Vă rog, gândiţi!

duminică, 28 februarie 2010

Pe la 1789 – 1799, nişte copii pricăjiţi din franţa, s-au gândit că le-ar fi mai bine fără regi şi regine păduchioase, fără împărţirea pe "stări" a societăţii, fără teancurile de franci "sin nombre" pe care erau obligaţi să le plătească monarhiei – ca taxe şi impozite pentru bunul mers al ţării, desigur...la ce vă gândeaţi?! Ba mai mult, cam tot pe-atunci, nişte "baieţi cu idei", printre care Voltaire, Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau, şi tot neamul lor amin, probabil că au stat atât de mult în soare, încât s-au "iluminat". Au scris oamenii ăştia atunci fel de fel de tâmpenii – Enciclopedia în 35 de volume, Contractul social, Scrisorile persane, şi alte şi alte prostii, prin care promovau luminarea societăţii prin educaţie şi cultură. V-am zis eu c-aveau idei?!...

Ei, după ce copii pricăjiţi l-au ghilotinat pe monarh (săracul Ludovic al XVI-lea), au început să se joace cu ideile "băieţilor cu idei", până-au ajuns la o frază care a devenit motto-ul naţional al Franţei: "libertate, egalitate, fraternitate". Că pe urmă au intervenit vecinii "binevoitori" ai franţei şi apele nu s-au liniştit până la venirea lui Bonaparte, puţin ne interesează acum.

Deci vă spuneam de memorabilele cuvinte pe care le-au scornit francezii: "libertate, egalitate, fraternitate". Poate atunci mergea – unii tineau ţara prin contribuţiile lor financiare şi-şi rupeau spatele de muncă, ca să le acopere, în timp ce alţii îşi împărţeau titluri nobiliare şi se lăfăiau în banii celor dintâi – dar aţi observat cât de invocate sunt astăzi?! Vecina de jos e complet de acord cu tipa de la 3 când spune că blocul ar trebui renovat, dar când aduce vorba de bani, şi de ce sumă i-ar reveni firecărui locatar, e în stare să-i ia gâtul – ea de ce să plătească?! Are copii de hrănit! Pensiile sunt/nu sunt/sunt nesimţite/nu sunt nesimţite/sunt nesimţite pentru unii, dar nu pentru cei care trebuie! Când un ţigan îţi zice să te dai mai încolo, te dai, că n-ai ce face (îi trebuie vreo 30 de secunde să-şi cheme "armata", dar dacă îi zici tu unui ţigan să se dea mai încolo – hei, ia stai, cum să-i spui aşa ceva?! Asta-i discriminare!

    V-am plimbat atâta prin istorie, prin problemele vecinei de jos, pensiilor şi ţiganilor, ca să vă rog, în final, să GÂNDIŢI, FRAŢILOR, ÎNAINTE SĂ SPUNEŢI CE VREŢI!

Leapşa despre mine

duminică, 21 februarie 2010



Nume : P-ăla îl ştiu doar părinţii şi oficialităţile. Nici colegii nu-mi ştiu numele întreg J)

Poreclă: Vulpea/Rogue

Data nașterii: 19 aprilie 1991

Locul nașterii: în "Oraşul cu floare de tei"

Locația curentă: Tot în "Oraşul cu floare de tei"

Culoarea ochilor: Căprui

Culoarea părului: Arămiu cred că-i zice. E un porocaliu roşiatic cu un pic de şaten. Complicat…

Înălțime: 1, 62 m (să nu v-aud !)

Greutate: 48 (da, ştiu…sunt copil)

Piercinguri: Ioi ! Nu sunt genul…

Tatuaje: Nu

Prieten/prietenă: Nu.

Vehicul: Opel Astra..break. Vreau să-mi iau trotinetă sau un mini-van dinăla hippie ca Mystery Car..

Fraza cu care tâmpești pe toată lumea: Am două : « Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume » (M. Ghandi), « Sunt om şi am voinţă » (pe-asta nu cred c-a zis-o cineva important…). A, de fapt mai am una : « Romania va creşte prin bun-simţ şi responsabilitate » (da, mă, când eram mică voiam (printre altele) să mă fac reclamă tv !

