Stare..by Sunetul-mai-tare

De cateva zile încoace, mă simt bine. De fapt, daca stau să mă gândesc, mă simt neobişnuit de bine. O fi de la primăvara asta sub acoperire? Chiar nu ştiu de ce mă simt atât de bine, având în vedere că nu mi s-au întâmplat chiar cele mai mirifice chestii din Univers.

Drăguţele doamne de serviciu au încercat să-mi şteargă desenul de pe masa de la şcoală. Ştiţi voi..chestia aia cu 4 picioare din lemn antic, atât de vechi încât e aproape gata să de facă combustibil natural.. Chestia e că desenul meu era un pic mai special..erau o mulţime de obiecte mai mult sau mai puţin folositoare printre care lilieci roşii, verzi şi negri, semiluni colţuroase, picături, pălării, linii curbe, frânte, „grunge”, „hippie”, până şi semnul „peace” (v-am mai spus, e de la RedBull...). Era special în sensul în care era cam de vreo 20 de cm înalţime şi cam tot pe atât în lungime şi era făcut cu markere colorate şi negre, aşa că nu pot spune că e o muncă chiar uşoară să-l ştergi... E ca şi cum ai şterge un tatuaj. De fapt, chiar mi-ar fi plăcut ca banca mea să fi fost un nene căruia eu i-am făcut un tatuaj permanent. Mă rog, vă faceţi că n-aţi citit asta... Îmi imaginez convorbirea dintre distinsele doamne care frecau la banca mea să o readucă în normalitate: „Bă, fir’ar a dracului, cine-i dementa asta
Desenul, bineînţeles, are personalitatea mea, aşa că nu s-a lăsat şterş decât pe jumătate. Când am dat cu ochii de minune, era un fel de...stafiuţă prinsă în lemn..Mda... Vă dau iar de muncă, doamnelor care l-aţi şters..din nou..şi cât de curând!

Am aflat de existenţa unei cărţi de franceză care citeşte gânduri. Pe scurt, ştie, a naibii ce nu-ţi place şi exact aia afişează pe pagină. Altfel nu-mi explic cum ni s-au dat cele mai nasoale eseuri (şi multe..de exemplu, marţi sau miercuri sau joi, alegeţi voi ziua, am făcut 4 sau 5...dar m-am culcat spunându-mi „je ne regrette rien!”

L-am văzu pe Bob Marley zilele astea. Era la fel de zâmbăreţ. Cred că era fericit, exceptând faptul că era pe un frigider la o măcelărie. Sunt mândră că există şi oameni care lipesc Bobi pe frigidere!

M-am trezit aseară pe la 2. Mi-am adus aminte de Hilda. E ţestoasa pe care am primit-o când aveam 6 ani de la mătuşa mea. Am bătut-o cu picioarele pe mătuşa atunci până când a trebuit să accept prezenţa „putrezitei” în balconul meu. Sărea mereu din acvariu şi o găseam în spatele dulapului de bucătărie. La un moment dat, n-am mai găsit-o, dar sunt sigură că sub dulapurile de bucătărie există o conductă unde intră toate broaştele ţestoase când sar din acvarii şi se duc prin conducă până în mallul broaştelor din subteran. E o chestie cu rafturi care se întind pe orizontală, pentru că broaştele nu pot să se înalţe pe tocuri să vadă rafturile de sus. Şi când li se face dor de casă, se întorc prin conductă, pentru că e prevăzută cu o bandă rulantă. Deci Hilda mea stă în mall de...vreo 12 ani..

Propun ceva. Daţi shut down şi uitaţi-vă pe fereastră. Sau eventual, ieşiţi la o plimbare. Uitaţi-vă împrejur..zilele astea viaţa mi-a demonstrat că putem să ne uităm în jur atât de puţin timp...

Şi dedicaţia specială...fără număr, fără număr...roşia cocalar!:)) nu, acu pe bune, n-am nimic (bun)  cu cocalarii

Peace!