Agenda. Zaz

duminică, 13 martie 2011

Dacă stai bine să te gândeşti, lumea e extrem de mică. Pământul, cu totul, adică. După tragedia din Japonia, lumea a început să măsoare din toate părţile kilometrii care despart România de Cercul de Foc. Nu ştiu cât le-a dat. Puţin, oricum. Extrem de puţin. Atât de puţin, încât mai uşor ne e să ne ducem până-n Japonia, decât să coborâm la primul magazin şi să luăm o pâine. E mare deranjul, probabil. Mă despart 2 metri de parfumul din sticluţa neagră, şi cam tot atâţia de un peşte albastru pe care l-am scos la imprimantă şi l-am ţiplat, în timpul unei crize de mine. Vreo 30 până la ghiveciul de la fereastra vecinei, în care nu creşte nimic. Vecină-mea nu mai stă aici demult. A lăsat o familie de chiriaşi şi s-a dus să moară la nepoţi. Cât de aiurea poate fi să primeşti în casă pe cineva pe care ştii că-l vei găsi rece şi ţeapăn în maxim o lună? Nici nu vreau să mă gândesc. Nu ştiu ce să spun. Niciodată n-am ştiut ce să spun în momentele serioase, aşa că am preferat să tac.
Mi-am luat iar mere. Mama şi-a luat nişte iaurt, în care pune dulceaţă de gutui.
Eu vorbesc mult. Vorbesc ca să treacă timpul, sau ca să nu adorm. It`s funny. Unii oameni se simt bine când se-aud vorbind. La un seminar, profesoara trăncănea singură, vrute şi nevrute, şi părea că se bucură aşa de tare că îşi aude vocea, ca şi cum ar fi stat mută o viaţă de crocodil, şi-n dimineaţa respectivă şi-ar fi revenit ca prin minune. Ca o scorpie ce sunt, am întrerupt-o şi am început eu să vorbesc. Am pornit de la subiectul ei, dar m-am îndepărtat într-atât, încât nici eu nu mai ştiam ce spun. Am făcut-o doar ca să nu adorm de tot. Uneori mi se pare că dacă adorm, plec de-aici, şi cineva îmi şterge cu guma poteca din spate. Ce folos că am cheie? Încă o mai port la mine. E aceeaşi cheie pe care-o am din generală. Atunci au schimbat ai mei uşa. Venisem într-o zi de la şcoală, şi broasca murise. Am încercat să descui uşa, dar am rupt cheia înăuntru. Pe-atunci nu erau des portables şi am aşteptat şi eu ca un kinder cuminte ce eram, în faţa blocului, vreo 4-5 ore, până a venit maică-mea. Până seara, tata a dat comandă de altă uşă. De-atunci, păstrez cheia. E în buzunarul din spate de la blugi, acolo unde port şi calendarul cu AC/DC şi încă câteva fiţuici pe care mi-am scris demult numere fabuloase de vopsea de păr sau ojă de unghii. Acum am o agendă pe care n-o folosesc. E verde închis, cu o dungă roşie şi cu sigla AC/DC pe ea. Înăuntru are desenată o oaie cu o puşcă-mitralieră pe umăr. Da, e … aluzie la zodia mea. Şi la caracterul meu. O port la mine doar pentru că-mi place. Chiar dacă aş scrie în ea, aş uita că am scris.
Am un obicei bolnav în a-mi face fiţuici de-astea, şi pe toate le păstrez la mine. S-au chinuit ai mei vreo 20 de ani ca să scoată din mine un om organizat. Nimic. Nicio agendă nu s-a lipit de mine. Alarma de la telefon nu ştiu s-o folosesc, şi nici funcţia de memo/memento. Urăsc să-mi fac semne pe mână, mi se pare o insultă adusă tatuajelor. Profa de mate îmi recomanda lecitină când vedea că uitam pe unde puneam caietele/lucrările.
De tine nu cred c-am să uit vreodată. Nu mă întreba. Doar imaginează-ţi că ţi-am răspuns înainte să întrebi. Sau da, întreabă-mă. Să vedem ce spun.
I-am promis Dianei că-mi dau şi eu cu roz pe unghii. Nu m-a ţinut. Am 9 unghii kaki şi una corai. Îmi place nuanţa de corai. Sunt 17 grade afară. E păcat de afară, când noi stăm înăuntru. Poate mâine.

7 reacţii:

KOT spunea...

Frumos blogul, trasnet clipul, ma astepatam la ceva in rusa... ;)) Снегом белым: http://www.youtube.com/watch?v=1xl2ZKI0_R0&feature=related

iuliana spunea...

frumos, frumos... zaz. superb. unghii kaki??? cum vine asta?

Anca G. spunea...

@Kot, din cauza ta, numai Снегом белым ascult de-aseară:))
@bobo, da, fătuca e o revelaţie prin Franţa. Unii char îndrăznesc să spună c-ar fi umătoarea Piaf. Cât despre unghii, am văzut nuanţa la Chanel, Les Kakis, dar bugetul de student nu-mi permite decât să mă uit pe-acolo,aşa că mi-am luat ceva asemănător de la Seventeen. Aduce un pic cu aerul ăla army:)) Am mai luat şi un albastru închis tot de la ei şi e superb:)

iuliana spunea...

stiu cine e Zaz;)))

Zâna spunea...

tu vorbesti mult si..bine:)
eu tot cu X-uletzul pe mana desenat sa nu uit cate o chestie,am ramas:)

Stephen G. spunea...

Nu vii si pe la mine la facultate sa-i faci pe anumiti profi sa taca din gura? Pretty please :)

Anca G. spunea...

@Zâna, e bine că nu uiţi că l-ai făcut:))
@Stephen, dacă nu i-ai întrerupt tu până acum înseamnă că nu sunt chiar criminali în serie:))

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?