Septembrie

Sunt o leneşă. A trecut deja o zi din septembrie şi eu am ratat momentul. M-am luat cu altele. Sau..m-au luat alţii cu altele.

Întrebare de 10 puncte: la ce ne duce cu gândul prima zi din septembrie? Corect! La şcoală... Şi ce-mi provoacă mie apropierea şcolii? Eh, puţină dorinţă de a profana morminte.

Acum vreo...14 -15 ani, pe vremea asta, mă rugam de mama să mă ducă la şcoală cu ea. De ce? De copil nebun... Eram tipul copilului care experimentase până în momentul ăla tot ce se putea experimena acasă şi începusem să mă plictisesc. Aşa c-am vrut să trec la alt nivel. La grădiniţă încercase bunică-mea să mă ducă, dar am stat o zi jumate, am împins o colegă care-mi mânca biscuiţii pe scări şi-am aruncat plastilină din pixul făcut praştie în fruntea educatoarei. Nu, eu voiam la şcoală!

Când a venit data de 1 septembrie şi-am aflat că atunci începe anul şcolar am vrut şi eu . La şcoala adevărată! Aşa că în dimineaţa următoare stăteam cu fundul pe gresie, în hol, lângă uşa de la intrare, şi mă rugam de mama să mă ia cu ea la şcoală.

Şi mama, care era atât de drăguţă încât să se coboare la mintea mea, mi-a luat abecedar, mi-a luat stilou, mi-a luat trusă de geometrie şi în fiecare zi muta biroul în mijlocul camerei, îşi aducea încă o masă şi un scaun şi intra apoi în cameră cu un dosar mare în braţe:  „Bună ziua, copii!”. „Copii” eram eu. Şi pe bună dreptate că făceam cât 10:)) M-a învăţat să scriu, m-a învăţat literele, m-a învăţat cifrele. La astea din urmă, n-am avut cine ştie ce treagere de inimă. Deh, mateoftica!:)) Avea şi clopoţel cu care anunţa încheierea orei de curs. Înainte să iasă din cameră, îmi dădea temă. Eu o terminam până seara şi voiam alta, dar trebuia să aştept ora următoare...

Un an, doi, aproape trei, şi-am intrat la şcoala adevărată. Unde m-am plictisit groaznic când scârba de învăţătoare(a) pe care-am avut-o şi pe care n-o s-o uit cât oi trăi!  Îi învăţa pe colegii mei alfabetul şi mi-am găsit alte preocupări: bârfă, muzică, filme, bârfă, muzică, filme, bârfă, muzică, filme.

A trecut timpul, s-au schimbat vremurile, am ajuns ca în 2009 să aşteptăm plictisiţi asumarea răspunderii  pentru un cod care va da din nou peste cap învăţământul pentru un an.  Măcar codul Androneascăi e cu juma’ de falangă mai bun decât ce-au făcut cei dinaintea ei..

Mi-e silă de voi! De Boc, de toată lumea care mi-a stricat bucuria de acum 15 ani...