Operaţiunea 14 Septembrie

duminică, 13 septembrie 2009

Mami, tati, buni şi bunelu, vara Cati si caţelul în lesă, toţi în jurul lui Gigel la florărie. Nu, Gigel nu intră azi în clasa 1, dar cumpăratul florilor pentu „doamna”, oricare o fi ea, e un ritual la care participă în fiecare an toată familia. Bună afacere cu florăriile astea. 15 septembrie, 1 martie, 8 martie, 21 mai, 15 iunie, ziua bunicii, ziua pisicii, sfanta Maria, sfanta Ciquinquira sau care-o mai fi, toate-s transformate în marketing.

N-ai loc pe stradă. Te împiedici de sute de maşini negre/argintii, neapărat străine, parcate în curtea/ spatele/faţa /dreapta/ stânga liceului care, din nefericire, înglobează şi clase 1-8. Azi puradeii îşi târâie ghiozdanele pe role, de două ori mai mari decât ei, prin sau peste picioarele tale şi trebuie să abţii de la înjurături sau te trezeşti cu o labă peste ceafă de la protectori. Şi când mă gândesc că ai mei habar n-au nici cum o cheamă pe dirigintă...

Simt deja miros de cărămizi roşii şi umede. E toamnă, e septembrie, e ultimul an în liceul roşu. E ultima deschidere a anului şcolar de-aici la care particip. Anul trecut, la o prezentare a profilului (la care urcasem pe scenă plouată, în tricou negru şi blugi, cu „sute” de brătări pe stânga şi căştile atârnând din buzunarul din spate), am spus că mi-ar plăcea să mă întorc în calitate de profesoară. Asta voi decide peste vreo 4 ani, când şi dacă mă voi vedea dispusă să strâng catalogul în braţe şi să pun note de 3.

Mă gândesc la bobocii care şi-au căutat toată vara sacou negru şi şi-au făcut pantaloni/fuste la comandă. În câteva zile renunţă. Poate-ar fi bună şi uniforma asta de ceva. Desigur, dacă s-ar compune dintr-un tricou, blugi, eventual un hanorac...accept şi culorile impuse. Poate aşa am scăpa de decorul format din cercei mari şi galbeni sau roz sau mov (sau aurii ca să pară din aur), din plastic, de şuncile preadolescentine care scapă din blugii cu 3 numere mai mici, de poşetele din piele purtate de cele care-au scăpat de eticheta „boboace” pe post de rucsacuri. Poate o să se impună şi o regulă de genul „tuguiatul buzelor sclipicioase şi soioase, încărcate de tone de gloss se consideră infracţiune gravă şi se pedepseşte cu moartea”. Da, poate-ar fi bine. Nu m-ar afecta. Eu am doar un dermatograf negru şi-unul kaki şi un lipcare de la Nivea.

E ultimul spectacol şi-o să mă bucur de toţi actorii. Principali sau secundari, în roluri pozitive sau negative.

15 reacţii:

Cristian Lisandru spunea...

"Poate aşa am scăpa de decorul format din cercei mari şi galbeni sau roz sau mov (sau aurii ca să pară din aur), din plastic, de şuncile preadolescentine care scapă din blugii cu 3 numere mai mici, de poşetele din piele purtate de cele care-au scăpat de eticheta „boboace” pe post de rucsacuri. Poate o să se impună şi o regulă de genul „tuguiatul buzelor sclipicioase şi soioase, încărcate de tone de gloss se consideră infracţiune gravă şi se pedepseşte cu moartea” - savuros pasajul, trebuie să recunosc. Să ai o duminică excelentă...

Andreea spunea...

Frumos :).
Baftă maine şi în tot anul ! :)
E prima urare pe care o fac :)).

pikchiu spunea...

bafta la catalog. acum sau peste cativa ani :)

Anca G. spunea...

@Cristi, Capsă, mersi la fel:)

Anca G. spunea...

@pikchiu, să fie!:)) s-auzim de bine:)

worsakeend spunea...

succes anu asta!!boraci rulzz :p

Anca G. spunea...

@worsak, daa..they rulz... Mersi, si tie:)

nu e nevoie de nume spunea...

hai ca mai e un an

Mihai spunea...

Baftă în ultima primă zi de școală.Nu uita să-i faci pe boboci să se simtă stânjeniți când intră pe ușă.

Anca G. spunea...

@Mind Tricks, unul..si gataaa..
@Mihai, mersi, la fel. N-o sa uit >:)

T. spunea...

azi am fost la scoala...si ce am vazut: eterna si fascinanta pitzipongeala...care mai decare mai sclipicioase si mai aurite. azi a vazut dirigul o colega. ce purta?? un tricou metallica. mare gresela. a inceput sa spuna ca peste vara a devenit satanista si maine nu o mai primeste la ore...norcu' ei!!... of...comunismul ramane acelsi pe vecie..

Anca G. spunea...

Theo, acelasi dirig?:D

zmeurică0112 spunea...

oo da.. ultima prima zi de scoala pe care am trait-o :)) si chiar ma gandeam ca nu pierd nimic daca nu ma duc azi la scoala si imi continui somnu de frumusete.. da na, m-am dus.. si nu mi-a parut rau =)):)) s-a dovedit a fi chiar "folositor" :D

app.. bafta in noul an ;) si tie si tuturor care asteapta mai mult sau mai putin sa dea bacu la vara si sa scape de scoala :D

T. spunea...

da sunetule...acelasi dirig:((... cel mai mare fan ceausescu...cel mai mare fan...:(( sunt blestemata pe vecie...(nu chiar:D)

hajari/copilu spunea...

bravo!sa te bucuri cat poti ca tare rau o sa-ti para cand se va termina totul!si eu am fost la deschiderea de an la liceu desi am terminat!
m-a cuprins o stare de nostaligie si parca daca nu m-as fi fortat sa ma abtin si varsam cateva lacrimi!
tot sentimentala am ramas!

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?