Nominalizări Oscar 2011

vineri, 28 ianuarie 2011

       Abia am deschis pagina de Word și deja mi se pare că-i un pic imoral subiectul pe care o să-l abordez, cât se poate de lejer, în condițiile în care mai toți suntem asediați de mult-invocata sesiune. Oh, well, nu e prima dată când mi se întâmplă să fiu nepermis de sfidătoare – dacă n-aș fi, nu mi s-ar mai recunoaște stilul. Acestea fiind zice, mai iau o înghițitură de cafea și încep să vorbesc despre singurul subiect care mă mai destinde zilele astea – (nu, nu oja de la Seventeen), nominalizările la Oscaruri.

      Filmele nominalizate la premii au fost anunțate marți, pe la 3 jumate, ora României. Fie vorba-ntre noi, dacă ar fi fost după mine, anul ăsta aș fi preferat să nu se mai țină ceremonia – cu câteva excepții, 2010 a fost un fel de Vale a Plângerii de pe domeniul Regelui Cinema, adică a fost degeaba, și cred că nimeni nu și-ar fi dat seama dacă am fi sărit peste, direct la Oscar 2012 (poate nu zic aceeași chestie și anul viitor prin perioada asta…).
       Repet, cu câteva excepții, cum ar fi Le Concert al lui Radu Mihăileanu (care, bineînțeles, nu și-a găsit locul printre nominalizații la Oscar și-a pierdut și Globul "Lucitor", că doar nu era să spargă el acum tradiția. But, a mai observat cineva că i-a luat fața lui Polanski la Globuri? E, da, ăsta e unul din motivele pentru care mă mândresc că sunt româncă. Alte excepții ar fi The Fighter, Black Swan, The Town, Winter`s Bone, Shutter Island, nordicele The Girl With The Dradon Tattoo și chiar The Social Network, dar pe-astea o să le iau la "despicage" (citit pe ton franțuz, despicaj, inovație personală de moment) mai încolo.


         Surprize peste surprize, filme așteptate – sau nu, nedreptăți, ca în fiecare an, toate servite în fața unei mumii gălbejite de-i zice Oscar, cam așa se servește lista nominalizărilor:
Categoria "Cel mai bun film" e, ca de obicei, cea mai lungă și mai… well, discutată/discutabilă:
          10 producții: Black Swan, The Fighter, Inception, The Kids Are All Right, The King's Speech, 127 Hours, The Social Network, Toy Story 3, True Grit, Winter's Bone se bat pe mumia TBC-istă. Nu întrebați ce caută animația Toy Story 3 printre ele, că habar n-am. A fost un film bun, ce-i drept, cu subiect telenovelistic (gen "nu mă lăsa, copchile, că mor – ba te las, fraiere, c-am crescut și mă doare-n cot de tine"), cu final lacrimogen, care mai-mai că m-a sensibilizat și pe mine, dar de-aici și până la a-i bătătorii calea către trofeu, e cale lungă. În cazul comediei The Kids Are Alright, problema e la mine – pur și simplu, mi-e scârbă de subiect.    
         E, și dacă am nominalizat o animație și o pseudo-comedie, de ce să nu băgăm și-un documentar, și să-i facem lui nea Oscar o mini-grădină zoologică? 127 Hours e la datorie! Eu aș fi scos astea trei producții și-aș fi umplut gaura cu:
         
          - The Town – încă mi se pare o superbitate de film, în regia lui Ben Affleck, are tot ce-i trebuie: thriller, social, suspans, un pic de romantism, un joc actoricesc genial al lui Ben Affleck și interpretarea lui Jeremy Renner care onorează câștigătorul de anul trecut, The Hurt Locker, cadre filmate cu minuțiozitate, încordare și destindere, un soi de afecțiune pe care o dezvolți inevitabil pentru personaje, oricât ar ilustra ele bandiți de onoare sau polițiști fără scupule. Omiterea lui mi se pare prima mare nedreptate de la ediția asta a Oscarurilor.

       -  Rabbit Hole – dramă, pur și simplu, dramă, și aproape că atinge nivelul lamentărilor Lebedei Bicolore. Nicole, Nicole, ce ți-au făcut?! Asta ar fi a doua nedreptate (nu e vorba de simpatia unei roșcate pentru o altă roșcată). Efectul cathartic al aceste pelicule mi s-a părut extraordinar. Pur și simplu, îi dai drumul, cu gândul că vei vedea o altă producție full de efecte speciale, sau de momente gen "my heart will go on", care să te facă să consumi o cutie întreagă de șervețele (eventual să-i înjuri pe-ăia de la firmă, pentru că n-au serviciu de catering, ca să-ți mai livreze și ei încă vreo două), și te trezești că stai încordat, întrebându-te "Ce dracu face femeia aia, și –mai ales- cum?!" Să vezi o mamă stând pe bancă, în parc, lângă cel care i-a luat singurul copil, purtând o conversație cu el, și mai presus de toate, rămânând calmă, fără să-i sară la beregată, te face să te întrebi dacă nu cumva cineva ți-a schimbat filmul în timp ce te uitai la el. Kidman e singura care poate să interpreteze într-un mod de-a dreptul regal o femeie ruptă-n două de durere, cu inima stându-i în gât, care discută despre benzi desenate cu ucigașul fiului său și se căznește să nu pară o extraterestră.

