Defect

Hurt people hurt people. E o linie din Greenberg. Parcă am mai scris pe-aici despre el. nu e un film strălucit, ba mai mult, pare unul făcut la beţie. E ironic, la beţie oamenii tind să spună mult mai multe lucruri raţional valabile decât îşi dau seama. Adevăruri. Râd de ele şi de ei, dau pe gât pahar după pahar, până cad sub masă şi atunci încep să plângă şi să se dea cu capul de pereţi, că viaţa-i grea, iar ei beau de necaz. Ridicolul ascunde un tragic acolo, undeva. Am fost certată cu alcoolul şi încă sunt. Am văzut cum a nenorocit familii, copii, şi m-a scârbit. Alţii au simţit pe pielea lor.

Răniţii îi rănesc pe cei din jur. Fericiţii îi rănesc pe cei din jur. Oamenii rănesc oameni. Ar fi trebuit să fim făcuţi din tablă, să funcţionăm cu fire, cabluri, ca un calculator. Să fim monitoare pe picioroange, cu cheiţă la spate, ca păpuşile muzicale. Când ne stricăm, să vină maestrul păpuşar să ne repare, iar noi să nu simţim defecţiunea. S-o luăm ca pe o pană de curent, să ne dăm seama că s-a întâmplat numai când ştim că a trecut deja, ca să nu ne mai consumăm înainte.

Ce fac, ce spun, ce gândesc cu voce tare, fac doar pentru că aşa simt. Mi-ar fi imposibil să mă dau drept cineva cumpătat şi echilibrat, să-mi controlez gesturile, vorbele, mimica, să mint permanent, să mă dau drept altcineva. Să nu fiu eu, aşa cum îmi spunea un prieten. Zic multe, şi multe din ele sunt prostii. Uitaţi-vă numai câte scriu aici. Uit la fel de multe, pentru că m-am obişnuit să scrijelesc lucrurile frumoase din viaţă. Altele, nu contează. Uit cu tonele. Am mâzgălit în conştiinţă un calendar de puşcăriaş. În el, am tras o linie pentru fiecare eveniment care m-a marcat într-un mod plăcut. Taică-meu îşi făcuse unul la fel cât a fost în ghips. El trăgea câte o linie pentru fiecare zi care trecea, cu un marker albastru. Când se împlinea o săptămână, le tăia pe toate cu o linie pe diagonală. Aşa fac şi eu, doar că nu le tai. Când se adună câte 10, le fac chenare în formă de chitară. Dacă aş pleca acum, cine va avea grijă de mine, să nu mă rănesc când voi face chenare? Îi spuneam unei prietene la telefon că lumea e o curvă, fără să ştiu că eu i-am cumpărat pantofii cu toc. I hurt people.

Mi-ar plăcea să devin un matematician calculat. Aşa, aş putea să controlez tot ce fac, ce zic, ce gândesc. Ei sunt eroii mei. Se ghidează după reguli stricte, probabil au toate hainele călcate, apretate, nu-şi prind părul cu creioane în stil japonez pentru că dau banii pe cafele în loc să-şi cumpere beţe. Au pantaloni la dungă…îşi pregătesc de seara ţinuta pentru a doua zi, asortează culorile, eheee… mie mi s-a întâmplat să iau pe mine primul tricou curat care mi-a ieşit în cale şi prima pereche de blugi. Greşesc. Unora, le iese un machiaj perfect. Lucrează la el.. dau şi fard de pleoape şi alte chestii. Eu nici măcar nu le ştiu denumirea, dar dau şi eu din cap şi răspund afirmativ când mă întreabă cineva, să nu pic de fraieră. Eu am un creion, un rimel şi un ruj. Şi ojă de unghii şi parfum.

Aş vrea să dorm în scorbura unui stejar bătrân şi să aud strigoii jucând cărţi, dar sunt doar un om pe nişte scări.