Eurovision 2010 - finala

Hail Hitler, wherever you are !!

Au trecut câteva ore bune de la finala de aseară. Show-ul s-a întins până pe la 1 dimineaţa, până când toate ţările participante şi-au exprimat voturile. Concursul a fost câştigat de Lena Mayer-Landrut din Germania, ocupanţii locului doi au fost turcii de la Manga iar pe trei România! Bravo, Paula şi Ovi! (nu contează că nu ne place melodia, apreciem efortul!)

Şi dacă am terminat cu prezentarea câştigătorilor, să trecem în revistă particularităţile spectacolului organizat de norvegieni. Cred că cea mai bună descriere a făcut-o spaniolul cu freză de pronto-pămătuf – "algo chiquitito (ceva mititel)". Într-adevăr, mi s-a părut mic şi întunecat. Norvegienii au făcut probabil economie la lumină, participanţii cântau efectiv în beznă, dar câteodată mai aprindeau câte-un spot sau aprindeau câte-un foc pe te-miri-unde, care intra (al naibii!) exact în cameră. Prost filmat, poate cel mai prost filmat din ultima decadă. Fără show de deschidere – a cântat doar Ryback cu celebra vioară (a cântat mult mai prost decât când a câştigat la Moscova anul trecut). 

Din punct de vedere vizual, deci, totul mi s-a părut cam pe muchie de cuţit – camere fricoasă să nu se ciocnească cu luminile, prezentatori care aduceau aminte de anii 70 în comunism, singuele chestii care-au mai salvat cumva tocăniţa cu ciuperci norvegiene au fost glumiţele vestimentare ale unuia din prezentatori, transmisia din "camera verde"(care numai verde nu era), în care echipa islandeză îşi adusese un vulcan în miniatură şi prezenţa clandestină din trupa Şpaniei.

Sonorizarea, în schimb, mi s-a părut ok. Seria cântăcioşilor a fost întregită de piesele ţărilor finanţatoare, care intră direct în finală (ce-nseamnă să fii bogat!). Prima dintre ţările contribuabile intrate în concurs a fost Şpania, al cărei reprezentant semăna un pic cu pămătuful ăla de-l foloseşti să ştergi praful cu Pronto. Deliciul spectacolului a fost intervenţia unui spectator care nu-ştiu-prin-ce-minune a trecut de gărzi şi a ţâşnit pe scenă alături de dansatorii pămătufului. Spaniolul a cerut să mai cânte o dată în finalul show-ului, deşi nu era deloc cazul, piesa rămânând tot proastă! Marea Britanie parcă a fost, parcă n-a fost, melodia ei nu s-a făcut remarcată între piesele din concurs. Melodia Franţei mi s-a părut..instrumentală. Chiar nu ştiu de ce-au mai apelat la un solist – a! Ca să exclame "allez ola ole", acum m-am prins... Norvegia a intrat în finală datorită victoriei de anul trecut, însă piesa prezentată aseară mi s-a părut un imn de stat de la un cap la altul. Dacă există vreo ţară fără imn, propun s-o vândă, poate scapă de criză... 

Pe Lena din Germania am păstrat-o special pentru sfârşit. Remarcasem piesa înainte, o piesă jucăuşă, drăgălaşă, copilăroasă, o piesă care e imposibil să nu te prindă de la prima ascultare. Lena e câştigătoarea unui concurs intern din Germania, de genul American Idol. Dincolo de piesă, atitudinea Lenei e cea care surprinde – Lena nu dansează, sau dansează extrem de-...personal. Se mişcă (n-am să mai scriu "dansează") într-un ritm propriu, dar potrivit melodiei, foarte natural, foarte copilăros. A fost o prezenţă spontană, fresh, care nu prea s-a simţit în largul ei în contextul greoi al ESC-ului. Cred că tocmai de asta a câştigat – Europa avea nevoie de o reîmprospătare, şi Lena a fost exact elementul care trebuia. Bravo, Lena!

În ciuda susţinerii noastre, piesa Ciprului nu s-a clasat pe unul din locurile fruntaşe, în schimb mă bucur că n-am văzut picior de Safură în top 3. Ieri după-amiază se zvonea că România va câştiga, ceea ce-ar fi venit extrem de anapoda în situaţia de tăieri de salarii şi pensii în care ne găsim, pentru n-a fi avut nicio şansă să organizăm ceva măcar la jumate din cât a organizat Norvegia anul ăsta.

