Bucătărese

Cel mai important rol al dicționarelor este acela de a da definiții. Pentru orice. Pentru mese, scaune, birouri. Pentru pești, feline, criminali. Pentru Alexandru cel Mare. Bine, exagerez. Pentru Alexandru cel Mare există Wikipedia. Desigur, e un pic grav dacă apelăm la Wiki pentru figuri de teapa lu` nea Alex cel Mare, dar e mai bine decât nimic (și uneori nu greșește deloc!).

Revenind, pericolul cel mai mare e ca atunci când stai cu mâinile-n buzunare în stația de autobuz și te plouă, e că te gândești la ce s-ar putea întâmpla dacă te-ai întâlni cu un loup-garou. Mă întreb cât de ascuțiți îi sunt colții și cât de încurcată îi e blana. Mă întreb ce-ar spune dacă ar putea vorbi. Cred c-ar cere covrigi. Cu lapte. Sau lapte cu covrigi, ca-n reclamă. Poate-i place Lady Caca. Sau poate nu-i place. Poate-i place Beatles. Așa am avea subiect de discuție, cel puțin.

Sau poate ți-ai scoate mâinile din buzunare și le-ai îndrepta spre cer. Ca un fel de strigare, știi. O strigare care abia se abține să nu țâșnească din cărți ca o salvă de tun. Spre fruntea ta. Să-ți lase imprimată scrisoarea către copilul nenăscut. O să-ți taie Bob mâinile, ca pedeapsă. Și-o să te întorci pe călcâie și-o să cânți Iaaarbă prin păr/ Pe obraaajii ei/ Și pe ooochii căprui/ Ce plângeau la zei.

Și de ce, mă rog, să plouă, când eu vreau să râd?! E un aer de confuzie generală și de prea mulți oameni care se înghesuie să explice banalități. Ca la clasa a V-a când îți zicea profa de mate că unghiul drept are 90 de grade și tu beleai ochii ca și cum te-ar fi interesat și ar fi fost cea mai tare chestie pe care-ai auzit-o până atunci. I-auzi, plouă. Eu râd. Ai să mă întrebi de ce? Nasol. Iaaarbă prin păr...

Ne chinuim să dăm un sens fiecărei linii. Poate există și linii care n-au sens. De-alea rătăcite. Grase, cu mutre de bucătărese, de ce să-mi fie mie frică de ele? De ce m-aș lupta eu cu ele? Mă simt bine așa cum sunt, nu încerc să mă schimb. Am părul meu roșu și mi-e bine așa. Nu semăn cu o bucătăreasă. Nici nu știu să fac mâncare. Trăiesc din tot și toate trăiesc din mine. Ele trăiesc din puf. Ea. Ele/le. Iaaarbă prin păr/ Pe obrajii ei/ Și pe ooochii căprui/ Ce plângeau la zei.

Eu n-am probleme, nu mă consum. Nu mă scriu în chip de flori, nu mă cred fluturi, nu jelesc natura. Îmi plac lucrurile clare, nu cele care ridică cinșpe mii de întrebări. Știu povești cu morți. Îmi place să povestesc. Pedant înseamnă erudit wannabe. Asta e pentru o datorie de joi dimineața. Nu sunt pedantă, urăsc teancul de perdele din mătase artificială pe care le trântește bucătăreasa peste conjuncții și prepoziții. În fond, ea doar asta știe să spună. În fond, ce special, dacă nu mâncarea?!

Un loup-garou se vede după colț, chiar în locul unde am lăsat seara trecută șifonierul. L-a mâncat. Nesătulul! Iaaarbă prin păr. Nu mi-e frică. Definițiile sunt clare. Bucătăresele nu sunt clare. Dicționarele cuprind definiții. Dicționarele sunt clare. Oase, oase, oase plângeau la zei.