Mămăliga universală

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Dramatizăm. Ne imaginăm pe scenă, în fața unei săli pline de spectatori, îmbrăcați în costume sclipicioase de care se împiedică camerele de luat vederi, machiați de cei mai talentați stiliști, ca pentru carnaval, eventual cu-n craniu în mână, urlându-i ”a fi sau a nu fi”. Mărim ochii la cei din fața noastră și lăcrimăm spunând discursuri despre cât de prețioși suntem. Indispensabili lumii. De o valoare incomensurabilă. Cât de mult ne chinuim pentru ei, câte sacrificii facem, câte laude ne așteptăm să primim, și cu cât de puține recunoașteri ne alegem.
Și ei stau în fața noastră, reci.
Ne strofocăm și le vorbim ca și cum ni s-ar înnoda lacrimile-n gât, cu patos, ca-n telenovele. Mai-mai că le sărim la gât încercând să-i facem să înțeleagă.
Ei stau în fața noastră, reci.
Fiecare are rolul său la un moment dat în viață. Poate – doar poate – fiecare din noi trebuie să gătească o bucată din mămăliga universală, să umple un loc, la un moment dat. Problema pe care nimeni nu vrea s-o recunoască e că momentul nu durează la nesfârșit. De obicei, când o construcție se dărâmă, se construiește alta în loc. E legea firii. Mai mult ca sigur, nu va fi la fel ca cea de dinaintea ei. va avea, probabil, acoperișul de altă culoare, ferestrele mai mari, eventual tăiate în alt stil, o arhitectură futuristă, sau dimpotrivă, una care imită stilul renascentist. Ziceau niște băieți: „acestea îs detalii, nu merită discutate”. Ideea e că noua clădire va sta exact pe locul celei vechi. Îi va umple golul, îi va prelua sarcinile, astfel încât mămăliga cosmică să continue să crească.
Nu suntem de neînlocuit, doar ne imaginăm asta. Cineva va plânge după noi. Ne va simți lipsa. Un timp, poate mai mult. Poate mai puțin. Se va da cu capul de pereți, în cel mai fericit caz (ca să ne umflăm puțin în pene). Pe urmă, îi va trece, va vedea că încă se gătește mămăliga, că are cine să se ocupe de ea, se va liniști și-și va pune un plasture peste rănile de la cap.
Va uita, în cele din urmă, de toată drama noastră.

4 reacţii:

Cristina spunea...

Speechless :) Foarte foarte frumos!

Anca G. spunea...

mersi - deși am scris textul ”la nervi”, sub impresia momentului..

Ionut R. spunea...

un singur cuvant: wow!
si cand ma gandeam ca am citit cele mai bune posturi de-ale tale pana acum...

Stephen G. spunea...

Cred ca ti-am mai spus si inainte...la nervi vin cele mai misto chestii. Trust me on that one :) Good piece!

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?