Nani, nani..

duminică, 26 aprilie 2009

         Deh..cu toţii am fost mici şi proşti la un moment dat, nu? 

         Profundă afirmaţia, nu? Am rumegat-o ieri seară după ce m-a legănat pământul.

        Se făcea că eram mică..pe la 4-5 ani şi mult prea nebună ca să rămân singură acasă aşa că într-o zi, ai mei s-au hotărât să o aducă pe bunica din partea tatălui ( nu cred c-am mai vorbit de ea pe-aici ) să mă supravegheze. Big misteic! Bineînţeles, când m-a văzut „doamna” ( mda, bunica asta..e un fel de femeie impozantă cu parul strâns într-o „plasa de muşte” despre care am aflat mai târziu că se numea fileu, care mi se părea înaltă de 5 metri şi mult prea greu de intimidat), i-am părut, probabil un fel de „păpuşă cu păru-n ochi” (pe-atunci urlam şi muşcam dacă îndrăznea cineva să se atingă de bretonul meu, aşa că-l lăsam să crească în neştire..cum de altfel mai fac şi-acum, câteodată..), cuminte şi blândă.

       Nu aşa par toate păpuşile?;))

       Anyway, toate bune şi frumoase atâta timp cât mă lăsa să stau în camera mea/afară şi să-mi văd de treabă cu casetele mele cu Eagles şi Led Zepp. Nu în fiecare zi se întâmpla să treacă cu vederea „porcăria aia de muzica”. Bă, bunică, dacă mă citeşti (e retoric, ştiu că vorbesc cu pereţii), cum ai putut să-mi insulţi muzica atâta timp cât fi-tu însuşi o asculta? De unde aş fi putut să ştiu de ea decât de la tata a.k.a fi-tu? Şi îi mulţumesc foarte mult!:)). Mda. Să ne întoarcem, deci.

     Noaptea ( atenţie, nu seara! ), când terminam cu...cică jocurile şi mă băgam în pat începea să-mi citească...tobe!...PILDE! Nu, nu m-am îmbătat. Îmi zicea de tot felul de personaje care au murit şi s-au întors din morţi şi de virgine care au rămas gravide cu lumina soarelui şi de copii închinaţi nu-ştiu-cărei entităţi dumnezeieşti. Eu simulam un somn greu şi din când în cât câte o întrebare de gen „Deci cu cine era copilul lu’ aia?..aha..cu lumina..şi era virgina?..aha..dar nu mege, ştii? Cred că s-a ***** cu cineva si apoi a dat vina pe lumină, ce ***** !”, la care bunica răspundea cu „Nu e voie să nu zici aşa că vine Diavolul şi te ia!” iar eu „Şi ce? Mie oricum nu-mi place-n rai că-i prea linişte!”

     Trecând peste, cel mai ciudat lucru pe care a putut să-l debiteze doamna a fost ritualul creştin în caz de cutremur. Într-o zi mi-a adus nebuna o icoană pe care eu din reflex am vrut să o aşez în partea dinspre răsărit a coşului de gunoi. După ce mi-a dat peste mână iar eu am inceput să-o înjur de toate rudele de sânge sau nu, a scos icoana, a agăţat-o într-un cui şi mi-a zis că dacă simt vreo zguduire să mă duc imediat la peretele cu desenul şi să spun de 3 ori o rugăciune..ceva cu „cuvioasa”...nu mai ştiu cum..şi o să se termine...

       Mda..şi cu puţin noroc avea să vină cuvioasa să mă scoată de sub dărămăturile care aveau să cadă peste mine în timpul rugii mele!

      Sincer, acuma..nu mă iau de cei care cred, foarte bine că au puterea de alegere (am ales şi eu ceva mai..fără rugi...), dar..să te rogi la cuvioasă pe timp de cutremur?!...
        
       Pace!

Retragerea...

miercuri, 22 aprilie 2009

        din activitatea de blogger a lui Kid s-a produs intr-o oarecare masura cu multe luni înainte. Astazi ea a declarat oficial că ne părăseşte.
       Suntem în continuare prietene, dar Kid a decis că nu mai are niciun cuvânt de spus pe blogul ăsta.
       Kid, ne pare rău că aparenţa a câştigat în faţa esenţei.
       C'est la vie, se pare că hi cinciul este mai tare.
       Spor la  încărcat poze şi lăsa poopuri (sper că am scris corect..voiam să zic pupici dinăia hicincişti)
       Nu-ţi pot pică, îmi pare rău doar că nu mai suntem colege de site şi îţi urez mult succes de-acum înainte.
       Sunetul te pupă (virtual:)))

N-am...

duminică, 19 aprilie 2009

...titlu.
    O zi..care întâmplător pică în aceeaşi zi cu altă zi.
    Cam asta s-a întâmplat.
    Am aflat în cursul săptămânii trecute (de parcă nu bănuiam!) că voi petrece "sfintele sărbători de paşte" altundeva. Ştiţi, e bine când ştii de mai multă vreme că se va petrece un eveniment, pentru că se mai atenuează..ăăă..cum să-i zic eu...starea aia de "să-i omor sau să-i mai las până la anu'?" Just jokin'...Nu obişnuiesc să omor (fizic) lumea! Doar am declarat că sunt (în timpul liber) o pacifistă. 
    Deci m-am împăcat...în primul rând cu ideea că voi vedea 324234543 de tone de mâncare pe care nu le mănâncă nimeni pe masă, care stau neatinse 2 zile şi care apoi se aruncă exact aşa cum au ieşit din cuptor/aragaz/frigider..ba de multe ori şi cu folia de aluminiu deasupra! A, singurele feluri de mâncare cu adevărat comestibile sunt friptura de miel şi...friptura de miel pentru mine, ouăle şi cozonacii pentru alţii. 
    Da... am încercat să mă port ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, ca şi cum ar fi o zi obişnuită (cum, de altfel, şi este! )
    Şi dacă tot am ajuns la modul oamenilor de a se comporta, mâna sus cine ştie de ce, mama naibii, mănâncă unii până intră în spital?? Pentru ce?! Dacă în fiecare zi ar fi vreo sărbătoare de gen, în fiecare zi ar intra în comă alimentarii nesătuii? I-auzi şi la mine, ce întrebare! Logic că da! Doar suntem români!
    Şi-am plecat şi a fost chiar frumos, exceptând idioţii. Să fiu în locul munţilor, m-aş scula dintr-o dată şi m-aş scutura de toţi oamenii care fac locurile nesuferite! Cinste munţilor că mai suportă!..
    Am plecat cu deviza "azi vreau să mă simt bine", care implică ignoratul lucrurilor care nu-mi plac şi m-am descurat onorabil! M-am bucurat de vremea frumoasă, de ninsoarea de petale de flori de măr (tulai! câte "de"-uri!) şi de unica lalea înflorită în curtea bunicii. 
    Niciodată nu mi s-a mai părut locul atât de frumos (şi acu' spuneţi, care ati folosit bagheta pe mine?). Muzică bună, lipsa de vecini nesuferiti, leagănul meu, bunica, părinţii, oameni dragi, oameni care au ştiut pentru prima dată în viaţă să nu mă scoată din pepeni.
   "the answer, my friend is blowing in the wind.."
   Răspunsul a fost "azi mi-am propus să mă simt bine" la tot ce ..era pe cale să mă enerveze!
   Fain se mai vedea noaptea flacăra din şemineu reflectată pe tavanul camerei reci! Cu toată căldura de afară, casa mare şi albă tot rece era noaptea. Dar s-a încălzit până la urmă cu doi butuci groşi de lemn şi mai ales cu voie bună. 
    Şi-a trecut şi Paştele...
    Şi mulţumesc celor care m-au asigurat de votul lor în campania electorală din 2222 la care o să iau parte:))
    Şi-am împlinit 18 ani şi cu ocazia asta îi urez "lma" şi lui Hitler (chiar dacă-i mort şi chiar dacă s-a născut cu câteva ore după mine! Deci eu am fost prima..;)) 
    Pace!
   
Asta-i laleaua mult lăudată.. Frumuşică, nu? Singura din curte.. :))

Opriţi fabricarea de indigouri pentru părinţi! by Sunetul-mai-tare

miercuri, 15 aprilie 2009

        Kid zicea „dumnezeu să-i ierte”. Eu n-am cum să zic asta pentru că nu cred în existenţa vreunei entităţi de gen. Despre cine vorbim? O categorie aparte de oameni care înghite totul cum li se dă. Dar să începem cu începutul...
       Eram la un magazin (care are filiale în toată ţara şi unde se găsesc diverse accesorii gen brăţări, eşarfe, baticuri, „zdrăngănele pentru gât” şi de unde îmi cumpăr de obicei felurile prostioare). Atmosfera era chiar mişto. Din boxe se auzeau acordurile melodiei „Get on your boots”, eu mă uitam la nişte brăţări colorate şi la casă era o fetiţă foarte de treabă. Ştiţi, genul ăla de vânzătoare care nu sare pe tine să te întrebe dacă nu doreşti brânză când îi ceri caşcaval şi nici de-aia care zice „N-am” când abia ai intrat în magazin.
      România era pe cale „să fie bine şi tot românul să prospere” când...
     „buzele tale..două petale..”
      Shock! („of the lighning” - glumesc)
      Băi, frate... la figura ei atât de finuţă...
       Mă simţeam eu jenată de situaţia ei. Şi am realizat instantaleu că nu sunt puţine cazurile când oamenii înghit ce li se pune pe masă. Cunosc mulţi...poate mult prea mulţi care fac un anumit lucru din inerţie. Ascultă..ce ascultă ( chiar n-am termen pentru genul ăla ), adoptă anumite idei ( pisica neagră aduce ghinion, dacă vezi ora fixa te „calcă avionu’” sau ceva de gen, mobilul face cancer, copii se culcă la ora 8, mamele nasc 13 copii începând de la vârsta de 20 de ani, cartofii prăjiţi se mănâncă cu ouă, la concertele rock e înghesuială, rockul e satanism, fetele trebuie servite primele cu bomboane, tuşul face rău la piele, corzile chitării taie deşte, bluza albă de „şcoală normală” trebuie încheiată până la gură, etc), anumite comportamente (nu vorbesc când nu sunt întrebaţi, răspund cu „da” ca sa nu supere interlocutorul), anumite imagini despre sine („sunt fetiţa elegantă şi nu port decât fustiţă neagră!”) din inerţie! Pentru că aşa sunt învăţaţi acasă!
      Unii merită. De alţii, însă, chiar îmi pare rău. Ştiţi, vedem câteodată nişte oameni de la care nu ne-am aştepta să vină un lucru de genul celor enumerate mai sus. E ca şi cum o călugăriţă ar cumpăra prezervative. E util, într-adevăr, dar..
      Copii, dacă în casa voastră se face un lucru din cele prezentate, să nu credeţi că toţi facem aşa! Există alternative! Chiar dacă vă bate tati/mami cu pliciul de muşte când refuzaţi ouăle lângă cartofi sau nu vreţi să puneţi zahăr în bolul cu cereale de ciocolată, merită încercarea! Lăsaţi la o parte ochelarii de cal, lumea e 3D şi voi o vedeţi unidimensională! Şi ceea ce e şi mai important, s’il vous plait (n-am circumflexu’), NU TRANSMITEŢI MAI DEPARTE PROSTIILE PE CARE LE ÎNVĂŢAŢI ACASĂ! Nu de alta, dar o să vină timpul când o să trebuiască să fac şi eu mâncare şi n-o să mai stau toată ziua să vă critic pe blog!
      Open your mind!
      Peace!
.........................................
      PS. Când am ieşit din magazin am văzut un nene care cânta la acordeon „Zaraza”. Spuneţi-mi că-s nebună, dar am început şi eu să cânt. Şi eram cu mama! Ce-ar fi dacă toţi cerşetorii ar cânta melodii vechi pe străzi? Am să dau o lege de gen când o să fiu eu preşedinta :))

Ursu' doarme şi-a uitat de foame...by Sunetul-mai-tare

joi, 9 aprilie 2009

     De ce nu şi-a dat nimeni seama până acum că a te simţi bine trebuie să fie considerată una dintre arte? Acum serios.. Desenul, e o artă. Muzica, nu mai zic. Dansul, poezia, filmul, dracu, care mai e.. Există şi muze pentru fiecare din domeniile astea, nu? Şi asta datorită grecilor/romanilor care au început (sub influenţa unor ..anumiţi factori care se inhalau..mai mult sau mai puţin –hai, să nu-mi spuneţi că nu ştiaţi povestea oracolului din Delphi!- să inventeze entităţi specifice fiecărui lucru, atitudine sau chestie materială sau nu căreia îi simţeau influenţa.

     Şi ca să dovedim că ne tragem din unul din aceste minunate popoare, noi, românii, am inventat arta de a ne simţi bine. Cine poate spune că românul nu uită de probleme când aude din boxe o muzică „pe stare”, când vede o mâncare tradiţională pe aragaz, pe mama soacră îndepărtându-se, pe boss plecând el însuşi de la servici mai devreme decât în mod normal, echipa preferată de fotbal câştigând campionatul (aici am şanse..)? Păcat că n-avem muză..

     Azi mi-am propus şi eu să mă simt bine. Şi pentru asta am plătit..mai mult sau mai puţin. Cert e că m-am descărcat de nervi(i pe care-i aveam într-un număr aşa de mare, încât voiam să-i vând la licitaţie..).
    
    Cum am procedat? 

