Vedeniile din Tomatsville

-atenţie, post kilometric-

" - În oraşul Tomatsville, legile trâmbiţau de mii de ani. Nimeni nu le atacase vreodată. Se temeau cu toţii ca de o forţă malefică, nevăzută. Cei din afară îi considerau nişte ciudaţi, făceau bancuri pe seama lor şi transmiteau ştiri usturătoare vis-a-vis de comportamentul orăşenilor din Tomatsville. Bieţii oameni de aici erau condamnaţi la o viaţă groaznică! Legile nu le permiteau să consume altceva decât roşii cultivate în oraş şi coapte bine de tot, la fiecare masă. Nu se ştia exact ce se întâmpla cu cei care aveau curaj să se împotrivească. Se zvonea că erau ba alungaţi (ceea ce n-ar fi fost tocmai rău), ba ţinuţi într-o cameră de 2 metri pe 2 unde li se băga pe gât o roşie la fiecare 5 secunde, ba transformaţi printr-un proces tehnic extrem de pretenţios în roşii, gătiţi şi mâncaţi de ceilalţi... Te înfiori numai când auzi...

• Nici tu n-ai spus nimic, bunico?!
  
• Nici eu. Dar ştiu pe cineva care s-a ars cam tare din cauza nesăbuinţei sale...
  
• Ooo...
  

• Da, spuse bunica, trăsângându-şi ochelarii în jos pe nas şi lăsând să se vadă doi ochi rotunjiţi de groaza gândului ce-o pătrunsese. Băiatul ăsta îmi era un văr mai îndepărtat. Nu ne cunoşteam noi prea bine, dar m-am cutremurat teribil când am aflat ce s-a întâmplat cu el. S-a zis că familia lui cumpărase într-o seară o lădiţă de roşii necoapte de pe piaţa neagră. Nu mai văzuse până atunci aşa minunăţii. Nici urmă de pată roşie pe ele! Toate erau pastelate în galben şi verde şi acrişoare de ţi-era mai mare dragul să le guşti. Nu mâncau decât una pe zi de fiecare. Vedeţi voi, în Tomatsville, primarul afla pe atunci imediat dacă ceva nelalocul lui se întâmpla. În fiecare instituţie erau infiltraţi agenţi care se dădeau drept prietenii noştri, dar seara, mergeau fuga la primar şi raportau tot ce aflau. Ba, unii chiar vorbeau de reportofoane...
  

  Tomasino era aşa de încântat de schimbarea petrecută, încât n-a rezistat numai cu raţia impusă de părinţi. Fără ştirea lor, se furişa noapte în cămară şi lua o roşie mândră şi galbenă pe care-o asundea într-un sertar, unde ştia el că maică-sa nu se uita niciodată. Într-o dimineaţă, tot scotocind prin sertar după o şosetă curată, dădu peste o roşie galbenă de care uitase. O privi în lumina dimineţii. "Am s-o iau la şcoală, măcar pentru parfum... O s-o ţin în ghiozdan şi n-o s-o arăt la nimeni. O să fiu aşa bine-dispus!"
  

  Mândru nevoie-mare ieşi din casă cu un pas vioi. Dar odată ajuns la şcoală, o schimbare mistică se petrecu în mintea lui. Ceva inimaginabil, care o făcut pe 'tuşica mea să izbucnească în lacrimi mai târziu. Tomasino mergea, punea un pas în faţa celuilalt, voios, fără nicio grijă, dar privind atent figura unui trecător, i se păru că trăsăturile acestuia se schimbă... Scutură din cap, crezând că are o tulburare de moment şi ridică iarăşi ochii să vadă efectul gestului. Era incredibil! Faţa trecătorului se schimonosise într-atât, încât era de nerecunoscut: se făcuse roşu până-n creştet, urechile i se lungiseră, nasul i se ascuţise, irisurile ochilor se înroşiseră şi globii oculari îi ieşeau din orbite. O furie terbile i se citea în rânjet, iar caninii crescuseră ca lamele de cuţit.
  

  Tomasino îşi întoarse privirea speriat. Vedenia trecuse mai departe. Vărul meu grăbi pasul şi răsuflă uşurat când intră pe poarta şcolii. Dar înăuntru... înăuntru iadul roşiilor se dezlănţuise şi îl aştepta!
  

  L-au găsit seara târziu fără suflare, galben ca roşia necoaptă şi cu groaza încremenită pe faţă. Doctorul n-a avut curaj să se pronunţe. Eu am vorbit, totuşi, cu el..neoficial! Mi-a spus că mai văsuse cazuri şi că o pacientă chiar supravieţuise. Fata a povestit că pe drum spre supermarket a avut o halucinaţie diavolească şi odată ajunsă în parcare, a văzut ceva mult mai teribil. Doctorul credea că aşa s-a întâmplat şi cu Tomasino, dar mi-a mărturisit că fata avea un mare secret, care, probabil, îi chinuia conştiinţa. Mi-am luat inima-n dinţi şi i-am spus despre roşiile necoapte. Atunci el şi-a dus mâinile la spate, şi-a lăsat privirea în pământ şi mi s-a adresat: "domnişoară, oraşul ăsta e blestemat. Că diavolii sunt agenţii primarului care simt miros de roşii galbene, sau că sunt închipuirile celui chinuit de conştiinţă, asta n-o ştiu, şi nici n-aş vrea să aflu..."