Tejeve spre gram

joi, 7 octombrie 2010

TGV
train à grande vitesse
tejeve

De ce nu mai am avânt? Nu mai reped pasul la ulii pe stradă, prin săbii şi lumini verzi şi roşii. Nici nu le mai văd. Nu le vedeam nici ieri, dar ieri era altceva. Ieri nu le vedeam de grabă. Treceam pe lângă ele şi mă strigau, îmi făceau semne, mă înjurau, îmi spuneau poveşti, auzeam sunet de taste surde, claxoane şi zbierete, mame urlând. Auzeam cum cădeau foile de tablă. Treceam, totuşi, fără să le dau atenţie. Cineva spunea că un gram de lumină e proiectată să anuleze o tonă de întuneric. Ieri simţeam că avea dreptate. Am scris dreptate cu „g” la început. Am şters, pe urmă. Mă ghidam numai după gramul ăla. Mă tulbura teribil, mă ameţea. Cârtiţa nu suportă lumina. E oarbă, acolo, în pământul ei, la adăpost, unde n-o prinde nici bivolul, nici coţofana. Suferă când e scoasă din culcuşul ei. O taie, o săgeată lumina. E otravă pentru ea, e moarte. Tare greu trebuie să-i fie. Ar trebui să-i spun că-i incredibil de proastă. Am să-i spun. Se fereşte de moarte, o înţeleg. Toată lumea se fereşte de moarte. Preferă să le vină sfârşitul în somn, la căldură, când nu le e nici foame, nici sete, nici dor de limonadă. Sunt sătui. Sunt sedentari. Stau şi se uită la televizor. Aşa e şi cârtiţa. N-are curaj să se răzvrătească, n-are curaj să caute.
Puiul de balenă ştie c-o să fie un monstru peste câtva timp. Îi lucesc ochii. E un prost. Stă şi mănâncă lapte.
Ar avea soarta regelui barbilian dacă ar ieşi. Să zicem c-ar ieşi. Ar muri, s-ar transforma, s-ar purifica, s-ar arde pătura până ar ajunge la file. Ar fi o cârtiţă nouă, mai puternică, mai fericită, o cârtiţă care a văzut lumina o dată în viaţa ei. O singură dată şi-a murit. Dar n-are dreptul să moară de mai multe ori. în lumea lor, rugul se aprinde o singură dată. Înainte nu era aşa, rugul stătea mereu aprins pentru oricine, oricând.
Mă ghidam după gramul care mă ameţea teribil. Alergam prin frig şi nu-mi vedeam paşii dintre liniile de cale ferată care treceau pe lângă mine ca marginile filelor. Marginile care îţi taie uşor carnea degetelor. Te mai trezesc din când în când. Dacă m-ar fi învârtit frigul printre beţişoare chinezeşti nu mi-aş fi dat seama. Aveam un sprijin care-mi spunea să nu încerc priza cu degetele ude. N-am încercat priza decât când eram foarte mică. Eram într-un magazin, într-o cabină de probă, şi ţin minte că aveau o priză cu vreo două intrări, pe jos, lângă oglindă. Eram un copil, dormeam, nu-mi plăcea să alerg.
... 
După ce cârtiţa prinde gustul luminii, ar da toată viaţa din ea pentru încă un gram. Şi pe urmă, încă unul.
De ce dorm? Vreau să nu adorm trei zile şi pe urmă să încep din nou să alerg. Dacă m-ar lăsa…să mă aşez pe scaun lângă gramul meu, să mă prăbuşesc istovită după kilometri întregi alergaţi. Îi iubesc, pentru că ei sunt dovezile strădaniei mele, ei sunt dovada vieţii. Îmi place viaţa.

3 reacţii:

tu26dor spunea...

imi plac finalurile fericite. optimiste. pline de viata. si tu termini chiar cu "imi place viata"!
m-a atins unde ma "doare". multumesc.

dns.denis spunea...

tot timpul:(

Anca G. spunea...

@tu26dor, viata e cel mai frumos cadou pe care l-am primit, chiar daca a fost un accident:)) Iubirea pentru lumina zilei a reusit sa ma scoata din multe probleme, asa ca n-am incetat niciodata sa cred in ea.

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?