Sărbători.

Lăsaţi-mă să înjur puţin, şi pe urmă îmi revin, pe cuvânt de scorpie mică şi roşcată!

Cucoana Tatoiu condamna azi pe la Realitatea românii care, în loc să se bucure că s-a născut „cel ce ne-a învăţat să întoarcem şi celălalt obraz”, se veselesc pentru una din puţinele zile din an în care chiar îşi cumpără de mâncare. Hei, dă-o-n mă-sa de treabă, tu-ţi pui blana pe tine, colier cu perle la gât, te împopoţonezi cu toate ustensilele de machiaj de care dispui, doar-doar or putea să te scoată cu câţiva ani mai tânără şi te afişezi la TV, spunându-le altora să ia exemplul tău, şi să-şi aducă aminte de toată tărăşenia cu naşterea lui Isus. Ok. Pentru tine, ăsta e Crăciunul. Te-ai gândit, miss, că pentru alţii, e posibil ca ziua asta să fie una din puţinele zile din an în care chiar au ce mânca? Şi asta pentru că fac economii grele înainte. Zău, cunosc o grămadă de lume care o duc cu câte-o coajă de pâine şi-o bucată de brânză de la paşte, câteva săptămâni bune! Nu te-ai gândit..erai prea ocupată să te gândeşti cu ce blană te îmbraci azi!
…

Am zis că-mi revin. Vorba vine.. sunt răcită. Am răcit stând în casă, unde temperatura se învârte pe la 20 şi ceva de grade, deci aveţi tot dreptul din lume să râdeţi. Râd şi eu. Cu juma de gură, pentru că m-a dat maică-mea pe regim cu ceai de lămâie şi alte tandreţuri de gen.. I’d kill for a cup of coffee! Bradu-mi blochează uşa de la cameră pe jumătate. E fain, când ies din cameră, mai-mai că-l iau în braţe..asta dacă n-o să-l răstorn din greşeală într-una din zilele astea. Ori surzesc eu de la răceală, ori melodioara aia de la instalaţie se aude din ce în ce mai încet.. e un colind, cred. O melodie celebră, aia cu „Rudolph, the red-nosed reindeer / had a very shiny nose…” pam-pam-pam, dar se stinge din ce în ce mai tare. Mi se-nvârte capul. Pe la uşă se-nvârteau colindători cu clopoţei, dar nici clinchetul lor nu se mai auzea decât foarte puţin. Ce aud, ce văd, o ceaţă s-o tai cu drujba, doar ceaţă. Ameţeală. Mă gândesc la Ceaşca, la noi. La Clara. Cum ţi-ai legat atunci părul cu panglica neagră. Era vară. Acum e iarnă. Au aprins ăştia felinarele pe stradă.
Ce fain ar fi să cobor aşa. Port un tricou, nişte blugi tăiaţi şi şosete dungate. Mi-am tăiat şi părul azi, în oglindă. Dacă aş coborî acum, până pe scări, n-ar fi nimic. Probabil m-aş ciocni cu vreo vecină dinaia fricoasă care mi-ar zice cât de tare s-ar putea să răcesc. Ce ştie ea, i-am luat-o înainte! Am răcit fără să m-avertizeze nimeni, lucky me! Mi-am lăsat chitara pe undeva, pe şifonier. Sus. Parcă aş ieşi. Până-n stradă, până la păpădie? O să-mi culeg pătura de pe jos şi-o să-l pun pe Ozzy să-mi cânte.

Fuck it! E Crăciun, hai să zâmbim! Hai să cântăm! Ce dacă eu cânt despre un tren nebun? Nu ştiu colinde. E amuzant, al naibii..(în engleză de ce „it’s funny” e mai scurt?), eram în liceu şi..cică eu ştiam nu-ştiu-ce cântecel religios. Nu mai ţin minte. Colegii.. băgau mâna-n foc că mai bine îmi ieşea varianta rock decât originalul. Mi-e dor până şi de profa de religie, pe care-o luam la mişto în faţă, fără ocolişuri. Îşi dădea seama şi mă lăsa-n pace..

„Ooh, despicable me!”. L-am văzut zilele astea. Drăguţ. Drăguţă coloana sonoră.

Nu ştiu sigur dacă o să mai ţin poarta deschisă când o să-mi fac casa la munte. Vreau tot aşa..o oglindă. Ca să nu uit să mă tund din când în când. O să am şi eu părul alb, ca barba lui Moş Crăciun, sau o să fie veşnic roşu? Nu, nu. Mi-am luat parfum şi pufarine. Îmi strâng acum şi pătura de pe jos. Vreau să vorbim, să cântăm, să ne fie bine. Să stăm pe scări. Doar noi. Nici nu mai ştiu cine eşti.

Zi-mi ceva de frig şi de ninsoare. Sărbători fericite tuturor!