Greșeli și pereți

miercuri, 5 ianuarie 2011

Lucrurile normale sunt lucrurile pe care le face majoritatea, involuntar sau nu, sunt materializări ale unor norme, reguli, chestii care de multe ori nu se găsesc scrise în nicio antologie, dar pe care toată lumea le știe și de multe ori, le respectă. De-asta sunt normale. Mie nu mi-a păsat niciodată de regulile respectate de ”toată lumea”. Nu mi-am luat ciocate pentru că avea ”toată lumea”, nu mi-am luat nici geantă de mușama pentru că ”are toată lumea”, de fapt, nu mi-am luat mai nimic pentru că ”așa se poartă”. Așa că n-o să mă întreb nici acum dacă e normal să te dai cu capul de același perete de două ori, deși știi c-o să doară.
Am așa, o vagă bănuială, că fiecare om are câte-un perete de care se dă cu capul ăghen and ăghen, doar că diferă culoarea sau, după caz, tapetul. Asta, probabil, mă apropie de normalitate. Am și indicii – era un nene acum câțiva ani, James Blunt parcă-l chema, care cânta pe o melodie miorlăită câteva cuvinte.. legate de peretele meu: ”I'm not calling for a second chance / I'm screaming at the top of my voice / Give me reason, but don't give me choice /Cause I'll just make the same mistake again.
Probabil, e ceva în structura mea care mă ghidează involuntar către genul acesta de lucruri, ”me dirige vers..”, cum spun franțuzii, ceva genetic, sau ceva inovat de mine însămi, care mă definește în comportament și alegeri. E o nebunie. Opusul, mi-ar fi imposibil. Ar fi ca și cum i s-ar cere unui informatician să picteze. Poate i-ar ieși ceva, dar cu greu. Mai plauzibil ar fi să nu-i iasă nimic, pentru că, nu-i așa, cu toții suntem specializați într-un anumit domeniu, și ne-ar veni anapoda rău să excelăm într-un altul, eventual unul diametral opus celui dintâi.
”Hurt people hurt people”. Nu știu dac-o știți, n-o căutați prin minte. Am întâlnit-o aseară, într-un film bun, luat drept prost, pentru că nu i s-a găsit categoria în care să fie integrat. Poate o să se inventeze o ”chestie”, ca turbinca lui Ivan din povestea lui Creangă, în care să se arunce toate filmele care nu se potrivesc în altă parte. E vorba de Greenberg, cu Ben Stiller. E un fel de comedie dramatică. Nu-l recomand, nu-i o capodoperă, dar e full de muzică bună și de replici de gen. Cred că de-asta i-a plăcut lui Tarantino, cuvintele sunt exact pe stilul lui. Și bineînțeles, jocul lui Stiller, căruia nu-i cade deloc rău o partitură ca asta, mai serioasă decât cele cu care ne-a obișnuit. Mi s-a părut că-i recunosc personajul. Da..caracterul. l-am cunoscut bine într-un timp. Acum prefer să cred că m-am detașat de el, deși, aici vine partea în care reiau incipitul – same mistake, same wall?
Cred că am nevoie de un ceas deșteptător, sau un titirez, ca-n Inception. Nu contează că mă trezesc ”neîntrebată” pe la 4 dimineața, vreau să fiu sigură de un lucru, cel puțin – că sunt trează. Poate atunci am visat. Poate acum m-am trezit, și nu mai intru în același perete.
Pace! 

5 reacţii:

iuliana spunea...

niciodată nu am înţeles de ce trebuie toate fetele să se îmbrace la fel, zici că au uniformă. nu suport faza aia, gen: hai să ne luăm cizmele alea, că se poartă fatăăă!!! fuck it! nu+mi pasă ce se poartă, prefer să-mi port în continuare blugii de acum doi ani şi tricourile mele.

p.s.: cum de ai putut să te uiţi la filmu ăla cu Stiller?

Anca G. spunea...

@bobo, eu de regulă nu prea mă uit la comedii, dar ăsta mi-a atras atenția. mie mi-a plăcut. cam în fiecare seară mă uit la un film, și cum pe 2010 n-am văzut nicio comedie, am zis să-l încerc. cele comerciale de genul ”due date” sau ”grown ups” nu mă atrag absolut deloc.

Stephen G. spunea...

Hmmm...Ben Stiller e unul din actorii mei preferati, trebuie neaparat sa pun mana pe Greenberg.

Ah, si La multi ani! Cu intarziere, dar na! :P

Flash spunea...

M-ai omora daca ti-as spune ca dupa parerea mea James Blunt are o voce super si chiar imi plac cateva melodii ale sale?

Anyway... da, chiar ca lucrurile normale sunt cele pe care le fac majoritatea ca cum ziceam in Romania daca nu ai aceiasi "freza" ca altii esti considerat ciudat, stiu asta din proprie experienta. La fel si cu stilul vestimentar dar e ok, niciodata nu mi-a pasat nici mie prea mult de ce se purta sau de ce naiba vorbeau altii sau cum ma vedeau pe mine alte persoane ca la urma urmei, e Romania, unde a fost comunism candva, deci nu poti avea asteptari prea mari de la unele persoane.

PS: mai intra si tu pe messenger la 4 dimineata ca pana la 5 ma plictisesc singur :<

Anca G. spunea...

@Stephen, la mulți ani și ție!
@Sky, păi..nu te-aș omorî:)) pentru că tipul chiar se pricepe la ce face. Și intru eu..mai pe la 5 așa:)) ce face insomnia din oameni..

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?