Preferate:

Mâncare: cafea ?

Pub/Disc/Restaurant : ce găsesc şi-mi place…

Bomboane: bomboane cu cafea/votcă

Număr: 7 şi derivatele.

Culoare: roşu, corai

Animal: pisică/vulpe/bufniţă (by the way, am găsit o bufniţă de vânzare la câteva sute de euro…s-o cumpăr ?)

Băutură: cafea ?!

Parte a corpului la sexul opus: uhm…

Parfum: ce se nimereşte şi-mi place

TV Show : Supernatural, Medium, Lie to me, Flash Forward, Xena (ah, ce amintiri…)

Album muzical : Led Zeppelin's 4

Film: Arizona Dream '93 (şi-am văzut recent Dom Durakov, din 2001, rusesc, care mi s-a părut genial)

Actor/Actriță : Johnny Depp…şi alţii

Asta sau aia

Pepsi sau Cola : cafea…

McDonalds sau BurgerKing : nu prea consum

Ciocolată sau vanilie: uhm..cafea

Ciocolată caldă sau cafea: cafea :D

Sărut sau îmbrățișare: de obicei, una duce la cealaltă…

Câine sau pisică: pisică

Rap sau punk: punk

Vară sau iarnă: iarnă.

Comedii sau filme de groază: filme de groază, clar…comediile îmi plac doar dacă-s un pic noire (vezi The Cottage)

Iubire sau bani: iubire şi bani ?

YOUR…

Oră de culcare: 11-12-01-02…

Amintirea de care îți este cel mai dor: niciuna

Cea mai bună trăsătură fizică: habar n-am

Primul gând când te trezești: Care-a inventat somnul ?!

Ambiție: Să văd Rusia şi să merg cu Transsiberianul

Cei mai buni prieteni: Kid, Laura, Tanti (Kyky), Rodu, etc

Slăbiciune: scriitura lui Dostoievski şi Bulgakov

Temeri: Mi-e frică de câini

Cea mai lungă relație: vreo 4 luni

Ai…

Înșelat partenerul: Ei, nu în cel mai înalt grad…

Fost bătut: da, dar am întors « favorul »

Bătut pe cineva: sigur

Furat din magazin: cum să fac aşa ceva ?! « România va creşte prin bun-simţ şi responsabilitate ! » :))

Fost moartă de slabă: ei nu chiar moartă

Pupat pe cineva de sex opus: Logic....

Fost părăsită în ultimul timp: Ce se înţelege prin « ultimul timp » ?

La un băiat/o fată

Culoarea preferată la ochi: Nu prea mă interesează

Culoarea preferată la păr: orice în afară de blond (m-am ferit aşa de mult de blonzi încât am dat peste 2 blonzi la viaţa mea…)

Scurt sau lung: Păi lung :) Ei, dar dacă îi stă bine cu părul scurt, n-am nimic împotrivă…

Înălțime: Mai înalt decât mine

Stil: ha ?!

Aspect sau personalitate: amândouă

Sexi sau drăguț: am trăit 19 ani cu impresia că astea două se cam..influenţează reciproc.

Musculos sau foarte slab: Ei da…cine-a făcut întrebarea asta ?!

La întâmplare:

Ce țară vrei să vizitezi? Rusia, bineînţeles..

Cum vrei să mori? Fericită

Ai fost la mall în ultimul timp? Nu

Te înțelegi cu părinții? Da

Înnebunită după sănătate? Nu

Te găsești atractivă? « I feel pretty, oh, so pretty… » glumeam…

Crezi în tine? Da

Vrei la facultate? Chiar la două

Fumezi? Nu

Bei? Cafea, energizante

Te speli zilnic? Da

Crezi în dragoste? Aproximativ

Cânți? Toată ziua

Vrei să te căsătorești? Aproximativ

Vrei copii? Uhm..dacă e neapărată nevoie

Vârsta la care vrei să-ți pierzi virginitatea: Uhm… :D

Primită de la Theo a.k.a. Humuhumu…şi-aşa mai departe :)) Dau leaşpa cui are chef şi timp.

