Război.

Aș fi vrut să scriu ceva. Au ațipit și nopțile. Sunt pe cale să ațipesc și eu. Aș vrea să dorm măcar o dată, să văd cum e. Mi-am pictat unghiile în culori de armată. Stilul ăla, camuflaj, de zice lumea c-am aterizat din Afganistan. Asta probabil înseamnă că mă pregătesc de război. Cică... da.

Tot încerc să leg o propoziție cap-coadă, dar am atât de multe de spus, atâtea de reproșat și atâtea de confesat, încât nu încap în lume. Dacă le-aș da drumul din mine, ar ocupa tot spațiul pe care-l vedem cu ochii. Carcasa de la ceas, debaraua, telefonul, adidașii, mallul, Dunărea mea, imprimanta, chiar și bateriile de la lanternă. Tare dor mi-a fost de Dunărea mea, deși n-am fost așa prietenă cu ea mereu. Știi, când dai de alții, te gândești cu drag chiar și la cei care ți-au fost indiferenți, dar pe care i-ai cunoscut din vedere. Faci asocieri – „a, da` aia de vindea ea castraveți ce-o mai fi făcând? Da` cum o fi chemând-o?!”  Mi-e că dacă aș începe să vorbesc, m-ar da Bob în judecată, pentru că i-am invadat locul de joacă.

Mai simplu ar fi să construiesc un baraj. Știți, cu tobogan din ăla pe unde se dă drumul la apă din când în când, ca să nu se adune prea multă în spatele lui și să se crape. Da. Sau mai bine, mi-aș închiria un tobogan. Aș lăsa și eu să iasă câte-o idee, câte-un gând. Tupeistele, ideile, gândurile, ideurile, gândele, gândurile, gândurile...

Mă las pe-o coardă, pe-un acord. Am șters de praf chitara. Cine-i motociclistul care-a scris o carte despre cele 7 mări? Spune-mi, cine-i el? John the revelator... Spune-mi, cine-i el? În fața unei ecuații cu o necunoscută, când te pierzi, de multe ori o iei prin excludere. Tot excluzând, poate te prinzi că de fapt nu necunoscuta e a naibii, ci tu cauți două răspunsuri în loc de unul. Pe unul îl aplici, pe celălalt îl ții de.. „în caz că nu merge celălalt”.

Dar dacă în loc de răspunsuri ar fi iepuri? Dar dacă în loc de răspunsuri ar fi palme? Dar dacă în loc de iepuri ar fi aeroplane și în loc de palme aș fi eu? M-am pregătit de război...