Este o leapşă preluată de la Theo, de existenţa căreia a avut tare grijă să mă anunţe săptămâna trecută. I-am promis c-o fac. În căşti îmi cântă Regina, o trupă bosniacă, pe care am descoperit-o în urma participării sale la ESC-ul de anul trecut. E foarte bună. Am auzit că odată, demult, prin tinereţea ei, a cântat în deschiderea unui concert Rolling Stones. Îmi cântă "Bjezi dok sam mlad". Ştiu, am început să ascult foarte multe ciudăţenii. Mă gândesc la liliecii pe care i-am văzut zburând aseară pe deasupra blocului. Mă chemase mama la geam "hai să vezi! Au ieşit din desenele tale!". Really? Cum ar fi să iasă personajele din desenele mele? Lilieci (eu le zic "liliaci"), pisici mov, fantomiţe cu usturoi la gât. Poate ar pune de-o horă...
Am trecut de (in)competenţe. A fost foarte uşor. Când mă gândesc că unii mă întrebau daca am învăţat teorie! Ce teorie?! În dimineaţa examenului vă ziceam că m-aş uita a mia oară la Taxi Driver. M-am uitat. Pe drumul spre şcoală încercam să reproduc monologul lui Travis Bickle: "Are you talkin' to me?! You talkin' to me? Then who the hell else are you talkin' to? Well I'm the only one here. Who the fuck do you think you're talking to?!". De fiecare dată mi se întâmplă aşa. La examene, la evenimente importante, gândurile îmi găsesc ceva mai interesant de examinat decât "proba". Oh, well, presupun că fiecare reacţionăm ciudat în anumite împrejurări.
Deci ziceam de casa mea şi de oraşul meu.
Îmi place oraşul meu.
- Îmi plac mai ales intrarile în oraş. Pe o parte, când te apropii vezi combinatul în...aproape ruină şi balta în care nişte deştepţi au trântit două hipermarketuri şi Universitatea Danubius. Pe alta îţi dresezi maşina astfel încât să nu dai cu botu-n...uhm – voi fi drăgută – cratere! (voiam să le spun găuri negre...)
- Îmi place sistemul de iluminare stradală. În zona mea e un pic mai.."special". atât de special încât mă îngrozea când eram mică. Felinarele se ţin aprinse dimineaţa şi un pic pe la prânz, nicidecum noaptea. După lăsarea întunericului e o beznă de-ţi bagi degetele-n ochi. Când eram puştoaică mama-mi zicea că noaptea trece "patrula" şi nu e voie să deschidem lumina că dăm de bănuit. Ce să bănuiască nu ştiu. Ce patrulă...ştiu acum, dar nu e aşa cum mi-o imaginam eu atunci – eu mă gândeam la nişte poliţişti foarte fency cu costume şmechere de KGB şi arme laser.
- îmi place buticul Bon Ami, extrem de mic şi înghesuit, dar cu papetărie de calitate – care bineînţeles se poate achiziţiona şi din supermarket la un preţ de 5 ori mai mic, dar n-are farmec. Îmi luasem o agendă cu acvilă de acolo odată. Am pierdut-o, of course...
- îmi plac blestemele pe care pot să le debitez când câinii din centru mă găsesc prea amabilă
- îmi plac magazinele care duhnesc a beţişoare parfumate şi în care găsesc eşarfe şi fulare la preţuri de-ţi vine să pici (pic, dar nu rezist tentaţiei)
- îmi plac străzile, care, faţă de alte oraşe, chiar au un sens! Şi îmi plac şi mai mult iarna când te determină să-ţi iei picioarele-n braţe şi să speri că vei ajunge teleportat acasă, ca să nu mai fii nevoit să aluneci! Cred c-au făcut o înţelegere cu medicii – le furnizează clienţi.
- Îmi place mâţa neagră din faţa blocului vecin care doarme întotdeauna lângă un câine negru. Oare or fi fraţi şi unul din ei o fi greşit forma?
- Îmi place Peda.
- Îmi place senzaţia de "acasă" pe care mi-o dă oraşul, cu toate păcatele lui, când ajung vara, după trei luni de chin să tânjesc după fumul combinatului şi foşneala Dunării. Nu-i perfectă "casa" mea, înţeleg asta, dar e mai bună decât orice "casă" în care am fost până acum.