Random 6

joi, 31 martie 2011

53. And i say: hello, taste! (fără/cu motiv – și nu, nu mă refeream la gust, ci la tastatura de telefon) N-aș putea să înțeleg nici într-o mie de ani de ce se chinuie oamenii apăsând pe un ecran gol niște pătrate care-ar simboliza tastele. Mă depășește domeniul. E ca și cum ai bea apă colorată în maro și-ai zice că-i cafea – ceea ce mi se pare cu totul grotesc, ba mai mult, aproape o insultă la adresa cafelei. Pe cei care se descurcă, îi felicit din tot corasonul meu (mai sunt și unii masochiști cărora le place – îi felicit și pe-ăia, dar mă bucur că nu mă număr printre ei)! Problema mea era că… îmi lua câteva secunde să-mi dau seama care era capul și care era fundul fostului meu telefon – n-avea decât display-ul.

21. De câteva zile bune -de când am citit articolul lui Stephen- am făcut o pasiune pentru ceea ce-nseamnă Madame Hooligan, adică Radu Almășan (ex-Bosquito, pe care l-am auzit și ieri, în emisiunea City Revolution de la City FM, vorbind despre trupă, State, și alte drăgălașe subiecte vis-a-vis de direcția Indie în muzică) și alți copilași talentați – vorba vine, numai copilași nu-s ei. Rar mi se întâmplă să ascult un album continuu și să mi se pară că se potrivește unei suite de miliarde se sentimente și stări. Antiheroes cred că e cea mai recentă capodoperă muzicală. Totuși, de ce trebuie să fie românii atât de bătuți de soartă, încât să nu poată cumpăra dintr-un magazin autohton un album al unei trupe cel puțin jumătate românești?!

2. Mi-am dat seama a mia oară că prefer să șed cuminte la rând la ghilotină, decât să mă încalț cu pantofi.

90. Săptămâna asta am fost dată afară din bibliotecă. E a treia oară la viața mea. Nu făceam nimic, stăteam pe scări. Se pare că până și nimicul deranjează.

43. Încep să mă cam sperii. Știu de ce, dar nu vreau să recunosc. Mă sperii de afară, mă sperii de ceasul electronic, mă trezesc din somn speriată, întorc capul după maxim 10 pași, gândindu-mă că o gură imensă de pește mă urmărește și este gata în orice moment să mă înghită. Mă visez în armată, cu un Kalashnikov pe umăr, cu bocanci grei și cu câțiva centimetri în plus în înălțime, măcar să par și eu mai… periculoasă, doar-doar s-o speria peștele! Știu că gura tot o să mă înghită la un moment dat, dar nu pot să-mi iau gândul de la ea, mai ales acum. Mi se pare a dracului de aproape și aproape că-i simt mirosul de alge și ancore ruginite trase de pe fundul mării.

28. Am ratat un minunat festival de film rusesc (cu intrare gratis, de-asta mi-e ciudă!), dar îmi iau revanșa data viitoare.

77. T-Bone Burnett e un geniu, v-am mai zis asta?

7 reacţii:

worsakeend spunea...

Daca aveai Kalasu la tine..nu te mai dadea afara din biblioteca :))

kyky spunea...

nu mi te imaginez data afara de undeva...mai ales din biblioteca:)) inca nu mi s-a intamplat...sper sa nu patesc la fel...

hope you're ok...

Stephen G. spunea...

Ah, ar trebui sa facem o alianta anti-touchscreen si o campanie de repopularizare a butoanelor. Ce-i drept nu stiu cum e la alte smartphone-uri, dar la iPhone sa zicem ca scrisul merge decent, am incercat eu.

MHoo au avut concert la Bucuresti joia trecuta, din pacate eu am fost plecat. Ceva-mi spune ca or sa mai stea prin Europa o vreme, si daca-i prind la un concert, singur prind si un cd :)

Anca G. spunea...

@Kyky, primele 2 dăți s-a întâmplat la Peda:)) tu în niciun caz n-o să pățești ca mine, după cum te știu eu... Eu cred că sunt ok, sper că ești și tu:))

@Stephen, cam toată lumea a zis că nu-s în toate mințile când m-au văzut cu minunea asta cu taste (pe care o iubesc) în locul ăluia fără, dar m-am obișnuit cu ”eticheta” asta:))
Poate trec băieții și pe la mine prin Galați:D

Zâna spunea...

daca nu are butoane nu e telefon! si... de cum se facu' relativ primavara am sarit ocazional si in pantofiori,unii foarte comozi, de-mi dau senzatia ca sunt in balerini. Nu-s nici eu cu de-astea,dar m-am gandit sa exersez ca cine stie poate am nevoie pentru cand o sa ma fac mare..

Anca G. spunea...

@Zâna, hell, you`re right. Ok, acuma recunosc, de regulă îmi cumpăr pantofi cu toc de 12-15 (sufăr de sindromul ”Jumăta` de buletin”), deci vina e parțial și a mea:))

Fericito, să-i porți sănătoasă, că merită ;))

Zâna spunea...

nici eu nu depasesc 1.60 asa ca nu pot sa zic ca sunt cu nasu' pe sus,nici eu:P

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?