Eu și Bob la o cafea

Sistemul de operare al Marelui Bob lasă de dorit. Tipul își instalează tot felul de prostii, pentru că face parte din categoria oamenilor care nu pot respira în liniște pe o jucărie nouă fără s-o vadă customizată până-n dinți, blindată din toate părțile, cu o armură mai lucitoare decât falanga macedoneană. E, de la toate prostiile astea, OS-ul crapă, logic. Wrong Turn, mare Bob, te pricepi să dai greș în toate.

Așa ai dat greș și cu mine. Mi-ai oferit credit, ai crezut că sunt în stare să nu ajung la un..ecran negru, că pot să mă abțin, măcar o dată în viață. Greșit. Trebuia să mă scoți la o cafea, undeva, în văzul lumii, ca să fii sigur că nu reacționez urât (măcar din sentimentul că sunt privită de zeci de ochi avizi de bârfe), și acolo să-mi ții un fel de morală.

Să mă întrebi: ”Băi, țăcănito, la ce ții tu mai mult în viața asta a ta? Oameni, case, mașini, nu contează, înșiră și tu acolo 3-4 chestii pe care le iubești mai presus de tine”. E, și eu probabil aș fi terminat nesul, aș mai fi cerut unul, și-aș fi început să povestesc: ”Ceașca, chitara, mama, tata, prieteni…mă rog, chestiile pe care toată lumea ți le zice când se lovește de o situație de gen..și-n plus, o suită de elemente specifice mie (adică genul ăla de lucruri pe care, dacă le vezi, te gândești instantaneu la persoana care le îndrăgește cel mai tare. Uite, de exemplu, când vezi o cămașă albastră într-un magazin, te gândești la cutare Maria, pentru că ea poartă cel mai des așa ceva.  În fine…”.

Și-atunci, băi, Bob Le Grand, tu ar fi trebuit să-ți aprinzi o țigară, să te apleci spre mine, cu coatele pe masă și să-mi spui: ”Din momentul ăsta, dacă te mai atingi de astea, te frigi”.

”HA-HA”! Fix așa aș fi izbucnit, probabil, fără să-mi pese că se zgâiește lumea la mine, și-n inconștiența mea, aș fi încercat să testez imitația de amenințare. Și ia ghici..atât de tare mi-ar fi plăcut să mă frig!