Clasamentul e următorul: (top 10)

1 Germania - Lena Mayer-Landrut, Satellite cu 246 de puncte

2 Turcia - maNga - We Could Be The Same 170

3 Romania - Paula Seling & Ovi - Playing With Fire 162

4 Denmarca - Chanée & N'evergreen In A Moment Like This 149

5 Azerbaijan - Safura - Drip Drop 145

6 Belgia -Tom Dice - Me And My Guitar 143

7 Armenia - Eva Rivas - Apricot Stone 141

8 Grecia - Giorgos Alkaios & Friends - OPA 140

9 Georgia - Sofia Nizharadze - Shine 136

10 Ucraina - Alyosha - Sweet People 108

Rusia pe 11, Serbia pe 13, Cipru pe 21

Dintre chestiile care mi-au plăcut (am mai vorbit în articolele trecute despre Ucraina, Cipru şi Serbia), azi pun pe blog show-ul Rusiei, cei mai degajaţi oameni de la ESC şi al Germaniei (nu e înregistrarea de la ESC, nu cred c-a apărut pe undeva):

Germania:

Rusia (sau cum sa faci misto de falsitatea eurovizionista si sa te simti bine)

Eurovision 2010 partea II

Cea de-a doua semifinal a ESC-ului s-a încheiat prin calificarea României (nu-mi place piesa, dar e România, trebuie să ne bucurăm), CIPRULUI şi UCRAINEI – piese pe care le-am susţinut încă de la lansare (puteţi verifica posturile mai vechi) şi a altora, mai neimportante, voi reveni la ele mai târziu. A fost o semifinală grea, cu mulţi favoriţi, dar topul final a fost previzibil – am ghicit 10 din 10. So, cam aşa s-au prezentat cele 17 piese:

1.LITUANIA - InCulto - "Eastern European Funk" - ce-a început în piesa asta ca o glumă s-a terminat cu o foarte ascuţită critică la adresa diferenţelor dintre Est şi Vest. În plus, mai pe la sfârşitul melodiei, aşa, reprezentanţii au reuşit să ne sperie definitive comentatorul, renunţând la pantalonii cu care apăuseră îniţial, în favoarea…unora extreme de scurţi, strâmţi şi lucitori. Acuma…nu ştiu dacă faza era absolute necesară, şi nu ştiu dacă a fost bine să amestece muzica cu politica, deşi în linii mari au cam avut dreptate…

2. ARMENIA - Eva Rivas - "Apricot Stone" Am auzit vorbindu-se de piesa asta de atât de multe ori încât nu ştiu dacă voi mai mânca vreodată caise. In ansamblu, Eva a avut o prestaţie bună, pe ritmuri jumate tradiţionale armeneşti, jumate manelistice "ar ăn bi". Cum zice ea…

3. ISRAEL - Harel Skaat - "Milim". Sunt subiectivă, recunosc. Nu-mi place limba, am impresia că vorbitorii se înneacă continuu şi mi se pare că se aude exact ca vocea stafiilor cu gâtul tăiat din filmele de groază. Acuma, tipu a cântat o baladă, lumea l-a îndrăgit…

4. DANEMARCA - Chanee & N'evergreen - "In A moment Like This" Melodie care aminteşte de miliarde de alte melodii în acelaşi timp – Police, Celine Dion, etc – . El rus, ea thailandeză (sau cum mama naibii se scrie) Magistral cântată, antic prezentată, cred c-o să câştige.

5. ELVEŢIA - Michael von der Heide - "Il pleut de l'or" Extrem de bună de la un cap la altul, chiar dacă genul piesei şi atmosfera creeată nu se încadrează în 2010. Plouă cu aur, cu grandiozitate. Scena arată ca la mamaia acasă, dar Michael ştie să domine show-ul. Bravo, Elveţia!

6. SUEDIA - Anna Bergendahl - "This Is My Life" O fată îmbrăcată într-o rochiţă albă şi cu o chitară spânzurată de gât cântă despre viaţa ei, despre timpul ei, despre independenţa dorită. Cântă bine. Ea ar trebui să fie varianta feminină a belgianului Tom Dice? A fost ok, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

7. AZERBAIDJAN - Safura - "Drip Drop" Dacă Armenia a reuşit să-mi provoace repulsie faţă de caise, fata asta îmi provoacă repulsie faţă de ea însăşi! E atât de mediatizată încât e imposibil să nu ţi se facă greaţă când auzi de ea…"Zaffura", cum îi spune fata din Germania. Piesa-I varză din punct de vedere lyric, ceva în genul "mă, boule, iar vii dimineaţă la 3 mă? Iar miroşi a ruj de buze, idiotule ? Eşti al meu, mă ! Pot să fac ce vreau cu tine, pot să te mănânc la micul dejun ! dacă nu mă iubeşti mă omor cu caise armene , idiotule ! » Bine, nici chiar aşa de vulgar, dar aţi reţinut ideea.

