Astenie de iarnă

sâmbătă, 26 decembrie 2009

N-am niciun fel de tragere de inimă sau de bucurie oarbă care să mă facă să scriu urări kilometrice de sezon, să-mi îmbrăţişez familia şi să cânt melodioare îmbătante sau să stau la palavre despre cât de frumos era Crăciunul odinioară şi cât de comercializat e acum. Nu ştiu dacă era frumos, poate că nu, dar eu eram mai mică şi mai proastă, mall-urile de unde cumperi de toate odată nu erau aşa de populare, aşa că trebuia să umbli prin tot oraşul ca să iei cozonaci...sau mai ştiu eu..nu mă pricep la mâncăruri tradiţionale, aşa că la sfârşitul zilei trăgeai un zâmbet tâmp uitându-te la cât de puţin ai reuşit să iei în atât de mult timp, la câtă zăpadă ai în cizme şi la cât de vânăt eşti, de la căzături pe gheaţă. Da, poate atunci era o chestie şi cu pregătirile astea.

Sincer, nu prea le văd rostul. Nu înţeleg de ce ajung oamenii la spital cu toxiinfecţie alimentară, comă alcoolică şi tot neamul lor de maladii. Nu e sfârşitul lumii, nu e musai să mănânci tot în 5 secunde! Cofeina din venele mele îşi face efectul: mi-am dat drumul la vorbă.

Acum câteva seri, am surprins un nene, vorbind la Antena 3 despre Crăciun. Nu ştiu cum îl cheamă, e un tip cu barbă care un fel de a vorbi de parcă aruncă bolovani. Tipu ăsta îi zicea lu' moşu' "marmeladă". Mi-a plăcut. Chiar e un fel de marmeladă. Un fel de varză sau un fel de amestecătură...

Mi-am luat zilele astea un fular. Alt fular. De câte ori ies, găsesc câte un fular drăguţ. Spun că ăsta e cadoul meu de la mine, pentru mine. Nici nu mi-aş fi dorit altceva! Mi-am mai luat şi două pixuri negre şi am avut chef să scriu. Cheful a durat două secunde, cât am scris două fraze.

E disconfort, e o stare generală de splean. O fi criză? E o plictiseală groaznică! Eu mă plictisesc în vacanţe. Mă simt ca un mort (un mort care se mai simte după moarte). Parcă am stânci legate de picioare care mă ţin în loc.

E o lipsă. O lipsă de activitate. O, de-om trece şi de vacanţa asta...Film, carte, muzică, desen – glorie vouă!

Cu tot splean-ul ăsta, sărbători fericite, pace în lume, pe Marte sau unde mai vreţi voi..

12 reacţii:

worsakeend spunea...

Sarbatori fericite si tie!!bla-bla...tot tacamul ala de care eviti sa vorbesti...

kyky spunea...

eu nu iti urez sarbatori fericite, nici la multi ani...nici nimic...poate doar sa ai imaginatie...interesant..marmelada...suna bine:))

apropo, am vazut zilele trecute la tv(nu ma intreba postul) la stiri, dadeau un reportaj cu o tipa in bucataria unui restaurant si un nene bucatar de "top" care ii explica cum se prepara nush ce...si omul ala debita de-a "care" la fiecare 2 sec...m-am tavalit in fotoliu de ras:-j...ce face transmisia in direct :))

Anca G. spunea...

@Worsak, da, da:)) se intelege, nenea, se intelege
@Kyky, era mai rau decat ala cu "aici-sea"?:)) vezi ce face bucataria din om? d`aia nu mananc eu mai nimic:))

Rusu Gigi spunea...

De ce lipsă de activitate ? Mai ia-ţi două pixuri , pot să fie şi albastre şi scrie . Eu cred că o faci bine .

iuliana spunea...

doamnee, si eu de abia astept sa incepem naibii scoala, cu toate ca stiu ca ma asteapta competentele lingvistice si alea digitale... da' nu mai pot acasa!!!

Anca G. spunea...

@Rusu Gigi, da, cred c-o sa-mi iau:)) am mai vazut si verzi la magazin:x:x
@Bobo, welcome to the club:)) cel putin o sa fie un pic de actiune

iuliana spunea...

da... nu stiu cum de nu mi-o revenit sentimentu ala de claustrofobie... chiar ma plictisesc acasa... parca mi-e dor de profa de mate...

T. spunea...

de obicei cand urez incep cu sarbatori fericite si apoi zik "etc etc, stii u ce se mai ureaza mai departe"... cred ca e un fel de lene...:-??

zmeurică0112 spunea...

Fie ca noul an sa-ti aduca mai multe zambete decat impotriviri, mai multe reusite decat infrangeri si mai multe impliniri decat te-ai gandit vreodata. LA MULTI ANI!

manu spunea...

Iti doresc si eu, cu intarziere, dar totusi mai bine mai tarziu decat niciodata:D, un an nou mai bun!!!

mai bun din toate punctele de vedere:D

iuliana spunea...

la multi ani, mai!!!>:D<

Anca G. spunea...

@Theo, Zmeurica, Manu, Bobo, mersi frumos, la multi ani si voua, si tot ce va doriti!:)

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?