Groapa cu gumă pe margini

E aproape şase şi soarele-mi bate cu putere în geam. Mai devreme căţărasem o vulpe pe nişte cărţi. Stătea aşa, culcată, cu blana roşcată care-i ascundea botul şi ochii oblici. Pe urmă s-a trezit tremurându-şi irisul şi s-a dat jos din colţ. A rupt şi pânza de păianjen şi era să alunece pe trenuleţul de jucărie . De ce facem lucruri din obişnuinţă? De ce nu putem să ne bucurăm de fiecare dată de un lucru nou? Toate lucrurile au fost odată noi. Şi eu, şi plopul din faţa geamului, şi piciorul pisicii care-a tremurat toată iarna lângă Dacia albă, şi Casa Poporului...până şi Guvernul a fost nou la vremea lui. Ar trebui să fie noi şi acum. Parcă ne schimbăm şi opiniile când ne schimbăm locul. Acum par toate vechi.

Dacă n-ar exista amintiri, n-am sesiza nici trecerea timpului. Amintirile se adună toate într-o desagă mare şi elastică, care nu pocneşte niciodată şi pe care o purtăm în spate. Ea se umple treptat. Când simţim că ne crapă coloana, e semn că am trăit mult. Desaga s-a îngrăşat. Am putea să aruncăm desaga, şi pe măsură ce ne împiedicăm de cabluri să le aruncăm peste umăr într-o desagă nevăzută şi lemnele să cadă pe jos pe partea cealaltă şi să se strivească de asfalt prefăcându-se-n apă minerală. Pe jos e asfalt proaspăt şi acidul face gropi pe care se cocoaţă iederă crudă care păleşte la soare. Nu-i nimic, punem gumă de mestecat! Vom lipi gumă peste găuri, dintr-o parte, până-n cealaltă, şi dacă nu va ţine, vom da o umbrelă cu aracet pe margini şi o vom fixa în groapă cu mâneru-n sus, ca să se împiedice babele când vor merge la biserică. Şi ele vor înjura cu bidonul de apă sfinţită în mână şi noi vom râde toţi de penibilul ei.

Noi ştim că e groapă acolo şi sărim peste ea de fiecare dată. Nu ocolim, că ăsta e semn de laşitate. Câteodată se aud strigăte din groapă. Mai ales dimineaţa. Strigoii din groapă nu urlă noaptea, ca în filmele de groază. Ei dorm noaptea. Dimineaţa se trezesc şi se întind şi cască, şi discută meciul de săptămâna viitoare, care s-a încheiat acum 2 ani cu scorul de 5 – 0 pentru euglene. Apoi zic ce bine le-ar prinde o cafea. Şi au noroc, căci noi tocmai am aruncat peste umăr cea mai proastă cafea. Ceaşca a aterizat în capul margaretei, iar şoarecele de câmp a cules din părul ei picături de lapte nefiert. La începutul dovleacului, strigoii au ieşit din groapă, ca să-şi ceară partea de cafea. S-a închins un război teribil, s-au bătut cu ace de siguranţă care intrau şi ieşeau prin pielea sidefie aproape neatingând-o. S-au bătut cu piroane care treceau prin oasele casante şi trimiteau semnale radio la dinţi, şi dinţii se strângeau în ei până picau înăuntru.

Cade! A căzut.