Ceaşca şi Clara cu lămâi

           Am vrut să stăm de vorbă ca să-ţi spun ce mi-am cumpărat. Mi-am luat o ceaşcă nouă pentru cafea. E ceşcuţa mea, slabă ca mine, aproape transparentă, cu urechi mari de iepure şchiop. M-am îndrăgostit de ea de când am văzut-o pe raft. N-a costat mult, doar câţiva paşi la dreapta şi unul la stânga cu mâinile ridicate. De regulă, eu nu-mi cumpăr lucruri scumpe. Pe-alea le păstrez în gând, pentru că dacă ar deveni solide, ar fi sigur ieftine. Pe ceşcuţa mea o cheamă Ceaşca şi îi dau de mâncare fulgi de porumb la fiecare două ore.

          Când te-am sunat să-ţi zic, ai râs de mine, ai spus că sunt un copil, dar am să-ţi trimit o oglindă de ziua ta, ca să vezi că nici tu nu eşti vreun adult. Ţi-am spus cum m-am împiedicat când am ieşit din magazin şi era s-o sparg pe Ceaşca. Unde mai pui că şi ploua. M-ai ascultat şi m-ai completat. Erai un al doilea autor la povestea mea, deşi niciun cititor nu şi-ar fi dat seama, pentru că ne imitam perfect vocea unul altuia.

          Pe urmă, ai început să vorbeşti numai tu. Şi mi-ai spus povestea Clarei. Clara are un loc secret în care vorbeşte la telefon. Acum un an, când a luat ultima dată salariu, şi-a comandat trei coşuleţe cu lămâi. Lămâile, le-a donat la un orfelinat, pentru că e o fată cu suflet bun şi ştie că orfanii nu mănâncă decât portocale. Coşuleţele, le-a plantat şi într-o săptămână au prins rădăcini. Şi-au luat pantofi cu toc şi au început să umble prin oraş. Au venit la tine, pentru că au găsit adresa ta în geanta Clarei. Trebuia să-i fi spus să nu lase geanta la vedere. Ţi-au adus fum de ţigară de la ea şi tu ai plecat de mână cu ele. Până ai venit la mine, miroseai a ţigări şi a lămâi.

          Apoi, nu ştiu ce-ai mai făcut, pentru că te-am întrerupt şi ţi-am povestit iar despre Ceaşca. Tu ai încetat să mai vorbeşti despre Clara şi despre coşuleţele fără lămâi. Pur şi simplu, n-am mai suportat să văd cum te bucuri când vine vorba despre ea. M-am supărat şi nu ţi-am mai spus nimic de Ceaşca. Ea oricum e bine, pentru că o îngrijesc ca pe un prieten bun. Şi ghici ce, Ceaşca nu ştie poveşti cu Clara.

           A trecut un timp cât n-am mai vorbit nici eu, nici tu. După asta, tu m-ai sunat într-o seară şi mi-ai spus că ţi-e dor de Ceaşca. Mie nu mi-e dor de Clara şi se pare că tu ştii asta. N-ai mai vorbit deloc de ea. Te-am întrebat de coşuleţe şi mi-ai spus că au murit. Într-adevăr, nu se mai simţea mirosul de lămâi şi tu îţi legaseşi părul cu o fundă neagră. De atunci, vorbim numai despre Ceaşca. E tare mândră.