Despre monstruleţii negrii cu AK-uri

miercuri, 30 septembrie 2009

Bac, bac, bac, bac... "Bac" e tot ce-auzi în stânga şi-n dreapta în ultimul an de liceu. Noi, generaţie extraordinar de "norocoasă", cum am fost, de altfel, din totdeauna, prindem "schimbarea". Prindem un examen de bac ce constă din trei probe scrise, diferenţiate în funcţie de profil. În cazul meu, o să mă "înghită" probele obligatorii de română şi istorie (care, că veni vorba, nu vor fi o problemă având în vedere carul de olimpiade şi concursuri la care-am participat şi de care aproape mi s-a făcut greaţă...mai rău ca la naţională n-o fi:))) şi proba la alegere dintre geografie, sociologie, logică, filozofie şi economie. Mi-ar fi plăcut aşa de mult să dau literatură universală... Mă rog, am ales geografia. Mai sunt probele orale - "competenţe de comunicare" în limba română, o limbă străină, şi proba la TIC.

De monstruleţii ăştia mici şi negri, cu AK-uri în braţe, care aşteaptă să schilodească elevii prin cele mai groaznice metode, ca mai apoi să se hrănească cu ei, se teme toată lumea...în afară de mine! Nebunie? Peut-etre (n-am accente pe tastatură)...

Nu văd examenul ăsta ca pe sfârşitul meu. Nu mi-e frică de monstruleţi. Nu cred c-o să-mi dea comisia un şut până-n lună, de unde o să pic apoi pe Jupiter...

Iau examenul ăsta ca pe o probă de maturitate şi stăpânire de sine, ca pe o garanţie a faptului că ceea ce s-au chinuit unii să mă înveţe în 12 ani de şcoală nu mi-a intrat pe-o ureche şi mi-a ieşit pe alta. Nu vreau să sap o groapă de 12 metri în pământ ca să mă ascund în ea, ca struţul. Am cuvinte, am curaj. O prietenă bună spunea odată: "am un metru 70 şi aproape 60 de kile. O foaie de hârtie, suportul pe care-o să dau prostia aia de examen are în lungime 30 de cm. Cum poate, mă, să mă mănânce o foaie de hârtie?!"

Eu-s oleacă mai mică...Am 1,65 şi 48 de kile (nu râdeţi!), dar tot nu-mi fac griji. Am încredere în mine. Şi mai am încredere în muzica pe care-o ascult, în chitară, în desen, şi-n filme.

Relax, nu e the end of the world as we know it!

16 reacţii:

T. spunea...

umm...yeah...nu e the end of the world...:-ss...dar totusi e ceva...e mai mult ca o amarata de capacitate pe care o dau eu...e o chestie mai mare, mai grea (pentru unii a caror gand sta la monstruletii asia mancatori de elevi).


cand ai pomenit de ei (adica de monstruleti), gandul mi s`a dus la profesorul de istorie (care printr`o coincidenta blestemata imi ete si dirig) ce probabil ca dupa ce ne mananca, se scobeste cu un os de`al nostru printre dinti:))))

Mihai spunea...

Ia uite de ce se plânge domnița...Dar eu care sunt mate-info bilingv și am anul ăsta 2 examene la engleză, 2 olimpiade la care trebuie să mă calific la națională și pe deasupra trebuie să mă și pregătesc spiritual pentru la anu' când vine și peste mine bac-ul?
Mai rău ca la mine nu se poate :D

Stephen G. spunea...

Parerea mea e ca se vorbeste prea mult de examenul asta. Sigur, e indiscutabil un prag important pentru noi, dar n-a venit (inca, desi Sam si Dean se pregatesc temeinic) Apocalipsa din cauza chestiei asteia.

Pe mine vorbitul si planurile interminabile si in continua schimbare - asta ma enerveaza in ultimul timp.

Monalisa spunea...

asa-i.
Gandeste-te la cei cu mate-info si poate te vei simti mai bine ...ce-as vrea si eu istorie in loc de mate si geografie in loc de info.

Anca G. spunea...

@Mihai, Kimotoko, eu mă simt extraordinar! really, mai luati o data articolul de la cap, si va dati voi seama;) Nu v-a obligat nimeni sa alegeti mate-info...

Anca G. spunea...

@Stephen, stai ca n-au terminat...azi am aflat metodologia..cica dam proba la romana si la o limba straina(competentele alea de comunicare, cum le zic ei) in ianuarie...
@Theo, trece, stai calma, nu moare nimeni din asta;) gandeste pozitiv

iuliana spunea...

ce va pasa voua, liceenii de la uman? noi, astia de la real, chiar avem motive sa ne plangem, pentru ca, la naiba, noi facem mate pe rupte, si suntem nevoiti sa mai si dam bacu' din ea, la informatica nu e asa simplu, chiar deloc... deci da... cel putin pentru mine va fi sfarsitul, pentru ca timp de 4 ani, nu prea am dat atentie acestor ore, si nici nu ma gandeam ca voi da din info... dar acum cum e obligatoriu... si eu nu voi avea aceeasi medie sau, poate, mai mare decat oricare alt fost licean de la uman. eu vreau la litere, deci clar nu o sa intru cu o medie mare, pt ca pun pariu ca voi avea mare concurenta.

nu e nevoie de nume spunea...

doar ca sa scap de mate, am avut curajul(zic unii), sa ma transfer la filo de la mate info bilingv.

si ce fain va fi la filo.

