Timp pentru nimic.

joi, 17 martie 2011

      Întotdeauna mi-a plăcut soundtrack-ul din Midsomer Murders. Avea un aer aparte serialul ăsta, cu toate căsuţele lui englezeşti acoperite de iederă, cu maşinile negre, cu inspectorul Barnaby şi acoliţii lui, cu crimele mai mult sau mai puţin datorate unor entităţi imateriale, dar pafumate şi ele cu aer englezesc, cu accentul ăla special.
       Omenirea ar fi mai fericită dacă s-ar trezi într-o dimineaţă şi ar vedea scris mare pe undeva: ”fraţilor, de azi, nimeni nu mai face nimic!” – adică nici călcat, nici spălat, nici mâncat, de muncă nu mai spun! Până şi la vorbe s-ar face economie, şi la suflu, şi-am sta cu toţii ca într-un cimitir de semi-morţi. Românul, cum ajunge la lucru, trebuie să-şi ia liber. Îl surmenează drumul, probabil. Ar fi trebuit să nu se inventeze niciodată maşina, să mergem cu toţii pe jos, indiferent de distanţă. Atunci nu ne-ar mai conveni să mergem la muncă doar ca să ne întoarcem – ar însemna să ajungem acasă cu picioarele-n braţe. Ştiu că am renumele de Duracell sau Red Bull, dar mi se pare stupid. Măcar, stai naibii acasă de la bun început.
      Ieri am uitat să cer staţie la maxi. M-a dus la Dunăre (că tare mi-era dor de ea!) Mi se întâmplă să moţăi uitându-mă pe fereastră, mai ales când e cald afară, Dio în căşti, loc liber în maşină.
       
       Şi totuşi, îmi rămâne o întrebare – cum e cu permutările şi combinările astea? Eu îmi fac rezervă de pixuri, da? Fiecare pix din rezerva mea are la rândul lui o rezervă. Dar niciun pix din rezerva mea nu vrea să recunoască statutul lui de rezervă, şi speră că într-o zi, va deveni atacant. Problema e următoarea: cât un pix stă la mine în calitate de rezervă, pierde un timp preţios pe care l-ar putea petrece în slujba altcuiva, care n-are atacanţi – deci, pe unul din posturile principale. Şi de ce preferă să rămână rezervă? De ce i-o fi frică să recunoască? În fond, nu are nevoie decât de un dialog cu sine. Desigur, e şi mai grav dacă schimbăm perspectiva şi persoana verbelor şi pronumelor personale (care oricum se schimbă). În fond, toţi suntem pixuri, rezerve sau atacanţi. Mi-e scârbă de rezerve. 
       
       Am să încep să fac exerciţii de nimic. Timp de 2 minute în fiecare zi, pe la ora 18 jumătate, n-am să fac absolut nimic.

2 reacţii:

Ionut R. spunea...

Eu fac numai exercitii de nimic de ceva vreme :)) crede-ma ca nu vrei sa devii dependenta de ele :p se agata de tine si nu mai poti sa scapi :))

Anca G. spunea...

@Ionuţ, deci asta s-ar număra printre efectele secundare:)) mă consider avertizată, atunci:))

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?