Linişte

marți, 16 februarie 2010

Punctu’ A (de la „a fost odată”): A trecut prima probă a imitaţiei de bacalaureat. S-a liniştit lumea. Sau, cel puţin, deocamdată. Urmează cea mai frumoasă parte – „de ce-ai luat tu atât, că nu meritai?”, „eu meritam mai mult!” „am avut ghinion”, „am avut noroc”. E frumos, îmi plac replicile astea. Dar îmi place şi mai mult că avem orgoliu, frate. Nimeni nu zice „am luat calificativul minim pentru că n-am ştiut să leg două cuvinte”, ci „mi-au dat nesimţiţii mediu pentru c-am avut ghinion”. Bineînţeles, cazurile cu „mediu” sunt foarte puţine. Cei mai mulţi dintre noi au luat un „exp” fără prea mai eforturi. Eu a trebuit să vorbesc despre critica literară. N-a fost greu, am scos cuvinte după cuvinte vreo câteva minute bune, după care am ieşit cu fruntea sus. Dar hai să nu mai vorbim despre asta. Discuţiile sunt la fel de inutile ca şi proba în sine...

Punctu’ B (de la „bun”): HIM au album nou. Se numeşte Screamworks: Love in Theory and Practice (a început bine, nu?).L-am aşteptat ceva vreme, mă bucur că i-au dat drumul pe piaţă. Din primul moment, te loveşte titlul. Apoi ajungi prins într-un delir de latină, religie, chitară, voce, ritm. E HIM, n-ai cum să-l confunzi. E un album agresiv, poate cel mai ritmat din discografia lor, cu versuri pe alocuri explicite, şi bineînţeles, vocea lui Ville. Ah, vocea lui Ville. Am ce asculta vreo două săptămâni de-acum încolo.

Punctu’ C (de la „cel mai urât”): Pe 6 martie are loc finala naţională Eurovision 2010. Da, o să trecem direct la finală (în cazul ăsta, de ce-i mai zice finală?), că n-avem bani. Dacă ne luăm după sondaje avem toate şansele să fim reprezentaţi la Oslo de un cuplu format dintr-o duduie pe nume Lora şi un pirandel (nu-i discriminare, zău!) pe nume Sonny. Eu aş propune ca don’şoara Lora să-şi schimbe numele în Cher, ca să speriem şi noi un pic Europa cu numele unui cuplu celebru (dar la ce melodie, ce versuri, ce voce au ăştia doi, cred că i-ar da Cher în judecată...). Mna. În joacă a intrat şi Luminiţa Anghel, care a tras după ea un tip şi..încă un tip. Împreună pe scenă parcă-s mama, tata şi copilul, toţi cântând o piesă pe care-o cheamă „Save their lives”. Îmi aduc aminte că într-un an, tanti Dida Drăga, pe care-o stimez foarte mult pentru... fler, în calitate de membru al juriului, traducea toate titlurile melodiilor pe care le prindea. Astfel, o piesă intitulată  „Railroad” se trezea strigată „Glasul roţilor de tren”. Fain! :D

Punctu’ D (de la „de văzut”): Filmuleţul următor e nominalizat la Oscar la scurt-metraje animate. Îl ştiu de câteva luni, dar nu mă mai satur de el. Aş fi vrut să-l pun direct, dar se încarcă exact ca o cizmă... E vorba de Granny O' Grimm 

  (pentru cei care au dat click, nu vă speriaţi dacă vă treziţi prin casă cântând...melodia fabuloasă de "nani-mami" din încheiere! Şi eu am păţit la fel...)

Punctu' T (de la "trist"). Supernatural e în pauză până pe 25 martie. Uhm, las' că trece... 

