schimbare care-mi vine în minte s-a produs "în tinereţile" mele.. Nu ştiu exact când, dar de atunci, şi spun "atunci" gândindu-mă la momentul în care a început toată tărăşenia, mi-a rămas o fotografie alb-negru cu mine purtându-mi părul în faţă (peste ochi, vorba maică-mii)  şi ţinând în braţe o rachetă de tenis, pe post de chitară. Era momentul când am descoperit că "muzicile" pe care le ascultam din inerţie, graţie părinţilor, se numeau "rock"... Mi-a plăcut aşa de tare cum suna cuvântul ăsta încât nici până astăzi nu am renunţat. Fireşte, pe parcurs am început să înţeleg ce ziceau Eagles în Hotel California, Nirvana în Smells like teen spirit (melodie dedicată mie pentru că a vazut "lumina pieţei" în anul naşterii mele), sau Led Zepp în Kashmir (nu varianta pe reverse!). Aşadar, momentul (pe la 3-4 ani...), oamenii (părinţii şi cei pe care-i auzeam cântând la magnetofon), şi mai ales lucrul, rockul, toţi aceşti factori au avut o influenţă asupra ceea ce urma să devin. Mulţumesc părinţilor! Fără ei, cu toată personalitatea mea de berbec, cred că m-ar fi luat, într-un final, valul..

       
        2. Al doilea moment important s-a petrecut cam tot pe atunci... De fapt, este o înşiruire de momente care mi-au format imainea mea de peste ani. Vedeţi voi, până atunci...cred că am stat într-un fel de ceaţă. Ori am fost prea "tânără" ca să pot să adun informaţii despre mediul în care trăiam. Cert este că, într-o zi, am descoperit - ce minune!- că mama, mama mea, pleca în fiecare dimineaţă la şcoală! Şcoala era..ca o casă, cu mese, în care erau mulţi copii. Şi toţi erau ai mamei mele. Da, toţi din cămăruţa aia erau ai mamei mele câteva ore pe zi. Cum era posibil? Mama era a mea şi eu eram a mamei! Am vrut să fiu şi eu în cămăruţa aia.. Am găsit - ţin minte..- prin casă o cutie mare de ciocolate. Am umplut-o cu cărţi şi m-am aşezat într-o dimineaţă lângă mama, la uşă...să mă ia şi pe mine "la şcoală". Mama a râs. Şi eu am început să plâng. Ce chestie! Şi atunci mama mi-a cumpărat stilou adevărat, abecedar adevărat, călimară cu cerneală.. Şi i-am cerut să-mi dea "temă". Şi mi-a dat. Şi am scris, am scris litere.. Şi mama a corectat când a venit.. Şi mi-a pus 10.. Şi lucrul ăsta se repeta în fiecare zi...Ce minunne! Şi atunci am vrut să am şi eu o cămăruţă cu copii 5 ore pe zi...

         
        3. Şi cât era mama plecată, bunica mă supraveghea atent la scris..Dar într-o zi nu mi-au mai ajus literele. Dintr-un "m" cu mai multe picioare am "scris" un miriapod.. Bunica şi-a dat seama că lucrul pe care îl făceam se numea "desen"...Şi am desenat cu bunica vulpiţe şi iepuri şi fete cu rochiţe cu mâneci bufante.. şi peste 15 ani, desenele mele erau vii...

         
         4. Eram la bunica, la ţară..şi mă uitam departe,în munţii din faţa casei..şi cântam "fată verde cu părul păduuuure..." Şi bunica îmi zicea că bunicul cânta Phoenix. Bunicul..nu l-am cunoscut niciodată. A plecat acolo de unde nu te mai întorci cu mult înainte să mă nasc eu. Bunica îmi zicea că bunicul cânta la mandolină şi că mai are mandolina. Şi a scos mandolina dintr-un ascunziş şi a făcut o vrajă şi corzile se mişcau şi ea cânta şi mandolina cânta şi ea. Şi acum, mandolina aia adusă de bunicul din Rusia tronează undeva..într-un colţ al casei mele. Şi datorită ei acum am pe dulap, sus, o chitară..

         
          5. Înainte de capacitate. Eram în microbuzul care urma să mă ducă să dau examenul de aptitudini la desen ca să pot să intru la Liceul de Artă. Îmi depusesem dosarul cu câteva zile înainte. Am coborât cu o staţie înainte de a ajunge. Am aruncat HBul şi în vară intram la "liceul roşu" (ştim-noi-care)...

       
         Sunt cinci şi ar fi mai multe dacă aş putea să povestesc lucrurile care mi s-au întâmplat de atunci. Dar ştiţi voi, organismul meu cere cafea. Şi în casă nu mai am...

          
         Trimit leapşa la Deea (şi cred că ştiu ce va spune..aşa..în mare..), la Luca, la Worsak şi la oricine mai vrea.