Liliacul

vineri, 1 octombrie 2010

Când am vorbit la telefon, în noaptea aia, mi-ai spus că au murit toate coşuleţele cu lămâi. Pentru moment, mi-a părut rău, pentru că sunt şi eu om, ca şi ele, şi pentru că sufăr când aud că s-a întâmplat o nenorocire. Cred c-am suferit şi pentru Clara, deşi o parte din mine se bucura. Mi-am dat seama atunci că ceva era în neregulă. Aveai părul prins cu o panglică neagră, în semn de doliu, dar cocoşul din vârful muntelui dansa step şi fuma. Nu ştiu, am crezut că se bucură de moartea lor. Într-un fel, aş fi vrut şi eu să apuc o ţigară şi să-mi pun pantofi de step, dar nu se cuvenea într-un moment ca acela. Încercam să mă pot omeneşte, indiferent cât îmi era Clara de antipatică.
Pe urmă, am pus receptorul în furcă şi mi-am luat firul de după gât, iar peste câteva minute, tu ai apărut la uşa mea şi ţi-am desfăcut panglica de la păr. Nu te-a deranjat. Parcă şi tu uitaseşi de nenorocirea Clarei. Sau nu-ţi păsa? Mi-a plăcut să cred ultima variantă. De acum, nu-ţi păsa decât de mine şi de Ceaşca. Şi Ceaşca a stat lângă noi toată noapte, tăcută, şi ne-a ascultat povestind, cuminte, cu o linguriţă de cafea lângă ea. Am dat drumul la muzică.
Când a venit dimineaţa, m-am dus la fereastră. Tu ai venit lângă mine, şi mi-ai spus să nu mă tem, că vom găsi soarele în curând. Era foarte devreme, nici nu dădusem cu aspiratorul. Am luat lanterna şi-am ieşi afară să caut soarele. Am ieşit desculţă, pentru că nu mai aveam răbdare, şi-mi era puţin frig la mâini. Aş fi vrut să pun o creangă pe mine, ca să nu mai tremur, dar cireşul fusese cu totul mâncat de corbi. Mi-am întors privirea ca să-ţi spun, dar tu erai în prag şi în urma ta, lumina era stinsă. Te-am strigat, şi-ai venit lângă mine. Îţi prinseseşi panglica la încheietura mâinii, ca pe o brăţară. Ţi-am spus că ne-au mâncat corbii cireşul. Ştiam asta, pentru că am văzut urmele de dinţi. Corbii au nişte dinţi foarte ascuţiţi. Pot să intre chiar şi prin caroseria maşinii, de-asta eu o acopăr întotdeauna cu un strat de fixativ înainte să intru în casă. Corbii ştiu foarte bine să se ascundă, şi dacă la prânz, de exemplu, nu-i vezi prin preajmă şi uiţi să dai maşina cu fixativ, să fii sigur că o găseşti găurită când o să te întorci. Corbii sunt sigur acolo, doar că nu-i vezi tu.
M-ai luat de mână şi mi-ai zic că ai găsit soarele. Te-ai întins pe vârfuri după el, l-ai luat de codiţă şi mi l-ai dat. Semăna cu o cireaşă mică şi galbenă. Razele îi căzuseră toate. Când l-am luat în palmă, şi-a întins aripi de liliac şi a zburat. Te-ai uitat la mine blând, şi mi-ai spus să nu-mi fac griji, pentru că vom găsi altul. Ţi-am spus că mi-e frig, şi tu te-ai dus în casă şi mi-ai adus o pernă. Am pus-o pe bancheta din spate a maşinii şi m-a încălzit. Tu te-ai urcat la volan şi-ai mers atât de repede, că puteam să văd paşii tuturor câinilor de pe câmp. Era un concurs de câini, din câte îmi amintesc. Nu mai ştiu, a fost demult. Pare-mi-se că erau câini de curse, pe care se pusese pariu de genul „cel şchiop ajunge primul!”. Îmi era tare frig şi m-am ghemuit lângă pernă. Am continuat să mergem în câmp, şi-am mers până nu s-au mai văzut gardurile de sârmă ghimpată. De obicei, nimeni nu trece de ele, pentru că dacă lasă pe cineva, sunt imediat concediate de patroni. Sau li se taie din salariu, ceea ce e, cu adevărat, o tragedie în ziua de azi. Pe noi ne-au lăsat să intrăm, pentru că ştiau că nu facem decât să căutăm soarele nostru în straturile cu lilieci.
Afară se mai încălzise, aşa că am vrut să te urmez în lan, dar când am coborât din maşină, mi-au îngheţat din nou tălpile. Cum să fie soarele acolo, dacă nu se simţea nici un pic de căldură la tălpi? Mi-am luat perna în braţe şi am venit lângă tine. Era pentru a doua oară în orele alea, când mi-ai strecurat în palmă soarele. Mi-ai închis pumnul, ca să nu zboare. Atunci mi-a fugit gândul la Ceaşca. De ce a fost aşa tăcută toată noaptea? Am deschis pumnul şi am văzut un liliac cu aripi ude, scrijelit cu creta pe spate. Îmi tot spuneai că e soarele, dar eu nu vedeam decât un liliac. Era semn că-mi pierdeam minţile?
Ne-am întors acasă şi ai pus soarele într-un borcan cu apă. M-ai chemat, să văd cum străluceşte, dar eu tot un liliac vedeam.

8 reacţii:

Silvia spunea...

ar trebui sa participi la concurs ;) , ai scris foarte fain

Mihai spunea...

Clara?
E cel mai genial personaj. îl folosesc și eu. :)

zău ce?

Anca G. spunea...

@Silvia, ce concurs? textul, l-am scris dimineata, pe la 5, sub "impresia momentului"...nici n-am stat sa-l citesc dupa

@Mihay, deci si-a facut simtita prezenta in multe texte...Eu una, stiu ca n-o mai inghit deloc.

Silvia spunea...

Intra la mine pe blog, e un banner in dreapta paginii, concursul se numeste Incubatorul de condeie,intri pe linkul catre care te duce si te informezi mai bine

Anca G. spunea...

@Silvia, mersi frumos, am vazut ca participi si iti urez succes. Eu scriu mai mult pentru mine, nu prea am pretentia de a face "literatura". Las concursurile celor dornici sa se afirme in...tocanita literara. Oricum thanks pentru informatie;)

Silvia spunea...

you welcome!
merci !

motanes spunea...

Tot liliac se vede şi de la mine. ;)
Foarte fain! :)

Anca G. spunea...

@motanes, ahaaa...stiam eu ca nu-s eu cea in neregula:))

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?