Evolutie?!

joi, 11 februarie 2010

Pe când iarba nu avea nevoie de îngrăşăminte chimice ca să crească, găinile nu erau stresate şi ca urmare, nu faceau ouă toxice, şi pe când soarele nu lumina mintea unora în nuanţe de violet, un grup de maimuţe stătea la taifas. Subiectele de bârfă erau puţine pe-atunci. James Cameron era prea tânăr şi nu făcuse încă nici Titanicul, iar piticii porno se ascundeau timoraţi prin peşteri şi dădeau reprezentaţii în grupuri restrânse. Plictisindu-se tot mai rău şi mai rău, neuronii maimuţei-şefe au început deodată să zboare. Au făcut conexiuni care mai de care mai îndrăzneţe şi, punându-se de acord, au transmis mesajul final corzilor vocale, care-au vibrat şi-au scos cea mai ciudată frază din câte se auziseră până atunci. O frază care avea să schimbe întreg cursul omenirii şi să influenţeze destinele multor generaţii. Au zis aşa: „Fraţilor, dacă tot n-avem ceva mai bun de făcut...hai să evoluăm!”

Şi-au evoluat. Neruşinaţii...

Maimuţele s-au sculat frumos, şi-au dat odraslele jos din copaci, au început să meargă pe două picioare, s-au mândrit cu degetele lor opozabile, s-au despărţit de cozile lor unduitoare şi de blana care le ţinea de cald iarna şi şi-au făcut în schimb pulovere şi blugi. Au lucrat ce-au lucrat şi-au inventat limbi şi dialecte, au început să scrie, să spună poveşti. Pe urmă, s-au îngrijit de partea practică – au muncit pământul, au cules roadele, au făcut troc un timp, dar pe urmă au inventat moneda. S-au închinat la zei...da, un timp, dar era prea mare deranjul să se închine la atât de mulţi, aşa că treptat, au renunţat la ceata de zeităţi şi-au păstrat numai unul. Lui îi ziceau Domnul Zeu. O denumire atât de lungă, încât, în timp, s-a mai scurtat, ajungând la Dumnezeu... Alţii, mai ingenioşi din fire, au fost atraşi de numere. Le-au combinat, măsurat, studiat, adunat, scăzut, şi-au inventat matematica. De-aici a fost doar un pas până la tehnică şi apoi la informatică. Cei mai sensibili au migălit literele pân-au obţinut rime. Au făcut poezii şi cântece şi i-au încântat pe ceilalţi cu una dintre cele mai valoroase invenţii – muzica. Si-atunci s-au oprit cu toţii din lucru şi s-au privit în oglindă. Nu mai rămăsese nimic din maimuţele de odinioară.

 Şi aşa, s-au numit oameni.

Ei, numindu-se oameni, simţeau că s-au desprins cu totul din regnul animal. Fiecare din ei au crezut că sunt superiori celorlalţi. Au început să se bată în idei, în teorii, şi, înfierbântaţi, nu s-au oprit numai la vorbe. Au scos armele şi le-au îndreptat spre vechii colegi de ramuri. Dar s-au plictisit curând şi de ele. Au devenit îngâmfaţi şi leneşi. Cei care continuau să formuleze teorii, au fost arătaţi cu degetul şi consideraţi nebuni, pentru că erau singurii care continuau evoluţia la care visaseră maimuţele ce stăteau la sfat odinioară. Acum erau învechiţi. Oamenii aveau nevoie de ceva nou, de ceva care să le arate superioritatea. Şi n-a durat mult până când şi-au dat seama ce le lipsea.

Le lipsea dovada inteligenţei lor – erau acum atât de deştepţi, încât orice nouătate îi încurca.

