Egoism

Printre orele de stat la coadă pentru acte, după care te alegi cu nişte minunate dureri de spate şi de picioare, printre miliardele de nervi pe care ţi-i faci pentru câte-o bucată de hârtie sau pentru câte-o ştampilă (pusă atât de bine încât nici nu se vede), mai ai timp zilele astea să afli veşti. In general e bine când afli veşti, nu ? Eşti mai..informat…adică..ştii ce să spui când alţii vorbesc despre…o chestie şi simţi nevoia să intervi şi tu şi..mă rog, nu pici de prost. Am început iar să aberez. Chestia e că veştile, informaţiile, cunoştinţele de tot felul, peste care dai în fiecare zi şi pe care – vrei, nu vrei – le înregistrezi, au şi ele scopul lor…informativ. Bine-ar fi să aibă toate scopul ăsta !

Există, deci (fac tratat de filozofie ?) veşti cu scop pur informativ. De exemplu, nu cred c-a murit nimeni de bucurie când a aflat că suprafaţa cercului e ∏R² sau că România are o suprafaţă de 238 391 km²…mă rog, poate doar nenii care-au luptat pentru Unire, şi pe ăia chiar îi înţeleg.

Celaltă categorie de veşti e aia care te zdruncină psihic. Si recunoşti o veste dinasta în felul următor : dacă cineva îţi scrie o drăgălalşă de-asta de noutate, începi să legi cumva chestiile care la prima vedere nu se leagă de lucrurile obişnuite, după modelul  - « Ştii c-a plecat X ? –La plimbare, bine, mă văd cu el când se întoarce. – Nu, a plecat de tot », şi de-aici s-a rupt firul. Dacă eşti la telefon, lucrurile decurg şi mai frumos – « Ştii c-a plecat X ?..Mai eşti ?... » Şi răspunsul e nu, nu mai eşti. Eşti într-adevăr egoist când reacţionezi aşa, pentru că «nu mai eşti », şi nu poţi să te aduni, deşi ştii că X a ales ce era mai bine pentru el în momentul ăla.

Poate tocmai forma asta de egoism ne face oameni.