8. UCRAINA - Alyosha - "Sweet People" Fata asta a făcut-o terci pe Zafura. Vocea ei ţine loc şi de show, şi de coregrafie, şi de rochiţe vaporoase, şi de ajutorul mass-mediei, pur şi simplu te prăbuşeşti când o auzi. Alyosha e fenomenală. Cântă o piesă cu un mesaj umanitar, dar nu asta e important. Importantă e impresia pe care ţi-o lasă – cea de profesionalism, dăruire şi talent. Deşi mi-am propus să votez numai piesa Ciprului, nu m-am putut abţine să nu dau un vot şi Ucrainei şi sper că finala o să fie dominată de prezenţa ei.

9. OLANDA - Sieneke - "Ik ben verliefd (Sha-la-lie)" Vă rog, vă rog, lăsaţi-mă să cred că e o glumă.

10. ROMÂNIA - Paula Şi Ovi - "Playing With Fire" Paula şi Ovi au cântat bine un cântec prost comercial. Le-a ieşit perfect. Show cu flăcări ieşind din pian, Paula în latex ? negru, ansamblul ăsta era singura noastră şansă să ne spălăm păcatele de 3 ani încoace. Bravo, Paula şi Ovi !

11. SLOVENIA - Ansambel Zlindra & Kalamari - "Narodnozabavni Rock" Reprezentanţii Sloveniei ne învaţă cum să ne batem joc de două genuri muzicale în acelaşi timp : folclor şi rock. Sincer, mi-e milă de tricolul ăla cu Beatles pe care l-a purtat solistul.

12. IRLANDA - Niamh Kavanagh - "It's For You" Comentatorii noştri zic să reprezentanta Irlandei a mai câştigat odată ESC-ul acum vreo 17 ani. Hmm, dacă zic ei.. Sper că o confundă.

13. BULGARIA - Miroslav Kostantinov - Miro - "Angel Si Ti (You Are An Angel)" Elvis s-ar răsuci în mormânt!

14. CIPRU - Jon Lilygreen and The Islanders - "Life Looks better In Spring" În sfârşit! V-am spus că mă termină piesa asta! O ceată de copii cărora le place muzica, în frunte cu un băiat şi o chitară. Show extrem de natural, emoţii sincere, niciun fel de efecte speciale pe scenă, doar ei şi muzica ! Nu credeam că va prinde finala, pentru că de obicei ce-mi place mie nu-i place Europei, dar mă bucur extrem de tare pentru ei, alături de fata din Uraina, ei sunt singurii care merită să câştige concursul !

15. CROAŢIA - Feminnem - "Lako je sve" Nu ştiu de ce, am schimbat postul la piesa asta. Chiar nu ştiu de ce, pentru că apariţia celor 3 nu mă deranjează. Probabil m-a deranjat tocmai lipsa provocării unor reacţii.

16. GEORGIA - Sofia Nizharadze - "Shine" Georgia? Hmm, fata are voce bună, coregrafie forţată, rochiţă drăguţă. Atât.

17. TURCIA - maNga - "We Could Be The Same" Ce nume predestinate! (nu mă refer la desenele animate japoneze, ci la înţelesul cuvântului pentru români). O trupă de băieţi îmbrăcaţi ca pokemonii, cu 5 kile de gel în păr, se chinuie să ne convingă CĂ CÂntă rock. In spate, o fată îmbrăcată în robot îşi taie mâna cu drujba. Să-mi stea-n gât un sâmbure de caisă dac-am înţeles care-i rostul coregrafiei. În sfârşit, ansamblul prinde la puştii de 14-16 ani.

Au intrat în finală Georgia, Ucraina, Turcia, Israel, Irlanda, Cipru!!!, Azerbaidjan, România, Armenia şi Danemarca. Imi pare rău pentru Elveţia.

Pentru mine, câştigătorii serii sunt :

Eurovision 2010, partea I

Aseară a avut loc prima semifinală a concursului Eurovision Song Contest 2010, la Oslo, în Norvegia, datorită victoriei lui Alexander Ryback (băiatu ăla care când a zâmbit ne-a lăsat laţi pe toţi şi l-am votat de pe toate telefoanele) de la Moscova de anul trecut. Spaţiul – Arena Telenor, care mi s-a părut cea mai mică scenă care-a găzduit ESC-ul din 2005 încoace. O fi fost din cauza unghiurilor de filmare?!... Anyway, TVR-ul nu s-a abţinut să nu aducă o toantă – Geanina Corondan - şi un tont ca să dubleze spectacolul. Honestly, people, când dracu vă veţi dezvăţa de stupizenia asta de obicei? În prima semifinală au intrat 17 ţări:

1. Moldova: Sunstroke Project & Olia Tira - Run Away . înţeleg că linia melodică e proastă. Înţeleg până şi faptul că a trebuit să se bage saxofonul ăla ca să prindă la public, înţeleg şi versurile de genul: "du-te-n colo, vino-ncoa, pleacă, că nu te iubesc, dar mai stai puţin", dar chiar era necesar să se comporte ca la marşul homosexualilor?!

2. Rusia: Peter Nalitch & Friends - Lost And Forgotten . Mi-a plăcut piesa asta de la bun început. Peter şi prietenii au venit să se distreze, să se simtă bine, Rusia sfidează încă o dată atitudinea gravă, serioasă a ESC-ului, trimiţând o piesă ironică, dar cu o linie melodică impecabilă. Mi-a plăcut tot, de la engleza sovietică a solistului, dialogurile muzicale haioase dintre membri trupei, până la fulgii de nea care cădeau de sus, accentuând starea de suferinţă ironizată a solistului – "Here am I, lost and forrrrgoton..." Oare când va deveni Rusia pierdută şi uitată? Nicidecum la ediţia asta!

3. Estonia: Malcolm Lincoln - Siren Sirenă? Nu cred...mai bine-i zicea "Girofarul", băiatul ăla a ameţit cameramanul la cum s-a învârtit pe ritm de ambulanţă..

4. Slovacia: Kristina Pelakova - Horehronie Deci aşa arăta Ruslana la 5 ani – o fetiţă firavă, cântând un cântecel dulce despre păduri, alături de colegii ei de clasă îmbrăcaţi în copaci. Nu e drăgălaş?!

5. Finlanda: Kuunkuiskaajat - Työlki Ellää . Şi asta mi-a plăcut, deşi dansatorii-cântăreţi se mişcau de cont de specificul ţării şi au adus un suflu nou. Totuşi...Finlanda are atâtea nume mari în rock!

6. Letonia: Aisha - What For? Piesă bună, voci de stup de albine, păcat că au renunţat la coregrafia din finala naţională – acolo fetele din backing s-au făcut că spală rufe (la propriu), întrebându-se în acelaşi timp de ce mama naibii trăiesc, bă?! Filozofie amestecată cu activităţi de menaj...interesant.

7. Serbia: Milan Stanković - Ovo Je Balkan Parcă v-am mai vorbit de piesa asta. O melodie marca Goran Bregovic, cântată de un...sau mai bine zic o fiinţă extraterestră. Ce-i drept, melodia m-a bântuit câteva zile bune de la lansarea ei încoace: "Balkan, balkan, balkan, ovo je balkan, come on!". Îmi place ce fac sârbii. Oricât le-ar urla Europa să trimită piese de genul club, eventual cântate în engleză, ei tot ce ştiu fac. Go go Serbia!

8. Bosnia & Hertegovina: Vukaąin Brajić - Thunder And Lightning A fost rock? Conrondanca aşa a zic...unde-a fost rockul?! Anybody there?!

9. Polonia: Marcin Mroziński - Legenda Mai bine scoteau strofele de la piesa asta, refrenul şi intro-ului sunt atât de reuşite! Mi-a plăcut în ansamblu, dar tot n-am înţeles coregrafia cu fetele care mănâncă mere. Voci bune, foarte bune...

10. Belgia: Tom Dice - Me And My Guitar Gavroche a pierdut-o pe Cosette, şi-a luat chitară şi s-a înscris la ESC. A avut emoţii prima dată, dar pe parcurs s-a simţit ca la un concert care avea loc în sufragerie. Văd că melodia a prins...

11. Malta: Thea Garrett - My Dream Malta are două cântăreţe şi le alternează mereu, sau e aceeaşi?

12. Albania: Juliana Pasha - It's All About You Asta-i piesa pe care eu am văzut-o drept câştigătoarea semifinalei – voce puternică, vioară, ritm bun, versuri...stupide, dar asta-i altă parte. Per total, tocăniţa albaneză mi-a plăcut, dar chiar trebuia să o îmbrace pe solistă ca-n Stargate?

13. Grecia: Giorgos Alkaios & Friends - OPA Piesă cu specific grecesc, ca în fiecare an. Grecii au învăţat că aşa le merge cel mai bine. Totuşi, dansatorii şi solistul parcă scăpaseră de la un război în care-au luptat alături de Ares, război pe care l-au pierdut şi acum se întorceau în ţară înjurând în stânga şi-n dreapta. Sincer, parcă m-a înjurat tipul ăsta 3 minute continuu...

14. Portugalia: Filipa Azevedo - Há Dias Assim A cântat?

15. Macedonia: Gjoko Taneski - Jas Ja Imam Silata Piesă aproape bună, mai reuşită decât a Bosniei, păcat de stripteusele alea pe care le-au adus drept dansatoare.

16. Belarus: 3+2 Feat. Robert Wells - Butterflies Kitsch!

17. Islanda: Hera Björk - Je Ne Sais Quoi Of, cine-o fi adus-o pe asta aici?... Am eu nişte versuri mai bune la melodia asta: "Je ne sais pas/ De ce mănânc doar macaroane!/ Je ne sasis pas/ De ce mi-e foame-aşa mereu!/ Dar plând la masă mai mereu chiar când mă uit în farfurie: / S-a terminat deja?" No offence, dar cine naiba mai asculta melodia cu aşa decor?

Aseară, înainte de concurs, îi spuneam lui Kyky că se vor califica sigur Serbia şi Albania. Am avut dreptate. Au intrat în finală Islanda, Albania, Belgia, Serbia, Belarus, Portocalia (Portugalia), Grecia, Rusia, Moldova şi Bosnia. Îmi pare rău de Finlanda şi de Macedonia, pe care eu le-aş fi văzut în locul Belarusului şi Portocaliei. Aşteptăm a doua semifinală, când vor intra în horă reprezentanţii României.

Ce povestim

Îmi place cum zâmbesc șoarecii când se vede grâul la orizont. Atunci uită și de frunze și se dau in leagăn numai prin crengi dezgolite, chiar dacă șuieră vântul prin ele. Vântul nu-i dă jos niciodată, pentru că știe că sunt mici și firavi și le poartă de grijă, și spune tuturor să nu-i rănească, ca să nu le strice veselia. Câteodată râde și el cu ei, ca într-un cântec pe mai multe voci. Și șoarecii se duc la culcare cu veselia întipărită pe față. Asta e cheia reușitei lor. Asta e ceea ce toată lumea caută.

Dar șoarecii se trezesc a doua zi și își dau seama că ieri n-a fost ieri niciodată, a fost doar alaltăieri, la amiază, când au murit și au trebuit să învie pe crengi. Și de-asta vântul nu-i dădea jos, pentru că, de fapt, nici nu se lovea de ei. Doar trecea prin contururile lor fade, nestingherit, în drumul său, ca printr-un cerc de foc de la spectacolele cu lei, prin care felinele mari și dințoase trec fără să se ardă. Șoarecii n-au cum să-și dea seama de situația lor. Doar azi-dimineață s-au trezit sus și s-au văzut jos, și și-au făcut cu mâna. Dar ei, cei de jos, nu le-au răspuns.

 Au rămas inerți să putrezească 5 ani și 45 de luni jumătate.

…

Revenind pe Terra, acum câteva zile s-a terminat la București unul dintre cele mai tari concerte pe care l-a văzut România – AC/DC. Mă bucur pentru cei care-au fost, adică nu pentru mine. Am avut și eu o activitate plăcută pe timpul concertului – m-am uitat la Realitatea TV, care a dedicat concertului un spațiu de 2 pe 2 cm într-un colț al ecranului, în care am putut vedea…cum se mișcau Brian, Angus et companie pe muțește. În același timp, mi-am ros unghiile de nervi și mi-am imaginat cum o să povestesc eu nepoților despre…concertul ratat. Ei, nu-i bai…în cutia cu concerte ratate o să mai intre câteva.

…

Săptămâna trecută s-a terminat cel de-al cincilea sezon din Supernatural. E vorba despre ultimul sezon semnat Eric Kripke. Un sezon încheiat cu un ultim episod pe măsura regizorului, la începutul căruia am auzit din nou imnul neoficial al serialului, ”Carry on my wayward son” (from Kansas) – sper eu, nu pentru ultima dată. Acum mai bine de 5 ani, când Impala ne-a purtat pentru prima dată în lumea Supernatural, am făcut cunoștință cu săptămâni întregi de filmări despre stafii, vampiri, strigoi și alte chestii prăfuite și drăgălașe (în felul lor). Printre ele, am făcut cunoștință cu doi frați – Dean și Sam, purtați de un Chevy Impala prin colții soartei – doi rebeli, veșnic răzvrătiți, veșnic dispuși să lupte, veșnic luptând unul pentru celălalt.

Acum Impala ne-a scos din serialul maestrului. Eric s-a ținut de cuvânt – ne-a promis un serial în 5 sezoane, a încheiat un serial în 5 sezoane – serialul lui în 5 sezoane! Kripke ne-a făcut cadou un episod de rămas-bun în care ne-a vorbit ca un veritabil povestitor ce-și iubește personajele atât de mult, încât nu poate imagina un final patetic de telenovelă. A imaginat în schimb, prin intermediul ”profetului” Chuck, un discurs în cuvinte simple, banale, dar mai încărcate afectiv decât sute de mii de lacrimi arătate pe șleau. A lăsat în urmă un Dean ruinat de soartă și ceva ce pare a fi Sam – mai este oare Sam? Kripke și-a spus poveste și ne-a pus întrebarea. Ne va răspunde nu urmașul său la cârma serialului, ci un alt om, cu o altă poveste.

Cenuşă şi sânge

Partea a II-a a concursului organizat de Ionuţ R are ca temă o crimă povestită în stilul ştirilor Pro Tv. Eu nu prea mă uit la Pro, dar o să vedem ce-o să iasă. Faptele sunt inventate, la fel şi localitatea şi detaliile. Dacă există, însă o localitalte Gribov, îmi cer scuze faţă de locuitori (şi sper că ce-am scis nu va avea ecou în conştiinţa...unora!)

Cenuşă şi sânge la Gribov

Nu vă pregătim o cronică pentru filmul lui Fanny Ardant, ci pentru o crimă terifiantă petrecută în spitalul din localitatea Gribov. Ieri în jurul orei 6, paznicii spitalului au semnalat dispariţia medicului de gardă de la etajul 6 al clinicii. Câteva minute mai târziu, o asistentă descoperea în salonul nr 6 de la acelaşi etaj cadavrul lipsit de sânge al unui pacient internat în urmă cu câteva zile cu afecţiuni cardio-respiratorii. Ba mai mult, omului îi fuseseră tăiate 6 degete. Îngrozită, femeia a chemat poliţia. Cu mai multe detalii vine de la Gribov, corespondentul nostru, Adrian Mariş. Bună seara, Adi, ai legătura.

• Bună seara, doamnelor şi domnilor. Macabra descoperire a fost făcută de o asistentă la câtva timp după dispariţia doctorului. Femeia a cedat după ce a format numărul poliţiei, leşinând în pragul salonului. Cercetările poliţiei au stabilit o legătură între lipsa subită a medicului de gardă şi scena demnă de un film de groază din salonul 6. În urma percheziţiei la domiciliul suspectului au fost găsite cutii frigorifice pline cu sânge amestecat cu cenuşă. Se pare că teribilul amestec era folosit de către medic pe post de cremă pentru prăjiturile pe care le consuma zilnic. Ba mai mult, cercetările au scos la iveală faptul că bărbatul "deposedat" de sânge din salon nu este prima victimă a medicului – acesta păstra în boxa din subsolul blocului peste 150 de degete conservate în borcane cu formol. Identitatea victimelor nu a putut fi stabilită, întrucât amprentele degetelor fuseseră şterse cu acid, dar se crede că aparţin unor copii ai străzii.
  

Medicul a fost găsit la domiciliul părinţilor săi şi arestat. Dacă se va dovedi vinovat, acesta poate primi închisoare pe viaţă. Atât de-aici de la Gribov, la revedere.

Unitatea Pixului în patru culori

Pentru cei care se întreabă ce-i cu mine, postarea asta e pentru concursul lui Ionuţ R (care a fost foarte drăguţ şi m-a lăsat să particip chiar dacă eram un pic căzută din Jupiter şi nu ştiam cu ce se mănâncă acţiunea cu pricina). Am avut de scris un post cu titlul "Unitatea Pixului în patru culori , so, this is it :

........................................................................................

Pe zidul poliţiei din Pix, şeful de post afişase cu grijă regulamentul : « Orice acţiune întreprinsă care nu are legătură cu bunăstarea şi liniştea satului se pedepseşte cu exilarea pe vecie a inculpatului ». Legea fundamentală fusese dată cu mulţi, mulţi ani în urmă, când la un capăt de stejar se găsiseră întâmplător patru familii pribegind prin ciocănitori.

Cel care avusese ideea era Albastrul. Albastrul venea din vest, făcuse carieră ca avocat pentru maimuţe, dar nu avusese procese decât cu şoarecii. Sătul de experienţa în domeniul legislativ, Albastrul a găsit de cuviinţă să încerce şi altceva, şi şi-a deschis o gogoşerie. Nevastă-sa făcea gogoşi din vechile lui cărţi de joc, şi a mers bine până când a fost dat în judecată de o minge, pe motiv că atentase la viaţa consumatorilor – îi stătuse cartea-n gât ! Aşa că Albastru plecase, împreună cu familia, şi în stejar dăduse de alţi rătăciţi, cu care se hotărâ să se stabilească în primul sat pe care-l vor găsi. Au găsit un sat pustiu, dar primitor, unde lumina nu vorbea niciodată înainte de ora 3 – Pixul. Pixul a devenit pentru Albastru o adevărată oază de linişte, în comparaţie cu agitatul oraş de unde venea el. Ca să păstreze liniştea, s-a autodeclarat şef de post, şi-a deschis Poliţie şi a agăţat pe zidul ei regulamentul.

Cel mai bun prieten al Albastrului era Negrul. Negrul fusese prizonier de război, dar după ce-a scăpat din mâinile duşmanilor s-a căit pentru crimele comise până atunci şi s-a făcut preot. Cei doi s-au întâlnit pe marginea de stejar, şi Albastrul a găsit de cuviinţă că Pixul avea neapărată nevoie de un popă. Aşa că Negrul a devenit preotul satului, şi nu făcea decât să umble toată ziua cu votca în braţe şi cu furnicile pe spate. Sătenii din Pix nu erau păcătoşi, aşa că el nu avea multe de făcut, dar avea, ca tot omul, o slăbiciune – Roşia.

Roşia, frumoasa diafană de pe marginea de stejar ! Nimeni nu ştie cum a ajuns acolo, pentru că nu a povestit niciodată nimănui. Roşia e actriţă, cântăreaţă la bar, poetă şi uneori învăţătoare pentru copii din sat, şi suferă de tristeţe, pentru că nu poate să-şi găsească nicio ghindă cu stele. De-asta apelează mereu la Verde, primul pe care l-a întâlnit ea pe marginea de stejar. Verde e vraci şi crescător de viţă de vie. Are -5 copii, dintre care 2,5 fuseseră făcuţi cu prima lui iubire, o cetăţeancă obscură din alt sat, iar 2,5 cu cealaltă cetăţeancă, din celălalt sat, ca să nu se certe.

Verdele era privit cu multă suspiciune în sat. Se spunea că vindea strugurii la piaţă cu preţuri de sute de ori mai mari decât în alte sate, deşi nu ştia nimeni dacă aşa era. Familiile celor patru nu ieşeau niciodată din sat, dar primeau corespondenţa prin elefanţii călători care aduceau cutiuţe muzicale la fiecare două săptămâni. Aşa au auzit sătenii din Pix despre preţurile mult mai mici de prin alte părţi. Totuşi, aveau nevoie de Verde, pentru că era singurul sprijin pentru Roşia. Fără el, Roşia ar fi fost învinsă de tristeţe şi s-ar fi aruncat afară din sat. Şi-atunci? Nu-şi puteau permite să rămână fără cea mai bună învăţătoare-actriţă-cântăreaţă la bar! Îl suportau şi ei cum puteau.

La rândul lui, Verdele ştia că le este indispensabil celorlalţi. Începuse să gândească foarte lucid. Pixul era, în după-amiaza zilei de joi din prima lună a anului 1969, o comunitate de oameni liniştiţi. Vineri era zi de târg. Dacă vineri ar fi vândut struguri cu 800 de maimuţe în loc de 8, s-ar fi ajuns să-şi comande prin elefanţi două foi de ceapă din satul vecin. Le-ar fuma în doi ani, ar fi prins curaj şi ar fi fugit cu Roşia în lume. Desigur, după două-trei fumuri din ceapă, Roşia ar fi fost imediat de acord. Ziua următoare vându toţi strugurii pe care-i avea la preţul stabilit anterior. Îi cumpărase pe toţi Negrul – avea nevoie ca să facă apă sfinţită cu aromă de vin roşu, foarte bună pentru reumatism. Verdele începea deja să simtă parfumul foilor de ceapă şi îmbătat de euforie, începu să se laude exact când Negrul se pregătea să plece. Chibzuit din fire, Negrul ciuli urechile – Roşia?...îl părăsea?!:

• O iau pe drăgălaşa aia mică şi plecăm amândoi. Nici n-o să observaţi! Veţi fi prea preocupaţi să aflaţi ce-i cu preţurile alea exorbitante pe care le-aţi plătit pe struguri! Despre fată veţi crede că are o migrenă, iar pe mine nici nu mă aveţi la inimă! Parcă eu nu ştiţi cum vă uitaţi la mine, tu, popa lu' peşte şi cu ălâlalt care se dă mare şef de post!
  

  Negrul nu stătu mult pe gânduri şi fugi repede la Albastru să-i dea vestea. În timpul ăsta, Verdele şi Roşia se întâlniseră să sărbătorească la un pahar de Mare Gri. Şi cum stăteau ei liniştiţi şi-şi savurau gloanţele, uşa bordeiului lui Verde se dădu brusc de perete şi apărură în prag Negrul şi Albastrul împreună cu femeile şi odraslele lor. "Complot! Complot! Încălcare a regulamentului! Ce să le facem? Cum să-i pedepsim?! Afară! Afară! AFARĂ! Ziua următoare, Verdele şi Roşia se găseau legaţi până-n dinţi la marginea Pixului. Negrul începu să le citească rugăciunile, iar femeile şi copii urlau ca turbaţi. Înjurături de mamă, de tată, de...verişori! castane coapte aruncate în proscrişi, amestecate cu vaietele popii şi regulamentul urlat de şeful de post. Peste toate se aşeză deodată un zgomot cumplit de muchii de pietre zbătându-se strâmt să iasă la suprafaţă. Şeful de post căscă uimit ochii, fixând ruptura din pământ care creştea şi creştea, lăsând să se vadă scheletul satului – Pixul se răsucea cu totul! Copii începuseră să urle speriaţi şi mai tare, agăţându-se cu toţii de popă şi de poliţist, ca de un colac de salvare. În învălmăşeala creată, nimeni nu şi-a dat seama pe moment că o femeie vorbea – o femeie cu păr de porumb, aleasă în urmă cu ani buni de Albastrul să-i fie soţie. Oasele satului îi intraseră-n sânge şi prin coaste i se vedeau urme de cretă roşie, care-i ţipa din globii oculari:
  

  • Nebuni, nebuni, nebuni...
    