Aşa c-au început să reducă din minunăţiile pe care le inventaseră înaintaşii lor. Au dat cu topoarele în chitări şi le-au făcut tot mai plate şi mai plate şi mai mici şi mai mici, până au ajuns bucăţi de metale pe care-au scârţâit cu „scule minuscule” şi-au numit sunetele „minimal”. Au făcut o listă cu limbile vorbite pe planetă, şi-au tăiat zeci dintre ele şi le-au scos din şcoli. Au tocat cărţile pe care filozofii şi artiştii le scriseseră timp de secole. Nu mai aveau nevoie de ele. Ba, unii mai curajoşi din fire, au renunţat şi la limba în care vorbeau. Prea multe cuvinte, prea multe sensuri, prea complicate, prea..inutile. De ce să-şi mai chinuie minţile preţioase şi superioare cu ele?! Au redus totul la semne. Semne pentru mama, semne pentru tata, semne pentru foame, sete, nevoi primare.

Azi aşa, mâine aşa, până când s-au trezit din nou căţăraţi în copaci, căutând păduchi prin blana vecinilor de crengi.

Minciuni şi amintiri din viitor.

sâmbătă, 6 februarie 2010

Astea sunt temele predilecte pe care le-au abordat cele mai bune (după mine) seriale din 2009: Lie To Me şi FlashForward.

Primul e un serial poliţist psihologic care se ocupă cu analiza comportomentului, atitudinii, dar mai ales mimicii şi gesticii oamenilor atunci când mint. Serial cuminte, nu rupe gura târgului, dar nici nu e nici un fel de Britnei Spirt, merge în lipsa "granzilor" şi are toate şansele să devină el însuşi un "grand". Atuul de care se bucură serialul este prezenţa lui Tim Roth, pe care-l ştim din Reservoir Dogs (Mr. Orange), şi care îl joacă pe Cal Lightman, un detector de minciuni uman (despre care la inceput am crezut ca e fan House, dar pe urma l-am gasit mai… real?), un îngâmfat, tipul de om care în tinereţe n-a fost chiar un sfânt şi care nu se simte bine daca nu-şi pune puţin pielea în pericol, măcar de amorul artei. La vreo 40 şi ceva de ani, Lightman a trecut printr-un divorţ, are o fiică despre care aş fi tentată să cred că va călca pe urmele lui, chiar dacă nu-I place, nu s-a dezvăţat de pornirile teribiliste dar îşi practică magistral meseria. Personajul e inspirat din realitate, din dr. Paul Ekman, care este, într-adevăr, un specialist în citirea expresiilor faciale şi în tot ce ţine de bodylanguage. Of course, Cal nu e singur, din gupul Lightman facând parte şi dr. Foster, care-I o scumpă, dar oarecum, prea aşezată, Loker, veşnic persecutat de Cal, dar foarte priceput mai ales în psihologia mulţimii, şi Ria Torres, care-i un "natural"…adică n-a făcut studii ca s-ajungă "detectoare"…
E bun, dar mi-ar plăcea să-şi dezvolte un fir narativ care să dea episoadelor o continuitate. A, şi 10 pentru Roth!
FlashForward m-a prins încă de la episodul pilot. Intreaga populaţie a planetei cade (la propriu) într-o stare de…uhm..să-i zic inconştienţă, preţ de 2 minute şi câteva secunde, timp în care se derulează fragmente din viaţa pe care fiecare o va trăi într-o zi de aprilie 2010. Ok, nu chiar toată populaţia planetei, căci în timp ce lumea « doarme », nişte indivizi dubioşi se plimbă « pe ici, pe colea…(asta pentru cine s-a uitat la Megastar) ». Toate bune şi frumoase, dar cum reacţionezi şi mai ales, ce măsuri iei, când ştii ce-o să devii, ce-o să se întâmple, sau poate când ştii că...n-o să mai vezi nimic peste câteva luni ?! O echipă de ageţi FBI, printre care Mark Benford, Demetri Noh, etc, încep o investigaţie în acest sens, chiar dacă unii (mai-marii) le pun beţe-n roate. Un serial « altfel », un serial care se fereşte cât poate de clişee, un serial care mi-a plăcut şi din cauza asta am văzut primele episoade « cu încetinitoru' », de frică să nu se termine prea repede. 
E bun şi ăsta, poate mai bun decât LTM, dar sper să nu cadă în banal, şi abia aştept să văd ce-o să se întâmple după « data-limită »…