    Păi ceva în genu:
    „- ( n’am fost demult acolo), ce înţelegi din asta?
     - Că nu se mai foloseşte apostroful de când era bunica fată...”
    Şi încă vreo câteva replici pe măsura întrebărilor sărite de pe fix/de 2 lei jumate/scoase din ulceaua cu mătrăgună pisată. M-am simţit eliberată. Ştiţi ce frumos se reflectă soarele prin sticla de Poiana Negri? Lumea e plină de fel de fel de specimene. Sunt proşti, da-s mulţi, frate... Aşa că de ce să te consumi tu pentru tot ce mişcă şi n-are raţiune. Pentru că nu gândesc? Da, ar fi un motiv, dar, în definitiv, e problema lor, nu a ta. Ei ar trebui să se simtă. Şi, plus de asta, chiar le dai importanţă dacă îi comentezi aşa de mult! Văd că propoziţiile mele încep să formeze uşor un dialog cu mine însămi...

  Fraţilor, simţiţi-vă bine, indiferent de riscuri. O singură viaţă avem şi e păcat să o irosim vorbind de râme.
  Succes moldovenilor! Rock on!
.......
PS 1. „Nu vreau decât CA SĂ mă laşi CA SĂ te fac CA SĂ-nţelegi”, cu dedicaţie cuiva, unui om pe care-l văd mai în fiecare zi şi chiar are o problemă cu casele.. .(bă, pune mâna pe nişte almanahe şi lasă casele alea din gură că turbez!)

Ciocolată cu castraveţi...by Sunetul-mai-tare

duminică, 5 aprilie 2009

-acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare-

  
        De ce vreau eu acum să mănânc ciudata combinaţie de ciocolată cu castraveţi nu îl interesează pe ospătar. Mă aşez frumos la masă, îmi trag elegant scaunul, îl chem politicos şi îl întreb dacă poate să-mi servească un fel de mâncare mai puţin obişnuit prin părţile locului.
        
        - Nenea, aveţi să-mi daţi nişte ciocolată amăruie asezonată cu castraveţi muraţi? Şi dacă se poate şi nişte rondele de banane flambate cu ketchup...
        - Da, sigur, vă servim imediat!
        - Wandărful!
       - Da...suneţi sigură că asta vreţi? Adică ştiţi, mi s-a spus să nu spun dar combinaţia are unele efecte adverse pe care nu cred că le ştiţi.
        - O...odată ce eu ţi-am cerut lucrul ăsta şi sunt dispusă să plătesc, ar trebui să înţelegi că sunt gata să-mi asum orice risc.
        - Nu cred că înţelegi, fato. Sunt lucruri pe care nu oricine poate să le priceapă.
        - O să pricep durerea de burtă după ce mănânc. Şi în al doilea rând, nu cred că-ţi pasă ţie dacă nu mai găsesc paturi libere la spitalul la care o să sun când o să mi se facă rău de la murături.
        - Nu te servesc!

       Morala? Când vă e poftă de ciocolată amăruie cu castraveţi muraţi, nu mai apelaţi la nimeni să vă servească!
         
        PS. Acuma, nu o luaţi de bună :)) Nu mănânc chestii de gen...

Pisicologie...by Sunetul-mai-tare

miercuri, 1 aprilie 2009

         "First born unicorn
          Hard core soft porn"

       
         Bineînţeles că pisica nu va întelege niciodată atât de mult cât înţelege un câine deştept.
          
         Îţi dai seama? Un câine..căruia îi lăcrimează ochii când îl vede pe stăpânul său îngândurat, care se aşează timid lângă el când il simte obosit după o zi grea de muncă. Câinele vede, aude, miroase..dar mai ales simte. Nu-i aşa? Nu-i aşa că e incredibil felul în care o javră (no offence, aşa le zic eu, nu e nicio răutate în asta ) îţi aduce înapoi crenguţa pe care ai aruncat-o spre soare, după care s-a aruncat ca o rachetă propulsată de toată bucuria din lume.
 
         Parcă aşa se zice prin filme, nu? Nu mă pasionează câinii.. niciodata nu m-au pasionat. Dintre patrupedele astea aş alege doar un husky... Un husky cu ochii albaştrii...printre nişte copaci acoperiţi de zăpadă.
  
          Pisica ştie. Ea ştie multe. Vede destule şi judecă. Pisica e cea mai bună actriţă. Gândeşte-te, numai la câte poate să ascundă în spatele ochilor verzi. Un univers de lucruri cărora nu le rămâne indiferentă, chiar dacă dă impesia de detaşare. Are minte de copil? Da, se joacă cu ghemult de lână...urmăreşte cu privirea o rază de soare care dansează în oglindă, zgârie încet ecranul telefonului mobil. Ştie că o vezi şi îi place. Se alintă. Te urmăreşte să vadă dacă îi dai atenţie şi te captivează prin micile gesturi copilăreşti, naive..
  
          „O, biet actor”...zicea un cântec deştept.
  
          De ce mă judeci după ghemul de lână?