Acum aud lemingi

Ceașca stătea pe masă, în dreptul patului. Aseară, după ce am vorbit cu tine, numai vorbele tale îmi răsunau în urechi. Vorbele alea pe care nu mi le-ai spus.

Mă întrebam de ce. Mă întrebam atât de tare, încât îmi răspundeam din fiecare centimetru al casei. Uite, la duș, am ieșit din oglindă și mi-am răspuns. M-am speriat cumplit de ceea ce mi-am spus, și era cât pe ce să alunec pe săpun. Noroc de perdeaua cu stele de mare, care m-a ținut în brațe și m-a legănat, ca o mamă bună care-i cântă copilului ca să-l adoarmă la loc, după ce el s-a trezit dintr-un coșmar și a fugit prin casă zbierând și căutând-o.

Unele mame sunt mereu acolo când ai nevoie de ele. Te mângâie, te îmbracă, îți cumpără gel de duș, îți pălește una peste față când vii și-i spui că ai renunțat să mai lupți, îți petrece conturul fețe și-ți spune cât de bine semeni cu ea, și că nu e bine să te tunzi, pentru că ești tânăr și numai acum simți vântul prin pletele tale, lasă pisica în casă când e tata plecat ca să-ți facă o bucurie. Multe face mama. Îți trebuie câteva zeci de ani ca să-ți dai seama cât de multe face mama.

Era un timp când o vedeam peste tot. Aseară, mă vedeam pe mine. M-am găsit și-n dulapul de bucătărie, când m-am dus să-mi fac o cafea. Tot un răspuns îmi dădeam. De data asta, nu m-am mai speriat. Am închis dulapul, ca să nu mă mai aud. În hol, ieșisem de sub preș, dar mi-am călcat repede mâna, și de durere, am intrat la loc. După aia, m-am văzut pe sub ușă, pândind în dormitor. Special am mai tras de timp, am mai vorbit la telefon, am citit ziarele tacticos, am împletit un șnur roșu și l-am pus la geam, mi-am adus niște sare ca să-mi fie mai aproape.

Special am făcut toate astea, ca să văd câtă răbdare am, câți nervi am să stau acolo la ușă și să mă pândesc când intru, doar ca să-mi strig în urechi răspunsul la vorbele tale. Și când m-am plictisit și am intrat în dormitor, eram acolo! Ar trebui să fiu mândră, asta înseamnă că nu renunț ușor. Dar începusem să mă agasez. Am făcut un pas mare peste mine, ca să nu mă lovesc, mi-am îmbrăcat maieul negru și m-am așezat în pat, cu fața spre fereastră. În sinea mea, credeam că sunt un vis, iar visele dispar când te uiți în lumină, fie ea și lumina felinarului. Nu încercam să dorm, pentru că știam că e imposibil. Mă auzeam scurmând parchetul cu ghearele ca să răzbesc la suprafață și să-mi răspund. Mă auzeam furișându-mă din șifonier, de după televizor, din agendă, din buzunarul de la blugi, din capacul de la pix, din aerul condiționat, din Ceașca proaspăt spălată care rânjea pe masă, în bătaia felinarului.

Veneam spre mine continuu și-mi tot răspundeam, îmi răspundeam. Și știi ce? Am început să mă întreb.. dacă m-aș duce la tine? Dacă aș ieși într-o dimineață din ceasul tău deșteptător?

- acum aud lemingi.