Culori și verbe.

vineri, 22 aprilie 2011

Am început o mulțime de fraze cu niște expresii generale și utilizate masiv de… toată lumea, în fapt. Din alea despre care se învață în școala generală – prin clasele a șasea-a șaptea, nu mai știu – că sunt impersonale: se zice, se spune, se cade, se cuvinte, se zvonește, etc. Le cam urăsc de la o vreme – ce dracu`, nu mai e nimeni în stare să zică ceva ce nu s-a mai zis sau ce nu se zice și se aude de cel puțin cinci sute de milioane de ori pe zi?
Cum ar fi dacă în locul lui se zice, am spune se mănâncă? La o adică, se cam folosește și exprimarea asta: zici un rahat – mănânci rahat. Deci nu e bine, altă variantă. Se vopsește, că tot am vopsit-o pe maică-mea acum câtva timp. Ok, here I go:
Se vopsește că trăim într-o lume civilizată – și-i adevărat! Exemple avem la tot pasul: ca să nu lase resturi și mizerie în urmă, hoții fură cu totul bancomatele, puradeii din autobuze se căznesc să nu te deranjeze când îți cotrobăiesc prin buzunare sau când îți taie cureaua de la geantă (ăghen, ca să o ia cu totul), fetele trag de blugi în jos, ca niște adevărate ladies, ca să nu li se vadă gleznele (aici e un mic inconvenient – materialul nu se lungește… ) și mănâncă toată șaorma, ca să nu lase deșeuri. Până și Udrița și-a luat mai demult o frunzuliță, biata de ea, pentru că o pereche de chiloți erau, probabil, prea scumpi. Sunt o păcătoasă, știu, o să mor în chinuri și-o să ajung să ard în cazanele de la subsol, cu lumina stinsă. Ba, o să mai aud și tobe și chitare în depărtări, că numai așa ceva se aude la nea` Lucy acasă. Tipul e și manager, și are restaurant personal, ce-aveți cu el?!
Revenind. Într-o societate cu principii morale atât de sănătoase, numai un sălbatic îndrăznește să vrea. Toți doresc.
Circula mai demult o chestie, un proverb, din gura celor mulți și cretini, niște nulități pe care nu merită să le asculte nimeni: Pică pară mălăiață în gura lu` Nătăfleață. De la acel mai demult, nu s-a schimbat nimic.
Culorile lui a dori sunt de j`de mii de ori mai domoale decât cele ale lui a vrea, păcătos (mă repet – am să mor și mă mai și repet! Apropo de moarte, m-a ținut maică-mea la dezintoxicare de cafea o săptămână întreagă! Dacă ăsta nu-i măcel, eu nu știu ce mai e…) verb, al dracu` de agresiv. Când vopsești fraza Vreau să-mi iau papuci, te și vezi ducându-te la supermarket și punând în coș (nu, nu o cutie de bere!) o pereche de papuci. Când spui Doresc să-mi iau papuci, o vezi pe sor`ta făcându-ți cadou o pereche de papuci (eventual roz și cu două numere mai mari, că nu știe altul mai bine decât tine cum ar trebui să fie papucii ăia miraculoși – și doriți!). A vrea e primul pas spre a avea. Orice!
Question is… Nu vreți să vrem?

8 reacţii:

Tudor Enea spunea...

Sărbători cu bine alături de cei dragi! Speranţă şi voie bună! Paşte fericit!

Anca G. spunea...

@tu26dor, mersi frumos, la fel și ție!

Suhai spunea...

Hai sa vrem sa lasam dracu toata mizeria, falsitatea si viclenia romaneasca...hai sa vrem sa nu ne mai ascundem dupa deget si sa spunem pe nume lui "haisavrem" asta...hai sa plecam dracu din rRomania! Ultimul stinge lumina. ;)

iuliana spunea...

VERBEEEE!!!! SĂ NU MAI AUD DE ELE!!!

Zâna spunea...

ce mi-a placat asta cu:"a vrea e primul pas pentru a avea.
pisic,totul tine de ambitie!nu e de ajuns sa vrei,dar daca nici macar nu te mobilizezi sa vrei,e trist.

Anonim spunea...

ba da frateeee....yo vreau multe,multe,multe,multe...deci o sa le am.Nu?
Imi place ca esti realista si ca sti ca o sa arzi in flacarile iadului :)):))....oricum o sa ne intelnim pe acolo si o sa stam la o cafea :D

Cristina spunea...

Pai nu trebuie sa plecam din Romania ca sa demonstram ca vrem! Putem ramane in locul de... bastina cu decizia de a schimba ce va, si imediat cu indeplinirea visului... cosmic de a fi mai bine! Hai sa fim seriosi, nicaieri nu-i mai bine ca acasa... macar te certi in romaneste :))
Felicitari pentru post!

Cristina spunea...

ceva*

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?