Aseară a avut loc prima semifinală a concursului Eurovision Song Contest 2010, la Oslo, în Norvegia, datorită victoriei lui Alexander Ryback (băiatu ăla care când a zâmbit ne-a lăsat laţi pe toţi şi l-am votat de pe toate telefoanele) de la Moscova de anul trecut. Spaţiul – Arena Telenor, care mi s-a părut cea mai mică scenă care-a găzduit ESC-ul din 2005 încoace. O fi fost din cauza unghiurilor de filmare?!... Anyway, TVR-ul nu s-a abţinut să nu aducă o toantă – Geanina Corondan - şi un tont ca să dubleze spectacolul. Honestly, people, când dracu vă veţi dezvăţa de stupizenia asta de obicei? În prima semifinală au intrat 17 ţări:
1. Moldova: Sunstroke Project & Olia Tira - Run Away . înţeleg că linia melodică e proastă. Înţeleg până şi faptul că a trebuit să se bage saxofonul ăla ca să prindă la public, înţeleg şi versurile de genul: "du-te-n colo, vino-ncoa, pleacă, că nu te iubesc, dar mai stai puţin", dar chiar era necesar să se comporte ca la marşul homosexualilor?!
2. Rusia: Peter Nalitch & Friends - Lost And Forgotten . Mi-a plăcut piesa asta de la bun început. Peter şi prietenii au venit să se distreze, să se simtă bine, Rusia sfidează încă o dată atitudinea gravă, serioasă a ESC-ului, trimiţând o piesă ironică, dar cu o linie melodică impecabilă. Mi-a plăcut tot, de la engleza sovietică a solistului, dialogurile muzicale haioase dintre membri trupei, până la fulgii de nea care cădeau de sus, accentuând starea de suferinţă ironizată a solistului – "Here am I, lost and forrrrgoton..." Oare când va deveni Rusia pierdută şi uitată? Nicidecum la ediţia asta!
3. Estonia: Malcolm Lincoln - Siren Sirenă? Nu cred...mai bine-i zicea "Girofarul", băiatul ăla a ameţit cameramanul la cum s-a învârtit pe ritm de ambulanţă..
4. Slovacia: Kristina Pelakova - Horehronie Deci aşa arăta Ruslana la 5 ani – o fetiţă firavă, cântând un cântecel dulce despre păduri, alături de colegii ei de clasă îmbrăcaţi în copaci. Nu e drăgălaş?!
5. Finlanda: Kuunkuiskaajat - Työlki Ellää . Şi asta mi-a plăcut, deşi dansatorii-cântăreţi se mişcau de cont de specificul ţării şi au adus un suflu nou. Totuşi...Finlanda are atâtea nume mari în rock!
6. Letonia: Aisha - What For? Piesă bună, voci de stup de albine, păcat că au renunţat la coregrafia din finala naţională – acolo fetele din backing s-au făcut că spală rufe (la propriu), întrebându-se în acelaşi timp de ce mama naibii trăiesc, bă?! Filozofie amestecată cu activităţi de menaj...interesant.
7. Serbia: Milan Stanković - Ovo Je Balkan Parcă v-am mai vorbit de piesa asta. O melodie marca Goran Bregovic, cântată de un...sau mai bine zic o fiinţă extraterestră. Ce-i drept, melodia m-a bântuit câteva zile bune de la lansarea ei încoace: "Balkan, balkan, balkan, ovo je balkan, come on!". Îmi place ce fac sârbii. Oricât le-ar urla Europa să trimită piese de genul club, eventual cântate în engleză, ei tot ce ştiu fac. Go go Serbia!
8. Bosnia & Hertegovina: Vukaąin Brajić - Thunder And Lightning A fost rock? Conrondanca aşa a zic...unde-a fost rockul?! Anybody there?!
9. Polonia: Marcin Mroziński - Legenda Mai bine scoteau strofele de la piesa asta, refrenul şi intro-ului sunt atât de reuşite! Mi-a plăcut în ansamblu, dar tot n-am înţeles coregrafia cu fetele care mănâncă mere. Voci bune, foarte bune...
10. Belgia: Tom Dice - Me And My Guitar Gavroche a pierdut-o pe Cosette, şi-a luat chitară şi s-a înscris la ESC. A avut emoţii prima dată, dar pe parcurs s-a simţit ca la un concert care avea loc în sufragerie. Văd că melodia a prins...
11. Malta: Thea Garrett - My Dream Malta are două cântăreţe şi le alternează mereu, sau e aceeaşi?
12. Albania: Juliana Pasha - It's All About You Asta-i piesa pe care eu am văzut-o drept câştigătoarea semifinalei – voce puternică, vioară, ritm bun, versuri...stupide, dar asta-i altă parte. Per total, tocăniţa albaneză mi-a plăcut, dar chiar trebuia să o îmbrace pe solistă ca-n Stargate?
13. Grecia: Giorgos Alkaios & Friends - OPA Piesă cu specific grecesc, ca în fiecare an. Grecii au învăţat că aşa le merge cel mai bine. Totuşi, dansatorii şi solistul parcă scăpaseră de la un război în care-au luptat alături de Ares, război pe care l-au pierdut şi acum se întorceau în ţară înjurând în stânga şi-n dreapta. Sincer, parcă m-a înjurat tipul ăsta 3 minute continuu...
14. Portugalia: Filipa Azevedo - Há Dias Assim A cântat?
15. Macedonia: Gjoko Taneski - Jas Ja Imam Silata Piesă aproape bună, mai reuşită decât a Bosniei, păcat de stripteusele alea pe care le-au adus drept dansatoare.
16. Belarus: 3+2 Feat. Robert Wells - Butterflies Kitsch!
17. Islanda: Hera Björk - Je Ne Sais Quoi Of, cine-o fi adus-o pe asta aici?... Am eu nişte versuri mai bune la melodia asta: "Je ne sais pas/ De ce mănânc doar macaroane!/ Je ne sasis pas/ De ce mi-e foame-aşa mereu!/ Dar plând la masă mai mereu chiar când mă uit în farfurie: / S-a terminat deja?" No offence, dar cine naiba mai asculta melodia cu aşa decor?
Aseară, înainte de concurs, îi spuneam lui Kyky că se vor califica sigur Serbia şi Albania. Am avut dreptate. Au intrat în finală Islanda, Albania, Belgia, Serbia, Belarus, Portocalia (Portugalia), Grecia, Rusia, Moldova şi Bosnia. Îmi pare rău de Finlanda şi de Macedonia, pe care eu le-aş fi văzut în locul Belarusului şi Portocaliei. Aşteptăm a doua semifinală, când vor intra în horă reprezentanţii României.
5 reacţii:
sa vedem cum se joaca ai nostrii cu focu:))
Ovi si Paula SeLing?
e melodiasa da' nu`mi place...
poate doar intro`ul ala la pian?:-?
@Humu, nici mie nu-i place, dar spre deosebire de melodia Lenuţei Gheorghe de anul trecut, asta mi se pare lux!:))
am cam perdut semifinalele astea... sunt cumva si in seara asta? chiar nu stiu programu... ce critica esti si tu... da-le o sansa....
@bobo, da in seara asta e a doua semifinala, in care intra si romania. transmite tvr-u de la 22:00
mie dor de postarile sunetului care nu au legatura cu zemeurovision sau cu concursul :(
Trimiteți un comentariu
La ce te gândeşti?