Random 7

42. Plouă, e frig, urlă vântul de zici că și-a pierdut Iarna un pantof când a plecat de-aici și acum s-a întors înjurând să și-l recupereze. La cât iubesc eu tipul ăsta de vreme, mă gândesc serios să nu mai ies din casă cel puțin două săptămâni…

55. Ador felul unora de-ași exprima sinceritatea – mai ales inconștient. Auzi succes(urile) unui individ pe care nu-l înghiți de nicio culoare și imediat începi să face crize. Ei, ce demnitate mai e asta? Măcar așteaptă să ajungi acasă sau baricadează-te într-o cabină de-aia de veceu ecologic de care-au pus ăștia pe străzi. Știu că miroase ca la … veceu!, dar măcar nu cazi în penibil. O mare favoare societății ar face-o nea` Funebru înființând niște facultăți din care să poți ieși licențiat în imitarea pietrei, că nu-s tocmai puțini cei care vor să învețe să se abțină din a-și mai arăta stările.

Mergând tot pe linia sincerității, dar sub o altă formă, ieri dimineață pe la 10 i-am dat bună seara unei profesoare când am ieșit din sală. Cine-a zis-o pe-aia cu gura păcătosului, a zis-o bine – tanti e mai tare ca orice somnifer.

73. De fapt, toată povestea asta e o chestie ce ține de autocontrol – foarte folositor, dacă nu vrem să ne sărim de gât unul altuia și nu, nu pentru a ne îmbrățișa. Jungla e drăguță acolo unde e, animalele sunt și ele simpatice și, mama mă-sii, sunt de-ajuns, nu e nevoie să li se alăture și jumate (ca să nu zic trei sferturi) din omenire! Cum era reclama aia cu cerbul: gândim problema, că doar nu suntem animale!

17. Bucuria, tristețea, disprețul, zvâcniri de orice preț – ține-le pentru tine, sau așează-te lângă un necunoscut pe o bancă și povestește-i. E musai să n-aibă idee cine ești. Toate trăirile astea fac parte din ghiveciul din care suntem construiți moral, din eul nostru, și aruncându-le în stânga și-n dreapta, nu facem decât să le pierdem.

5. Am ascultat încercările de piese care concurează la Eurovision anul ăsta. Câștigă suedezul, dar eu ador piesa Bosniei. Nu știu ce au oamenii ăștia, parcă-s blestemați de vreun zeu al muzicii extrem de morocănos – niciodată nu i-am văzut veseli pe scenă (mă refer la bosniaci).

Au un stil al lor senzațional, grav, care vine din structura poporului probabil, pentru că am descoperit acest ceva la mulți oameni de muzică bosniaci – și încă îmi aduc aminte cât de mult îmi plăceau băieții de la Regina prin 2009. Au o tristețe poetică, o chestie care nu te lasă să zâmbești, oricât de vesele ar fi versurile piesei, și tocmai ăsta e lucrul care te face să îndrăgești piesa: