Te-ai uitat în ochii mei

joi, 24 septembrie 2009

A ajuns o modă prin hi5sferă (există termenul?). O modă care, mai apoi, s-a extins şi în blogosferă. Dă bine la cititori, îndeamnă la încredere, te determină să revii asupra colţului respectiv de internet. Este vorba despre expresia: „nu mint şi urăsc minciuna!”.

Poate unora li se potriveşte. Poate-au găsit ei societatea perfectă în care nu sunt nevoiţi să recurgă la minciună. Din partea mea, ar fi ipocrit să spun că n-am minţit niciodată. Pentru motivarea unei absenţe, pentru găsirea unei scuze ca să scap de o întrunire, sau pentru alte motive de 2 lei, recurg, uneori, la denaturarea adevărului. Mint pentru nimicuri şi astfel, rămân cu conştiinţa împăcată.

Să minţi pentru că ai nevoie de un creion e una. Să minţi pentru că vrei să obţii un lucru care-mi aparţine şi să mai şi încerci să-mi pasezi ideea cum că eu ţi-aş datora acel lucru, e cu totul alta. Te-ai uitat în ochii mei şi ai încercat să mă convingi că trebuie să mă duc la un control medical ca să-mi rezolv problemele cu memoria. Te-ai uitat în ochii mei ştiind că te citesc până în
măduva oaselor. Te-ai uitat senin, ştiind că toţi cei din jur îşi dau seama de ceea ce faci. Dacă ai fi avut un gram de bun-simţ ascuns pe undeva prin cataramele mari şi lucioase şi prin poşetele cu paiete, poate-ai fi roşit. Dar obrajii tăi au rămas albi ca..fondul de ten de două degete.

Te-ai gândit vreun moment că dacă ai fi venit la mine şi mi-ai fi cerut lucrul cu pricina ţi l-aş fi dar fără să clipesc? Nu. Şi-ai preferat să te înjoseşti. Pentru că, la urma urmei, nu eu voi trăi în minciună, ci tu.

Şi ştii de ce mă consum atât? Pentru că eu chiar te credeam un bun camarad!

Ceea ce ai făcut tu, aproape că se numeşte FURT!

11 reacţii:

mido spunea...

cine e hotul? de fapt, ce a furat?

Anca G. spunea...

increderea mea..

nu e nevoie de nume spunea...

"eu nu mint...bla bla"

cine spune asa ceva, se minte singur.
Eu nu mint cand spun ca mint atunci cand am nevoie.

Scuza-ma fiindca m-am legat de problema asta, dar expresia mi-a ramas intiparita pe retina.

Anca G. spunea...

Sigur. Dar una e sa minti cand chiar ai nevoie sa iesi dintr-un impas, si alta e sa minti si sa-l mai faci si nebun pe cel care te-a prins cu minciuna, stiind ca-ti e prieten si-ti vrea binele.

T. spunea...

uah...minciuna...subiectul pe care il ocolesc... prea mult chiar strica...si spun din proprie experienta...le mai aveam si eu cu minciuna[ciar si cu increderea] dar m`am umilit p mine insumi...de atunci...am lasat`o mai moale..chaiar...individul a facut o crima asa mare??

Cristian Lisandru spunea...

Sunt "minciuni" şi MINCIUNI... Toţi recurgem la astfel de trucuri în anumite situaţii, însă nu sunsz sub nicio formă de acord cu MINCIUNA. Şi folosesc litere de tipar pentru a delimita foarte bine lucrurile...

Lola. spunea...

sunt persoane care mint faa sa'si dea seama.pur si simplu le intra in reflex minciuna,si nu se pot controla.nu isi mai dau seama cand recurg la ea.mint din reflex.dintr'un fel de "placere",ca nu stiu cum sa'i spun.unii mint cu nerusinare,nu recunosc nici in ruptul capului,si'o fac cu atata seninatate de parca ar fi spus adevarul adevarurilor,nu ditamai minciuna.
cum obisnuiesc eu sa spun...nu'mi place sa mint,dar cand este nevoie,o fac.
de exemplu,cu parintzii.am incercat sa fac sa fie bine de multe ori.le'am spus adevarul,desi stiam ca nu vor reactiona foarte bine.nu voiam sa'i mint.nu ma simteam bine sa le spun ca ma duc undeva,si eu defapt sa fiu altundeva.ceva ma retzinea.dar cand am vazut ca nu merge cu vorba buna,cand am avzut ca nu apreciaza faptul ca le spun adevarul si tot timpu' au ceva de comentat,am luat'o altfel.le'am spus ceea ce voiam sa auda.am decurs la minciuna.daca ei nu au stiut aprecia adevarul,sa'mi suporte minciunile...

Mihai spunea...

Da, și eu mint, recunosc.În unele situații chiar nu ai ce să faci, societatea asta înconjurătoare e mult prea stricată și te dai după ea cât de puțin...

iuliana spunea...

hei, mai da-i incolo de "camarazi". sunt fel si fel de camarazi, doar ca unii sunt de tot c***tu. stiu cum sa te faca sa iti iesi din minti si de asemenea stiu cum sa it fure increderea. de asta imi zic mai tot timpu ca nu e bine sa ai incredere in nimeni, doar in persoanele pe care le vezi ca nu sunt niste prefacuti si traiesc exact asa cum vor ei si cum simt, doar in genu ala de persoane tre' sa ai incredere. nu in mincinosi.

Anca G. spunea...

@yep, you`re right, bobo..
@Mihai, iti dai seama ca am ajunge sa ne omoram intre noi daca am spune toti adevarul in orice situatie:))

Gabriel URSAN spunea...

Salut! Sunt Gabriel URSAN si ti-am lasat acest mesaj pentru a te informa ca ti-am adaugat blogul aici: http://www.gabrielursan.ro/2009/09/26/bloguri-din-galati/ Din informatiile pe care le-am obtinut de pe internet inteleg ca esti din Galati si am considerat ca merita sa am link-ul tau mai la indemana. Rugamintea mea este sa imi lasi un mesaj in care sa-mi spui daca este ok modul in care ti-am scris titlul blogului sau daca esti deacord ca linkul catre blogul tau sa apara la mine. Iti multumesc si iti doresc o zi cat mai buna!

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?