Drept înainte

duminică, 9 ianuarie 2011

E aiurea când plouă iarna. Toată noaptea mi s-a părut că plouă, dar era doar zăpada care se topea de pe acoperișul blocului. Ieri, era încă frig și pe la ferestre mai atârnau încă țurțuri din gheața trecută. Playerul din mașină era încă blocat pe Europa FM și tipul de la radio spunea că temperatura va crește până pe la 12 grade în sud. Well, eu stau în sud. Sud-est, dat e "pe lângă", deci, ar fi trebuit măcar să se încălzească cu vreo..5 grade? Media, cel puțin. Nici 0, nici 12, 5 jumate, poate. 6? Nu, ieri a rămas totuși rece.

Să-mi doresc să se încălzească?

Dacă mai fuge mult mercurul, o să plouă de-a binelea. O să se amestece, probabil, zăpada cu apa proaspătă de ploaie. O să se facă urât. O să fie noroi și mizerie pe străzi, și niște nori scârboși. Am dispoziție pentru Oasis și-o carte bună. E ciudat cum recidivăm de fiecare dată, dar până la urmă, asta-i legea firii. Ne forțăm să ieșim din zăpada făcută bocnă în jurul nostru și promitem firii noastre că n-o să mai trecem iar de la căldură la frig. Pentru asta, ar trebui să nu mai trecem nici prin căldură, să rămânem undeva într-un timp suspendat, într-un spațiu de frontieră, unul hibrid. Dar nu ne putem abține, nu? Sigur că nu.

Azi sunt cuminte. Nici hârtia nu mă crede.

Oamenii au necazuri mari. Oamenii mor. Alții rămân în viață să-i jelească, să se chinuie, și apoi să se vindece. Oamenii cad bolnavi. Se străduiesc să nu supere pe alții cu durerea lor, se simt o povară. Ar vrea să-și vadă apropiații bucurându-se de toate problemele cu care ei nu se vor mai lupta. E o bucurie și asta. Până la urmă, durerea ne amintește că trăim. Extremele și pastilele de mijloc, fără de care n-ar fi extreme, liniștea în care îți auzi propriul suflet. Durerea și fericirea. Și lucrurile plăcute din fiecare dimineață. Din fiecare duș cu apă nici caldă, nici rece, în care nu pot să nu mă gândesc la ce-am greșit și la ce voi greși, la ce voi repara, ca nevasta lui Mister Muscolo. Râd. N-am decât 43 de kile. Dacă aș sta la duș toată ziua, m-aș gândi continuu. Așa, sunt puține clipele în care chiar gândesc înainte să dau cu coarnele înainte. That`s me.

Eu mă ocup de impulsuri, de spontan. Suntem specializați. Titirezul se învârte, sau nu? Dă semne de oboseală. Eu mă învârt mereu. Acum ceva timp, îmi spuneau Duracell, RedBull…cum apucau. Poate am obosit între timp, pentru că nu mai simt efortul. De fapt, nu știu dacă l-am simțit vreodată. Mi-a plăcut și-mi place. Așa am trăit. Așa am simțit că trăiesc. Așa am avut garanția că nu mă descompun, fără să mă uit în oglindă sau să-mi verific respirație pe sticla ferestrei.

Da, cred c-am să plec din nou. Dacă ajung la gheață, îmi pun patinele și râd de ea. Atât.

7 reacţii:

Vlad spunea...

Vad pe geam acelasi lucru pe care il descri...doar ca e senin afara, si natura are o sincronizare de 2 bani cateodata. Raman la temperatura mintii mele.

Anca G. spunea...

@Vlad, totally agree:))

Stephen G. spunea...

Yeah, same emo thing in Bucharest too :))

Vreau sa fie vara.

bobo spunea...

Iubeeeesc iarna. eu vreau sa fie iarna mereu. doar că e prea frig...

P.S.: Ascultă şi tu radio campus Timişoara, pun pariu c-o să-ţi placă muzica aia...

Sky spunea...

Mie-mi place primavara... Nici frig dar nici prea cald :). Azi a plouat un pic... iarasi... Dar lasa ca mai e putin si trece si iarna... Si asa nu prea a fost frig ca in alti ani.. A fost placut sa zicem :P

Anca G. spunea...

@bobo, să fie iarnă, dar să nu se topească zăpada:)) nu-mi place deloc să văd noroi pe străzi.

@Sky, yep, me2. babele zic că-i pentru că sunt născută primăvara. well, poate știu ele ce știu:))

tu26dor spunea...

vremea de azi e ca omul. incert, nesigur, ezitant, intors pe dos, egoist, muribund, nervos, sfios, fara chef, mohorat. poate omul de maine va fi mai vesel, plin de viata, zambitor, altruist, generos, social, deschis, fericit...

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?