SuperGgloberi

miercuri, 11 august 2010

        De când se ştie, omul şi-a dorit să nu fie singur în univers. Pe pământ, sub pământ, în aer, apă, în sertarele din baie, nu contează! Chestia e că pentru om, era absolut necesar să mai existe cineva, oriunde! Aşa c-a scris poveşti despre fiinţe ascunse privirii care trăiau mai aproape sau mai departe de el, a turnat filme cu extratereştrii (nu, nu mă iau de Avatar), a născocit benzi desenate despre supereroi jumate pământeni -jumate cosmici (ce faine erau numerele cu Venom din Spiderman – nu mai faine decat revistele cu X-men, of course...). Cu toţii suntem mai mult sau mai puţin convinşi c-o să ne contacteze într-o zi vreun omuleţ mic şi verde, pe capul căruia n-o să încapă nicio pălărie. Până şi eu.
       Eu cred că în timp ce eu scriu articolul ăsta, respiră în lume – pe pământ, chiar în România – o populaţie de fiinţe..nu chiar verzi, şi cu capul, mai degraba mai mic decât al nostru, despre care toţi ştim, dar nu vorbim, din diferite motive. Ei se numesc SuperGgloberi, probabil pentru că se învârt într-un spaţiu comercial în formă de glob, pus la dispoziţie de primăria Los Angeles-ului, din fonduri personal donate de Michelle Obama. Ei, acum să nu ne întrebăm de ce-a vrut Michelle să-i sponsorizeze pe SuperGgloberi, e treaba ei, idila ei... SuperGgloberii au, ca şi noi, doi ochi. Dar ochii lor se învârtesc cu o viteză de miliarde de ori mai mare decât viteza luminii, ca să prindă orice mişcă şi să dea de ştire între ei, deşi ştirea n-are niciun fel de efect şocant, pentru că toţi o ştiu dinainte să circule veştile. 
        Aşadar, de-asta ştirile lor se publică pe la 3 noaptea şi ale noastre pe la 6! De fapt, buletinele lor de ştiri diferă de ale noastre. La postul lor naţional –au mai multe, şi toate sunt obositor de prezente printre canalele noastre - rulau într-o dimineaţă nişte informaţii pe care le-am descifrat cu mare greutate, cu ajutorul unui prieten care-a lucrat ca spion şi s-a infiltrat acum un an printre ei, învăţând şi limba, cu ocazia asta. Ştirea, tradusă în română, suna cam aşa: „Fănica de Peste-Drum-De-Brutărie şi-a luat chiloţi!”. Reacţii: „incredibil!”, „oare cum îi stă?”, „faci link-exchange?”, „poze porno cu Fănica în curte la Nina”, „carnea de oaie e toxică”.
Fascinant.
       SuperGgloberii sunt, spre deosebire de noi, o comunitate extrem de unită. Unită în jurul unui şef de trib, care dă cel mai repede buletinul de ştiri cu Fănica. Şeful de trib stă pe un tron făcut din piele de CrocoGglober, cu sceptru de platină, şi e încălţat cu bocanci albaştri. Ca semn de răsplată pentru strădania lui zilnică şi pentru contribuţia adusă în folosul comunităţii, i se dăruieşte la fiecare oră câte un copil de SuperGglober, care e crescut în spirit regal şi antrenat să devină adulator al regelui. Şeful de trib nu dă, însă, doi bani pe el. Sau Trafici, căci Traficul e moneda lor. Adică nu dă din bunăvoinţă, ci pentru că aşa funcţionează sistemul. 
        Prietenul meu, cel care se infiltrase printre SuperGgloberi anul trecut, mi-a spus cum stă treaba, şi vă spun şi vouă, pentru că nu pot să mă abţin. Când părinţii SG aduc copilul la şeful de trib, şeful primeşte 10 Trafici de la Michelle Obama, iar părinţii câte 0,001, dar nu asta contează! Contează plăcerea de a se fi gudurat pe lângă Şef!

4 reacţii:

T. spunea...

=))
ce idee=))
superGgloberi, a?:)))
cumva o corcitura intre stirile protv si ziarele de scandal?:)))
poze porno cu Fănica în curte la Nina=))
wtf:))

Anca G. spunea...

@Humu, exact!:))

iuliana spunea...

ce fain:) desne animat pentru mine:D:D: mai vreau:D:D:D

Bogdan Epureanu spunea...

Mai nou cica se spune pro ggloberi sau a clas ggloberi. ;)

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?