Ştiri

       Acum câteva zile a plecat dintre noi Mădălina Manole. A fost un gest premeditat, o hotărâre luată în deplină cunoştinţă de cauză. Mulţi se chinuie s-o înţeleagă. Eu nu vreau s-o înţeleg. Pe Mădălina am văzut-o când eram foarte mică – vreo 3 ani. A fost primul meu concert. Nu mai ţin minte multe, m-au dus părinţii, mari amatori de muzică bună. Am ieşit din sală cu o casetă audio (casete erau pe-atunci!) cu autograful ei şi cu melodiile care m-au bântuit până acasă: "Te-am văzuuuut, mi-ai plăcut/ Ce rămâne de făcuuut?" şi "Fată dragă, nu fii tristă/Fiindcă e păcat!". N-am putut să nu mă simt dărâmată zilele astea din cauza veştii şi a atitudinii mass-media de a diseca orice amănunt care nu pare la locul lui din viaţa artistei, doar pentru audienţă. Mi se pare o mare prostie părerea colectivă: "părea atât de fericită!". Toţi părem fericiţi pentru alţii, chiar şi când trecem prin depresii, momente grele, necazuri de orice ordin, pentru să nu putem să izbucnim în plâns în faţa oricărui cunoscut, ca să-şi dea seama că nu totul e roz. Cu toţii avem ceva pe suflet, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne arâtăm suferinţa. Unii trec mai uşor peste chin, alţii nu.

         E vorba de alegeri, tragice sau nu, e vorba de aşteptările fiecăruia, de firea noastră.

         Mădălina nu trebuie judecată, nu trebuie să ne întrebăm ce s-a petrecut în sufletul ei, nimeni n-are dreptul să facă asta. Ea e vie pentru mine, şi pentru toţi cei care au iubit-o.

         ...

        Azi-dimineaţă m-am trezit în..urlete de om muşcat de câini! Momentele alea, cât bărbatul striga după ajutor şi nu se arăta nimeni – nimeni! – în afară de noi, cei care ne uitam de la ferestre să vedem măcelul, mi s-au părut ore întregi. Ştiu cum e să fii tăbărât de câini, ştiu cum e să fii muşcat..şi ştiu cum e să fii bombardat de injecţii – atunci se făceau 12 injecţii, nu una!, şi alea ori în burtă, ori în fund (deci nu era tocmai plăcut) – şi mă întreb cum naiba mai pot apăra babetele snoabe haitele de câini comunitari în faţa hingherilor! Înţele, îţi place, ia-l acasă! Ţine-l la curte! Dă-i de mâncare, pupă-l în bot, nu mă interesează, dar nu-i aduna pe toţi (pe puţin 15, fără să punem la socoteală şi puii !) în faţa blocului meu, nu-mi spurca fostul loc de joacă din copilărie cu pături îmbibate de purici şi de "alte spurcăciuni" ca să-ţi stea javra confortabil! M-am certat de sute de ori cu astfel de specimene şi nu cred că au vreun remediu.

         Mai că nu-mi venea să mai ies azi afară după ce-am văzut la prima oră din zi...

...

         Şi ca să nu ne îngropăm de tot în tragedii, maică-mea s-a luat de veioza mea de pe desktop, aşa că mi-am luat altă veioză..şi un aparat de radio cu ocazia asta. Acum, desktopul meu arată aşa: