Dacă vrei să te-apuci de făcut curăţenie, n-ai nevoie de nişte zile din calendar alese anume pentru activităţi de genul ăsta. „Curăţenia de primăvară”/”toamnă”/”de înainte de Crăciun/Paşte”, toate sunt prostii, pentru că mereu trebuie să ne ocupăm de mizerii, ca să nu se adune în grămezi mari-mari-mari. De obicei, mizeriile nu se adună unde vrei tu. Nicidecum nu se vor duce în coşurile de gunoi, la reciclare sau la tomberonul din spatele casei/pitit după colţul blocului, pentru că altfel nu s-ar mai numi „mizerii”, ci „chestii cuminţi”. De fapt, e o denumire relativă, pentru că n-am văzut niciodată „chestii cuminţi”, deci nu ştiu nici cum arată, nici cum se comportă, dar dacă a văzut cineva, sau a auzit mituri prin vecini, poate-mi spune şi mie, ca să nu mor proastă.
Mizeriile se adună din miliarde de motive. Poţi să le aduci tu. De afară, pentru că nimic nu mai e curat zilele astea, indiferent unde te duci, deci oricum se lipeşte de tine vreo nenorocită de scamă, praf, microbi, bacterii, noroaie. Pot veni prin telefon, pentru că mulţi dintre noi vorbesc la telefon mai mult decât mănâncă, şi în timpul ăsta agaţă o mulţime de mizerii. Pot veni prin Internet, da, niciun mediu de comunicare nu e scutit. Şi nu există niciun antidot, niciun vaccin-minune, niciun sprez dezinfectant, nici botniţă dinaia de care-şi pun doctorii când operează.
Unele dintre ele pot veni şi singure, fără să aibă nevoie de intermediari. E de ajuns doar să te gândeşti la ele şi apar ca prin farmec, de parcă le-ar fi adus Samantha (da, vrajitoarea..haideţi, n-ai văzut „Bewitched”? – ăla vechi!). Nu poţi să le învinuieşti, asta e meseria lor. Probabil au şi ele vreun şef care le ordonează unde să se ducă şi ce să facă. Poate.
Singura soluţie e să faci curăţenie de câte ori simţi nevoia, indiferent dacă urmează sărbători sau nu. Aşa că te înarmezi cu răbdare şi mănuşi, cauţi toate mizeriile din toate colţurile casei (am eu o metodă bună de a le aduna pe toate – prinzi una, pe cea mai vulnerabilă, şi ea o să înceapă să plângă şi să-şi pârască colegi – hi-hi-hi!), şi le arunci fix la g-u-n-o-i !
Şi pe urmă e pace...
11 reacţii:
ce-mi mai place sa le stric distractie:)
@Zana, daaa si mie:)) mai ales cand le vad ca se consuma..
Asta imi aduce aminte ca inca n-am facut curat in dulap de cand s-a terminat scoala :)) Ooups!
Uite o intrebare - Mizeriile se aduna cumva in cantitati mai mari in camerele baietilor decat in cele ale fetelor? E o conspiratie cumva?
@Stephen, hmm..posibil. Am sa intreb cand am sa prind una, poate ii stric planurile. But...eu anul trecut cand am facut curat, am gasit calendare din `97, deci se poate si mai rau:))
hei, gand la gand cu bucurie...eu am revazut saptamana trecuta episoadele bewitched si saptamana asta sabrina:)) ma bucur ca nu sunt singura care s-a bucurat de ele in copilarie...
PS: arabela?
@kyky, inca ma declar fana Petr:)) si inca vreau inelul magic..a, si inca il urasc pe ala..cum il chema..vrajitorul...ceva cu R :))
Cine nu s-a uitat la astea, n-a fost copil..
rusine sa-mi fie! si ca nu am facut curatenie la mine in dulap de ceva timp, si ca nu sunt fana sabrina sau Bewitched.
@bobo, stai calma, eu nu-s fana sabrina:))
rumburac:X ...eram indragostita de el cand eram mica. se pare ca si acum pastrez acelasi obicei - ma indragostesc mereu de tipul rau...
plus tom si jerry, poppey marinarul...
nu e genul meu
la mine mizeria sta pana imi scoate mama ochii si pana ajung sa nu ma mai suport.
deocamdata ma bazez pe mustrarile lu' mama
inca nu am ajunz la intoleranta persoanala.
Si sper sa nu se intample ca e grav:)))
vorbesc de camera mea.
restul camerelor sunt mai curate ca un spital romanesc.
Ma rog, pana la camera lu' sorumea unde mi`am intins tentaculele
Trimiteți un comentariu
La ce te gândeşti?