Copilul de sub clopot...by Sunetul-mai-tare

Prima data l-am înţeles.

Mi-a vorbit de cărţi şi de toate lucrurile pe care le-a învăţat citind. Mi-a spus lucruri de care oricare fiinţă se loveşte şi care par mai suportabile ieşite din gura altcuiva. Mi-a spus că citise din critici şi filozofi şi că a împrumutat din înţelepciunea lor. Astfel, şi-a construit o viziune asupra lumii bazată pe puncte de vedere diferite pe care le-a legat ca într-un puzzle în care piesele au fost greşite din fabrică şi a fost nevoit să le taie ca să se potrivească. Numai că nu le-a tăiat. Le-a pus una peste alta, astfel încât a ieşit ceva ciudat... Acum piesele îşi ascundeau defectele, acum denivelările ieşeau la iveală una după alta, mai vizibile ca niciodată.

Cu toţii avem momente şi momente.

Niciun moment nu semăna cu celălalt.

La 5 şi un sfert spunea că viaţa e urâtă şi că a citit el în Schopenhauer că menirea omului nu e să fie fericit. La 5 şi douăzeci era de părere că singura datorie a omului în viaţă e să se bucure şi să-i fie bine. E recalcitrant, dar în acelaşi timp calm. Ţipă şi apoi te mângâie. Te sperie.

Vorbeşte din cărţi. Multe cărţi, mulţi critici, multe opinii care nu sunt ale lui, dar pe care el le-a cules şi le răspândeşte pe un ton care nu acceptă replică. Aşa spun criticii, aşa e bine...

Mi s-a făcut milă apoi.

Am crezut că în adâncul inimii ştie că este un bătrân copil de carton şi poate i-ar fi plăcut să vadă lumea. Poate ar fi fost bine ca piatra cu care încerca Ionel să nimerească vrabia care se scălda în apă să-i spargă clopotul de sticlă, acesta să se crape, să se faţă ţăndări, să se facă una cu pământul, iar copilul să fie izbit brusc de valul de oxigen.

N-a fost să fie. Sau poate a fost..şi l-a marcat atât de tare încât a încercat să lipească cioburile la loc, cu argilă...şi acum clopotul este atât de fragil, încât este mereu neliniştit la gândul că ar putea intra iar oxigen prin crăpături.

Deloc sau un şoc prea mare? Dracu ştie ce a fost.

Copilul e instabil şi nu ştie cum să reacţioneze. Îşi cară clopotul peste tot. Din cauza valului de oxigen, a început să-şi dea seama că e, fără alte menajamente, un ciudat. Dar inspiră milă în prima fază şi nu ai cum să te superi pe el. Încerci să îl înţelegi, cum am făcut şi eu. Încerci să crezi ce spune şi să îl aprobi ca să nu se spargă iar clopotul.

Pe urmă, însă, cedezi...

Am cedat.