Concurs

            Atenţie, articol lung
        

Mno, copii, hai că intru în horă! Am primit un mail care mă informa despre un concurs „blogoristic”. Este vorba despre scrierea unui articol, pe teme...eh, sunt acolo mai multe teme din care au am ales...niciuna..ha!..am ales o combinatie, de fapt, despre cum m-a influenţat pe mine chestia asta pentru care tot scriu de un an încoace. Premiul concursului organizat de blog18 în colaborare cu gazduire-blog.ro include un domeniu .com, .net, .org şi ce-au mai zis ei pe-acolo, că n-am citit toată pagina, adică, cică mă mută din ciorba comună într-o ciorbă individuală…sper să mă prind cu ce se mănâncă ciorba asta individuală…

Amu, “opera” mea sună cam aşa…

De ce-am intrat în ciorba blogoristică...

Cred că toţi avem momente când simţim că ne explodează neuronii dacă nu ne descărcăm în cel mai scurt timp posibil, vorbind cu cineva. Momente când suntem frustraţi, indignaţi, supăraţi, când avem probleme şi am vrea să strigăm atât de tare, încât să ne-audă Bin Laden de prin munţi, de pe unde-o fi el, şi să ne împrumute nişte grenade dinalea speciale ca să bombardăm nemulţumirile.

Unii au succes în a povesti prietenilor despre ceea ce-i doare. Eu mă aflu printre nefericiţii din cealaltă categorie... Aveam prea multe de spus şi prea puţini cărora să le spun. Aşa că am ales să spun tuturor, dar nimănui.

Site-ul www.sunetulmaitare.blogspot.com s-a născut, aşadar, anul trecut, în mai. La vremea aia citeam cu mult interes blogul Andreei Talmazan şi mi se părea că e incredibil modul ăsta de a te descărca. Mi-am pus un pic mintea la contribuţie şi, într-o seară, am dat drumul blogului. Am ales nickname-ul „Sunetul-mai-tare” pentru că mi s-a spus întotdeauna că „am claxon”, şi într-adevăr, nu mă sfiesc să vociferez când simt nevoia să reclam ceva.

Aşaa... toate astea fiind făcute, m-am dus a doua zi, mândră, şi-am vestit deschiderea minunii... Reacţia a fost splendidă: „ce tare!:D” spus pe un ton care cobora notele pe măsură ce literele se estompau, asezonat cu o grimasă de toată frumuseţea, tacâm ce în limba română se traduce: „Cât de demodată-i! Doamne fereşte, auzi! Nu-i ajunge şcoala, acum mai şi scrie! În loc să facă şi ea o activitate profitabilă ca întreţinutul unui site cu poze, ca să-şi facă cunoştinţe, prieteni care arată bine şi ascultă manele. Aoleo! Sper că nu mă pune acuma să-l şi citesc!”.

Mda. Reacţia nu m-a deranjat prea tare, dat fiind faptul că sunt genul ăla de om care ascultă rock, nu se uită la telenovele, vrea să înveţe limba rusă, citeşte cărţi „în afara programei şcolare”, se duce la munte, în loc să stea leşinat pe plajă ca să se prăjească la soare şi să fie apoi admirat de toţi cocalarii, nu merge la biserică, se plimbă în aer liber în loc să-şi cumpere ochelari de soare dinăia de acoperă faţa şi să meargă în cluburi „minimal”, nu plânge la sfârşitul „Titanicului” şi aşa mai departe... Deci, sunt obişnuită cu asftel de reacţii.

Alegerea mea nu s-a dovedit a fi deloc una proastă. Timp de un an am scris, m-am detaşat de tot ce mă enerva, am intrat în polemici, am cunoscut oameni care gândesc altfel, am învăţat să fiu mai „cu claxon” decât eram, să-mi argumentez punctele de vedere, să scriu mai bine decât înainte, şi am mai adăugat un rând pe lista lucrurilor pe care vreau să le fac „când cresc mare”: să fiu jurnalistă (şi să mă duc în Rusia pe trotinetă să caut pisici mov şi să le cânt la chitară „Vinovaţii fără vină”).

            Blogul meu creşte şi creşte, şi sper să crească şi de-acum înainte, pentru că-mi place al naibii de tare ceea ce fac!

            Nenii de pe site-ul Gazduire-blog.ro cică să scriu şi în josul paginii ce anume vreau eu să fac cu articolul ăsta, aşa că mai scriu o dată că particip la concursului organizat de blog18 în colaborare cu gazduire-blog.ro.

           

            Gata.

            Tananaa..

            A, ce mincinoasă-s! N-am terminat.. Participaţi şi voi, măcar de amuzament.