           -  Shutter Island – cum să-l treci cu vederea pe Scorsesse?! Dacă m-ar fi pus cineva să aleg între Inception și Shutter Island, aș fi renunțat fără să clipesc la încrengătura suprasolicitată de vise. Leo și Scorsesse fac un cuplu al dracului de reușit, chestie pe care-am remarcat-o cu toții de la Aviator încoace. Tocănița miraculoasă e așa: anii 50, insula Shutter care parcă iese dintr-un roman de Stephen King, un biet US Marshall, aparent trimis unde nici dracul nu se duce, să ancheteze dispariția unei demente dispărute (scuzați-mi vocabularul colorat, săraca femeie ori avea probleme psihice, ori era singura sănătoasă dintr-o gașcă de oameni cu probleme psihice, ori era de umplutură, și în acest caz o foarte bună actriță, ne vom da seama mai spre sfârșitul filmului). Maestrul Scorsesse livrează un film magic, antrenant, thriller polițist, cu accente de film noir – god, cât îmi era dor de-un film noir! – și un pic de horror, adică o producție peste care nu se trece cu vederea! Cam complicată, ce-i drept, cu un sfârșit "întors pe dos", dar incomparabil superioară lui Inception (by the way, ce ziceți, peste 10 ani ne arată Nolan ce mai face titirezul ăla minune?!)

           Revenind la nominalizați, am o vagă impresie că The Fighter - repet, film de 10 curat! -The King`s Speech – bâlbâiala perfectă a regelui George VI, The Social Network – mărețul Feisșit și dramele sale,l - va lua trofeul. Plăcințica lui Darren Aronofsky și Natalie Portman, Black Swan, a reușit să se rumenească la cuptor, până a devenit "perfectă", dar alea trei de mai sus au, după mine, mai multe șanse. 


   
Am văzut și eu, în sfârșit, The Fighter, și odată cu el a venit și singura modificare în preferințele mele: The Fighter e, fără dubii, filmul complet al anului. În regia lui David O. Russell, cu Mark Wahlberg și Christian Bale la datorie, care interpretează rolurile cu o măiestrie de pici!, cu Led Zeppelin, Aerosmith, RHCP, Whitesnake și alți indivizi ”de-ai noștri” ca soundtrack, nici că ți-ai putea dori mai mult de la un film. Cică-i biografie. E biografie, dar în același timp, e o dramă incredibilă despre ambiție, familie, devotament, rezistență în fața unei vieți care îți năvălește în față cu tot ce-are ea mai rău, cumpătare, chiar un pic de romance. E filmul excelent drămăluit, astfel încât niciun minut din el nu trece degeaba. E filmul care nu se lasă până nu te face părtaș la emoțiile personajelor. E, pentru mine, cea mai bună producție a anului, căreia, pur și simplu, n-am ce-i reproșa.
       
Winter`s Bone e cea de-a doua feblețe a mea, pentru că nu mi s-a șters încă din minte scena când fiica cotrobăie printr-o apă neagră, noaptea, pe o ceață mai ceva ca la King (e a doua oară când îl pomenesc) după o anumită "moștenire" de la tatăl său, de care are nevoie ca să trăiască – e înfiorătoare, o producție aproape europeană, cu o Jennifer Lawrence uimitoare.
             
            Cea mai bună actriţă în rol principal: Natalie Portman în Black Swan, Annette Bening, The Kids Are All Right, Nicole Kidman în Rabbit Hole, Michelle Williams, în Blue Valentine, Jennifer Lawrence (Winter's Bone) - Decizii, decizii…. Jennifer Lawrence sau Nicole Kidman câștigând în fața lui Natalie Portman ar fi o mare chestie. Un pic imposibil, un pic de "fuck, yeah!, uite că-i posibil", un pic de regret pentru una sau alta din partea mea. Porman e genială (și când ne gândim că ea era puștoaica aia de 13 ani de se ținea ea după Leon ca să-și răzbune familia..eh, cum mai trece vremea), Kidman e genială, Lawrence e înfiorătoare. Oricare dintre cele 3 ar merita statueta. Îmi pare rău că n-a intrat printre ele și Noomi Rapace, revelația nordică, care a îndurat mai mult decât toate la un loc pentru saga cu pricina.
        
        Cel mai bun actor în rol principal - Javier Bardem, Biutiful, Colin Firth, The King's Speech, Jeff Bridges, True Grit, Jesse Eisenberg, The Social Network, James Franco, 127 Hours. Aici e simplu – Firth – bâlbâiala lui face toți banii! Dacă n-ai știi, ai putea jura că are defect de vorbire din naștere. Mi-e dor de Cage. De Depp, de Matt Damon, de DiCaprio – bietul om are două filme mari anul acesta și niciunul n-a convins?! Și totuși..”boxerul”?! 

          La Cel mai bun film străin nu mă bag, c-am stat tare prost la capitolul ăsta – n-am văzut niciunul, și abia aștept să recuperez.

