Coada lunii, coada câinelui

Era un timp când credeam că nu pot trăi decât în zgomot. Trebuia să simt mereu foşneala lângă mine. Erau vreo trei-patru săptămâni. Era vreo lună nouă în berbec, la mine, acasă. Mi-a spus într-o seară să plec, eu i-am dat cu piciorul atât de rău, încât a plecat ea. Se întorcea, din când în când, în cadranul ceasului, când deschideam veioza şi o întorceam cu faţa spre el. Probabil, voia să vadă ce fac. Probabil, voia să se asigure că nu mi-am cumpărat alta şi că n-am înlocuit-o. Ar fi fost un căţel cu coadă ca o antenă de telefon mobil vechi. Erau înainte, când au apărut prima dată, nişte telefoane caraghioase rău. Dar erau folositoare – dacă aveai nevoie imediată de o armă. Ceda fiecare os în faţa lor. Aveau antene cât Burj-al-Arab-ul şi un ecran în care nu încăpea decât numărul format. Dar era fain, că abia descopeream soneriile polifonice. Ei, pe urmă… am trecut la lucruri mai normale. Mi-am luat un Motorola..Nokia…alt Nokia..şi-am ajuns la un specimen de LG fără taste. Mă enervează la culme. Sunt aşezată pe Stairway to Heaven, dar tare mă tem că merg pe Highway to Hell. Am la sonerie.. You Shook Me All Night Long.

Nici măcar n-am făcut eforturi să-mi cumpăr alt căţel, sau altă lună. Nici nu ştiu care ar fi diferenţa – dacă rogi frumos căţelul să stea cuminte, el se încolăceşte, îşi caută coada, şi se aşează în formă de seceră, ca o lună. Dacă rogi luna să se mute din loc, se desface, îşi scoate blana, îşi lungeşte urechile şi o ia la pas, pe lângă garduri, pe scări, pe poteci, prin ploaie, ca un câine.

N-am nevoie de câine, n-am nevoie de lună. Nici de zgomot artificial n-am nevoie. Pot să am şi linişte, şi-mi fac zgomotul meu. Pot să am şi zgomot, şi-mi fac liniştea mea. Toţi ştiu asta, chiar dacă-s luni, chiar dacă-s câini. Şi îi enervează, nu-i aşa? Îi enervează că pot să mă descurc şi fără să-i văd rânjind. Acum, probabil, îşi dau seama că nu eu eram cea care căuta prezenţa câinelui, ci câinele căuta prezenţa mea. Pentru că, în orice ipostază, fie lună, fie câine, zgomotul nu funcţionează la ei.

Există oameni care au şi oameni care n-au.

Există oameni care au şi nu vor.

Există oameni care n-au şi vor.

Există oameni care n-au şi-şi fac.

Există câini şi luni care vor şi n-au.

Ei nici nu vor avea.

Ce-mi place când îşi mişcă nervos coada şi pleacă! E ca un câine cu aromă de lună. E ca o lună cu aromă de câine.