Probleme, dileme...

duminică, 7 iunie 2009

            Cred că am o problemă. Nu ştiu exact ce e, cum se numeşte, dar cred că e un fel de..surată mai vitregă, aşa, de-a tracului. Pe scurt, nu pot să fac nimic în momentele când un/o individ(ă) (anumit) se uită peste umărul meu...
            
            Orele de desen au fost întotdeauna o corvoadă pentru mine. Şi asta nu din cauza lipsei de..chemare, ca să-i zic aşa..pentru că aud chemarea aşa de tare în unele momente încât am pictat flori pe uşa de la cameră. Şi asta nu în vremurile de demult, ca să zic că eram mică şi proastă, ci acum vreo..adică de 1 mai (când eram mare şi proastă) Aşa, deci nu le suport de nicio culoare! Profesorul/profesoara se uita un pic prin clasă şi dintre toţi „vinovaţii fără vină” mă găsea pe mine, mai „deşteaptă”, mai nu-ştiu-cum, mai cu creionul în mână, mai aplecată asupra foii, mai desenând pe masă, mai cu picioarele pe masă ca să am o poziţie mai comodă, mai mult atentă la „munca” mea decât la cei care mă ţineau de vorbă, mai cu căştile în urechi pentru „atmosferă”. Ei, ce făceau?!... Se aşezau frumuşel lângă mine şi începeau să se holbeze la demenţa din foaia mea. Eu, ca un copil „deştept” ce sunt, ridicam creionul de pe foaie, coboram picioarele de pe bancă, îmi scoteam căştile, luam o poziţie tipică elevilor şi aşteptam să se întoarcă un moment ca să ascund foaia... inteligent, ha?...
            
             Muzica, în schimb îmi plăcea. Am nimerit nişte profesori excepţionali, fiecare în felul său. Domn’ profesor din generală, domnul A********u (cine ştie, cunoaşte!), un om extraordinar, cel mai bun profesor din lume. Cântam, ne bucuram, ascultam...da..avea dreptate domn’ profesor. Orele lui erau o minune pentru noi (ăia care am fost învăţaţi să ne dârdâie picioarele la celealte ore pe care le mâncam pe pâine...şi ne rămâneau în gât de dragi ce ne erau..). Aşa, n-am avut noroc să-mi predea şi la liceu. Am nimerit o profesoară..după înfăţişare cred că era fană Paganini...Săraca, am terorizat-o. De fiecare dată când intra în clasă, nu apuca bine să aşeze catalogul pe catedră că începeam: „doamnă, cântăm?” Da, eu. Şi mereu îmi spunea „nu!”. Nu cântam la ore.. Şi audiţie n-am făcut decât pe la sfârşitul clasei a zecea, la casetofon..mda...
            Dar nu asta e problema. Problema e că...la chitară nu pot să cânt când mă nimeresc în aceeaşi cameră cu mama/tata/profesori, de desenat în faţa persoanelor de gen, nici nu se pune problema...
             Am un fel de...profeso-părinto-artistico-fobie.. Cu alţii, n-am probleme.
             Leacuri, ceva?...(am încercat, nu merge nici cu RedBull, nici cu pastile, nici cu RedBull şi cu pastile)
             Aşa, şi pe lângă „problemă”, mai am o „dilemă”: să las templateul ăsta sau să îl pun pe ăsta (de jos)? Eu nu pot sa ma hotarasc...

14 reacţii:

worsakeend spunea...

cu varsta o sa-ti treaca..iti lipseste o doza de nesimtire-tupeu-indiferenta fata de persoanele la care se manifesta "tracul",eu am botezat-o "mica constipatie"..

sunetul-mai-tare spunea...

da, uite ca tu i-ai zis cel mai bine:)) "mica constipatie"

Stephen G. spunea...

Daca gasesti leac, sa-mi zici si mie :D . La Istanbul pe scena imi tremurau mainile intr-o veselie pe chitara. Primele acorduri au fost destul de aiurea, dar la final a iesit bine.

docica spunea...

templateul pe care-l ai in prezent e superb. ei zoc sa ramana asa. Iar cu tracul... hmmm... cand eram in liceu, profu' de desen avea acelasi obicei ca si cel descris de tine. Tin minte ca intr-o zi aveam tema: linia si punctul. Iar el se plimba printre noi si s-a oprit la banca la mine. Si pentru ca era un tip cam pervers/ libidinos (invita fetele sa-i pozeze nud la atelier) am zis sa ma razbun. Asa ca am inceput sa-i fac un portret-caricatura. Cand a vazut m-a intrebat: ma faci pe mine? Si i-am raspuns fara sa zambesc: DA! Nu a mai zis nimic si a plecat la catedra.
Nu stiu ce alta solutie sa-ti dau... poate doar cea din Harry Potter: atunci cand ti-e teama de ceva imagineaza-ti persoana intr-o situatie ridicola(gen dezbracata) si poate ca-ti va trece.

Iulia spunea...

Sa ramane cel de jos :-?
E mult mai interesant :-?
Am aceeasi problema ca si tine :)) nu pot face nimic cand sunt "supravegheata/admirata de la distanta".
Am mereu impresia ca acele persoane imi invadeaza spatiul personal cand ma privesc/ stau langa mine.
Ce senzatie dubioasa ... brrr ..

deea spunea...

Trebuie sa scapi de fobia asta...e greu,stiu...si eu urasc cand cineva se holbeaza in treburile mele,insa trebuie pentru acel moment sa te inchizi in tine si sa nu te mai uiti sau sa nu mai simti pe nimeni altcineva in jurul tau...concentreaza-te mai bine doar pe un singur lucru,pe acel lucru pe care il faci cand esti deranjata...crede-ma,la partea cu,concentrarea trebuie sa lucrez si eu din plin....
..lasa templateul asta....mi se pare mai dragut! :D:D

sunetul-mai-tare spunea...

@Stephen, sure! Îl brevetez şi-l dau publicităţii:)) trebuie mai întâi să-l găsesc....
@Docica, omg! Măcar arăta bine?:)) Foarte faină soluţia ta:))

sunetul-mai-tare spunea...

@Iulia, Deea, thanks pentru sugestii, sper sa ma hotarasc:))

bobo...eu si cu...mine spunea...

nu ma pricep deloc la dat sfaturi, sunt jalnica, dar, eu cred ca ar trebui sa faci ceva ca sa treaca fobia asta a ta cu nume lung si greu de retinut, incearca sa inchizi ochii atunci cand incepi sa canti, in niciun caz cand desenezi...

dansulploii spunea...

Scapa de inhibitii..bea o bere inainte!!!;))

sunetul-mai-tare spunea...

@Bobo, de fapt, chiar ar fi interesant sa inchid ochii cand desenez:)) sunt curioasa ce-ar iesi...

sunetul-mai-tare spunea...

@dansulploii, inainte sa dau ochii cu parintii si profesorii?:)))

Lucas spunea...

Sper sa existe leac pentru problema ta :D

P.S. Pastreaza acest template

sunetul-mai-tare spunea...

I will:))

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?