           Cel mai bun film de animaţie - How to Train Your Dragon, Franțuzescul L'illusionniste, Toy Story 3 Hehe, ce fază ar fi să ia struțo-cămila franțuză în fața lui Toy Story… sau chestia cu dragoni, destul de drăgălașă și ea. Vise..

       Cel mai bun regizor, și cu asta, a nu-știu-câta nedreptate majoră. Unde-i Nolan?! Reformulez – în care vis e Nolan? Sau "a căzut în uitare"? Dintre ăștia, eu zic Aronofsky, sau maestrul de lupte, pentru regie – ce dor îmi e de Tarantino! - Joel şi Ethan Coen, True Grit, David Fincher – The Social Network, David O. Russell – The Fighter, Darren Aronofsky - Black Swan, Tom Hooper – The King's Speech

          Animal Kingdom, altă producție surprinzătoare, e băgat și el puțin în seamă la categoria Cea mai bună actriţă într-un rol secundar, cu nominalizarea lui Jacki Weaver – baba mi-aduce aminte de tipa aia cu coarne din Frumoasa Adormită – e extrem de malefică și naturală în același timp! Pe lângă ea mai apar: Amy Adams, The Fighter, Helena Bonham Carter, The King's Speech (zău dacă am observat-o pe femeia asta..), Hailee Steinfeld, True Grit (da, ea da!), Melissa Leo, The Fighter (mm..un pic), Jacki Weaver – Animal Kingdom (ea e "the winner" pentru mine). Ee..și lipsește Lebăda Neagră, Mila Kunis din Black Swan. Nu mă deranjează.

          La scenografie avem parte de puțin din Johnny Depp – Alice (cu care ne întâlnim și la costume, și de un pic de Harry Potter, neinteresant.

         Măcar la imagine sau la efecte speciale să se-ndure cineva de Inception, că la altă categorie nu prea-l dau câștigător. În ceea ce privește coloana sonoră, The Fighter!!! sau Iron Man 2, dar nu l-a observat nimeni...

            Ăștia-s nominalizații, astea-s "predicțiile mele", cu asta s-a încheiat o juma de oră care-ar fi putut fi dedicată sesiunii, acum, să vedem și câștigătorii… 

11 reacţii:

Sky spunea...

Best Picture: The Social Network

Actor in a leading role: Colin Firth are cele mai mari sanse desi ar fi super sa castige iar Jeff Bridges; nu stiu de ce dar mi s-ar parea amuzant 2 ani la rand ;d

Actor in a supporting role: Cred ca ia C. Bale dar as vrea Renner :)

Actress in a leading role: Sigur Portman... tot filmul este cu ea, ea apare in toate cadrele lol.

Actress in a supporting role: n-am idee :|

+ ca... Shutter Island este copiat dupa alt film din cate am citit eu si de aia nu cred ca e nominalizat pe nicaieri.
The Town chiar merita sa participe la best picture... Mie mi s-a parut super filmul.

Intrebare: De ce nu participa DiCaprio la "Actor in a leading role" ? A jucat in 2 filme bune... Chiar foarte bune... /sigh

Nemultumire: Nicolas Cage nu participa nicaieri:|

Anca G. spunea...

@Sky, da...de Bale, Firth și Portman putem fi siguri. Cât despre ”țeapa” lui DiCaprio...well, e dovada că se-ntâmplă și la case mai mari. Nu sunt eu mare fană Leo, dar păcat de filme - și de Scorsesse..

bobo spunea...

am o pofta nebuna sa vad THE FOGHTER. coloana sonora mi-a indus aceasta pofta.:D:D:D
in rest, nu stiu, nu prea am vazut filme la viata mea. deci, nu am nicio parere...

Sky spunea...

si eu am vazut doar trailerul la "The Fighter" si mi s-a parut interesant. Nici eu nu am vazut filmul dar din auzite cica e foarte bun, fiind inspirat dintr-o fapta reala. Am cautat aseara un RIP dar nu am gasit nicaieri si nu vreau sa il vad in alta varianta :).

Pff Bobo... nu stii ce pierzi :)) au fost cateva filme bune anul asta

bobo spunea...

or fi fost... nu prea ma uit eu la filme... dar pentru muzica, ce nu fac eu?
nici eu nu gasesc varianta lu the fighter rip... na, ce ma fac?

Anca G. spunea...

@Bobo, Sky, eu am văzut versiunea asta:

http://thepiratebay.org/torrent/6077869/The_Fighter__2010__%5BDVDSCR.XviD-miguel%5D_%5BENG%5D

și nu mi-a părut rău, if you know what i mean..(sper să nu mă ia ăștia pe sus pentru ”reclamă” :-”)

Sky spunea...

Scr-ul e ok.... dar tot prefer sa astept rip-ul... Cand vine vorba de calitate, aici sunt pretentios ;d

Anca G. spunea...

@Sky, eu n-am avut răbdare:))

Excepţiul spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Zâna spunea...

optez pentru 127 hours! mi se pare bestial:D

Stephen G. spunea...

Saru'mana pentru articol, in sfarsit am si eu de unde sa incep sa vad niste filme bune :)

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?