  Poliţistul deveni atent, şi odată cu el şi sătenii. Femeia vorbea molcom, cu ochii închişi şi roşii de cretă, cu bărbia-n piept, bolborosea ca pentru sine
  

  • Aţi venit aici 4. Masa are 4 picioare, casa are 4 pereţi, lumea are 4 coţuri... are 4 sau nimic!
    

  Pixul ameninţa să se dezbrace de locuitorii săi. Şi de-odată, pătruns de glasul neveste-sii, poliţistul tăie legăturile proscrişilor.
  

  ........................................................................................
  

  În 1970, cele 4 familii din Pix se aflau toate la piaţă, cumpărând şi vânzând cinstit, şi nimeni nu-şi mai aducea aminte de evenimentele din anul precedent.
  

  
   

  
   

   

Groapa cu gumă pe margini

E aproape şase şi soarele-mi bate cu putere în geam. Mai devreme căţărasem o vulpe pe nişte cărţi. Stătea aşa, culcată, cu blana roşcată care-i ascundea botul şi ochii oblici. Pe urmă s-a trezit tremurându-şi irisul şi s-a dat jos din colţ. A rupt şi pânza de păianjen şi era să alunece pe trenuleţul de jucărie . De ce facem lucruri din obişnuinţă? De ce nu putem să ne bucurăm de fiecare dată de un lucru nou? Toate lucrurile au fost odată noi. Şi eu, şi plopul din faţa geamului, şi piciorul pisicii care-a tremurat toată iarna lângă Dacia albă, şi Casa Poporului...până şi Guvernul a fost nou la vremea lui. Ar trebui să fie noi şi acum. Parcă ne schimbăm şi opiniile când ne schimbăm locul. Acum par toate vechi.

Dacă n-ar exista amintiri, n-am sesiza nici trecerea timpului. Amintirile se adună toate într-o desagă mare şi elastică, care nu pocneşte niciodată şi pe care o purtăm în spate. Ea se umple treptat. Când simţim că ne crapă coloana, e semn că am trăit mult. Desaga s-a îngrăşat. Am putea să aruncăm desaga, şi pe măsură ce ne împiedicăm de cabluri să le aruncăm peste umăr într-o desagă nevăzută şi lemnele să cadă pe jos pe partea cealaltă şi să se strivească de asfalt prefăcându-se-n apă minerală. Pe jos e asfalt proaspăt şi acidul face gropi pe care se cocoaţă iederă crudă care păleşte la soare. Nu-i nimic, punem gumă de mestecat! Vom lipi gumă peste găuri, dintr-o parte, până-n cealaltă, şi dacă nu va ţine, vom da o umbrelă cu aracet pe margini şi o vom fixa în groapă cu mâneru-n sus, ca să se împiedice babele când vor merge la biserică. Şi ele vor înjura cu bidonul de apă sfinţită în mână şi noi vom râde toţi de penibilul ei.

Noi ştim că e groapă acolo şi sărim peste ea de fiecare dată. Nu ocolim, că ăsta e semn de laşitate. Câteodată se aud strigăte din groapă. Mai ales dimineaţa. Strigoii din groapă nu urlă noaptea, ca în filmele de groază. Ei dorm noaptea. Dimineaţa se trezesc şi se întind şi cască, şi discută meciul de săptămâna viitoare, care s-a încheiat acum 2 ani cu scorul de 5 – 0 pentru euglene. Apoi zic ce bine le-ar prinde o cafea. Şi au noroc, căci noi tocmai am aruncat peste umăr cea mai proastă cafea. Ceaşca a aterizat în capul margaretei, iar şoarecele de câmp a cules din părul ei picături de lapte nefiert. La începutul dovleacului, strigoii au ieşit din groapă, ca să-şi ceară partea de cafea. S-a închins un război teribil, s-au bătut cu ace de siguranţă care intrau şi ieşeau prin pielea sidefie aproape neatingând-o. S-au bătut cu piroane care treceau prin oasele casante şi trimiteau semnale radio la dinţi, şi dinţii se strângeau în ei până picau înăuntru.

Cade! A căzut.