T. spunea...

bai, azi a fost 30 septembrie?? nici data la caiet nu o pusei...de obicei eram calebdarul clasei dar azi kiar nu astiui k fu 30...ma uitai la ultimul comentariu si aflai:))))


asa...nu despre asta vroiam sa zik...



iar auzi la stiri despre bac.. p mne m`au omorat astia...p bune...mai rau ca scandalul cu basescu...

Anca G. spunea...

@Theo, cum ca probele "orale" sunt de fapt orale si scrise (si de auditie la "competentele de comunicare intr-o limba straina"?) mhm..am auzit si eu:))

Nu te mai uita la stiri..dauneaza grav sanatatii:))

pikchiu spunea...

@ bobo, info obligatoriu e pentru toata lumea. adica word si excel si mama dracu. ce e greu in asta? iar atestatul il dai de vrei.
in rest, romana scris, matematica si inca ce-ti alegi. ti-ai ales mate-info, suporta consecintele :)

@sunet: buna atitudine. nici dracu' nu e chiar atat de negru, nici "bacu'" asta n-o fi atat de greu :)

Lola. spunea...

[il intzeleg perfect pe bobo...] :-<

mie mi'e foarte frica de bac :| si nu stiu de ce.defapt stiu.pentru ca sunt varza. 8-| desi a fost la fel si cu examenele.toata clasa a8a am fost stresata si vai de capul meu,si a fost mega'usor.si'am avut media cea mai mare din clasa la examene.intr'un fel,ma gandesc ca la fel va fi si cu bac'ul.dar pe de alta parte,cu toate schimbarile astea,si nu numai,mi'e foarte frica.de probele orale,pentru ca ma exprim greu[poate pentru ca am un vocabular prea sarac,sau poate pentru ca's batuta'n cap],si de cele scrise,logic,ca nu se putea fara.mai ales pentru ca nu stiu ce sa aleg intre chimie,bio,fizica si info.avand in vedere ca's varza al toate.[am mentzionat ca's pasta la engleza??] :| o sa ma omoare si oralele,si scrisul,si toate.defapt daca nu trec oralele,nici nu are rost sa ma gandesc la scris... 8-|
eeh...bine'ar fi sa ne de'a un shut pana pe luna.imi convine mai mult decat bac'ul :))
mie mi'a cam iesit pe cealalta ureche tot ce mi'a intrat pe una. :-s
hhh...ce n'as da sa fiu asa slaba ca tine 8-> of... :-<
ii foarte bine ca ai incredere in tine.mie intotdeauna mi'a lipsit chestia asta...increderea de sine.niciodata n'am avut asa ceva...
in multe ai tu incredere :> :)) ii bine.eu n'am incredere in nimeni si nimic.[macar in mine de'as avea...]
dar asta este...patzesti tot felu' :-?? n'am ce face...

aa :-? ...succes la bac >:D<

Unknown spunea...

E doar un examen... noi sa fim sanatosi, ca de trecut si invatam trecem :)

Anca G. spunea...

@Lola, mersi frumos, si tie curaj!
@Clady, yep..asta-i atitudinea potrivita

iuliana spunea...

@pikchiu: nu asta e greu la info, eu habar nu am sa lucrez in pascal, adica am mai facut io probleme, iar atestatul tre' sa il dau, ca ne-a zis profa ca nu ne trece daca nu ni-l dam. matematica, sincer, ma omoara, pe degeaba mi-e mie draga profa, daca nu invat la mate. nu am invatat 4 ani, cand naiba mai invat?
nu am vrut la mate-info, am intrat din greseala. e o poveste lunga, foarte lunga.

Anca spunea...

ehe, uite, eu invăţ într-o clasă de filo, sunt a zecea şi din sem II am decis să mă transfer la mate-info :D De ce? Nu sunt nebună, nici n-am intrat la filo din greşeală, însă am realizat că mate-info îţi deschide muuult mai multe perspective decât orice altă clasă de uman. Degeaba am terminat eu cu 10 dacă la sfârşitul liceului, româna pe care o ştiu eu o ştiu şi ăia de la real, engleza mea o ştiu şi ei (poate mai bine, că au clasă de intensiv engleză), istoria e un fel de apă de ploaie, deşi facem 3 ore pe săptămână, tot materia aia se studiază peste tot. Diferenţa: eu nu ştiu mate, eu nu ştiu fizică, bio şi info. Şi de ce să nu ştiu dacă tot trec prin şcoală?
Oi fi masochistă, n-oi fi, dar mai bine termin cu medii mai mici şi după aia ştiu că pot să intru la ce facultate vreau.

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?