Vreau să tac strigând

marți, 12 octombrie 2010

Mi-am regăsit gramul de fericire. L-am regăsit alaltăieri..sau ieri. Sau acum o lună, sau două. Nu contează. M-a primit, ca un gram ce era. A fost atât de frig afară, încât îngheţau şi furnicile mici şi roşii. De ce-or fi îngheţând furnicile roşii? Ele n-au auzit că dacă porţi roşu, te încălzeşti? Eu n-am purtat atunci roşu, dar probabil sângele a avut acelaşi efect. Gramul mi-a încălzit sângele, iar sângele meu a încălzit soarele.
Acum e cald. Atât de cald, încât simt nevoia să anunţ pe toată lumea, ca să ieşim cu toţii şi să râdem la soare. Şi soarele râde la noi. Noi suntem o comunitate mare, suntem atâţia! Putem fi noi, cei din România, sau noi, cei de pe Pământ. Avem de unde alege câte noi vrem.
Eu sunt rea şi egoistă, şi mă tot gândesc de ieri cât aş vrea să nu mai anunţ pe nimeni că s-a încălzit afară. Aş vrea să mă bucur numai eu de soarele încălzit de gramul meu. N-am pretenţii, nu mă supăr dacă primesc doar un ciob de rază de la el, dacă primesc două, sau dacă mi le trimite pe toate într-un colet, pe care vreun angajat de la poştă o să mi-l lase la uşă până voi semna pentru el. Mă bucur, doar, că îl văd. Totuşi, o parte din mine vrea să strige, vrea să anunţe, vrea să oprească lumea pe stradă, să se aşeze lângă oricine va trece şi să-i arate soarele.
Cum ar fi să vedem soarele fără lumină? Se spune că soarele îşi pierde încet-încet din putere, că din steaua aia vestită va mai rămâne o pitică albă, sau şi mai rău, o gaură neagră. Eu aş vrea să ştiu dinainte când se va produce schimbarea. Nu vreau să-l văd aşa. E ca şi cum ai sta lângă un pat de spital în care zace cineva drag şi l-ai privi în timp ce i se macină carnea de pe oase, mai mult, în timp ce oasele i se strâng unele-n altele şi urlă de durere, încă puţin, până când măduva i se carbonizează şi i se transformă în cenuşă şi ţeasta. E macabru. Aş vrea să nu fiu aici când soarele îşi va pierde de tot lumina. Aş vrea să fiu în vacanţă, în altă lume. Ar trebui să fac rost de adresa lui, cu strada şi codul poştal, ca să corespondăm ca doi prieteni, şi să-mi zică momentul când are de gând să-şi trimită lumina la culcare.
Dar am uitat de gram. Gramul meu de fericire a încălzit şi mâine soarele, poate îl va încălzi şi ieri. Poate de data asta, îl va încălzi numai pentru mine şi-mi va spune explicit, ca să nu mă mai întreb eu dacă e bine să-i anunţ şi pe alţii, şi să nu mă mai chinui. Sunt indecisă. Vreau să tac strigând.

7 reacţii:

Andreea spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=l1MoQGRnUuc

uite aici franceză.

Theo T spunea...

mai da tu chiar iubesti soarele asta:)))

worsakeend spunea...

Cand aduni un kilogram de fericire..poti incepe sa vinzi :D ...pot sa fiu impresar,percep comision mic :))

Anca G. spunea...

@Andreea, valeuuuu..:|

@Theo T, pai ce ne-am face fara el?:)) am deveni niste lilieci dinaia bezmetici. Bine, banuiesc ca si viata asta de liliac are farmecul ei, dar eu prefer lumina:))

@Worsak, daca stai bine sa te gandesti, un kilogram nu-i chiar mult.. dar ma descurc si cu atat, nu sunt absurda:)) cred ca la capitolul impresariat o sa dau proba de interviuri..dar sa zicem ca ai un mic avantaj, dat fiind faptul ca esti blogger vechi;))

Theo T spunea...

aaa:)) am vazut clipu de la andreea...
prea tare mosu: "hai sictir du`te`n ... ma`tii:))

dani spunea...

vesti bune, sunetule/Anca ! Soarele nu moare. Adica murim noi inaintea lui.
Tu roaga-te sa-ti vada copiii blondu de pe cer la fel cum il vezi si tu.
( eu nu ma rog, ca mi-am promis ca n-o sa fac copii)

Anca G. spunea...

@dani, e perfect asa. nu ma grabesc nici sa contribui la perpetuarea speciei.

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?