Daune

E curioasă natura umană. Cât de multe poți strica într-o fracțiune de secundă când nu gândești limpede. Poate e scuză. 

Vine miros de pâine caldă de-afară. Terapie. Acum vreo... zece ani, când veneam acasă de la școală treceam pe lângă un chioșc de ziare, unde se vindeau un fel de cartonașe cu Sailor Moon.

Îmi plăceau revistele de benzi desenate. Cum casa bunicii devenise „loc de depozitare” pentru toate tâmpeniile care nu mai încăpeau la mătuși-mea, tanti începuse să ducă cutii de reviste vechi, pe care nu se îndurase să le arunce. Bunică-mea le arunca fără să se uite, are un spirit practic de pici. 

De-aia umblam eu prin ele mai întâi. Aducea benzi desenate cu X-Men. Eh, asta era o raritate pe-atunci. Nu știu de unde făcea rost. Le lua pentru văru-meu, și cum el nu le răsfoia, le punea ”la dus”. Așa ajungeau la mine. Desigur, cu tot statutul meu de „proscrisă” (îi speriasem pisica și mă bătuse crunt pentru asta), n-aveam nicio șansă să pun mâna pe ele cerându-le, așa că mă mulțumeam să le găsesc în cutiile, cu câteva luni întârziere.

Mă uitam la poze cu gașca. Mai târziu, m-au poreclit Rogue. Crescusem.

Zoya are colecție nouă, de vară, foarte delicată. O cheamă Touch. Mie tot Gemma și Dove, din colecția Intimate, și Shawn îmi plac. Bine, din ele nu am decât Dove. E greu să le găsești în România, dar eu când am o obsesie... păi, am o obsesie!

Ieri și azi sunt două zile pe care vreau să le uit, să mă trezesc din ele. Am aruncat o sticluță de ojă, cea cu care am fost dată, pentru că-mi amintea de zilele astea două, deși îmi plăcea enorm culoarea.

Îmi face bine să vorbesc, dar despre cu totul altceva. Să aberez pe alte teme, să mă las dusă de val ore-n șir. Măcar uit pentru câteva momente. Amân cu câteva ore trezirea.