Nu pierde trenul! by Sunetul-mai-tare

miercuri, 3 septembrie 2008

      Ştiţi sentimentul ăla pe care îl avem cu toţii când ne aflăm faţă-n faţă cu ineditul? Imediat ne transformăm într-o oglindă care refractă ideea de schimbare, chiar dacă în adâncul sufletului ne tentează. Poate ţine de firea fiecăruia, poate e vina societăţii sau a modului în care am fost crescuţi, dar involuntar, toţi suntem mai mult sau mai puţin reticenţi când vine vorba de necunoscut.
      Necunoscutul, prin natura lui, are un atu: e necunoscut. Deci nu ştii la ce să te aştepţi…îţi poate fi bine încercându-l…dar îţi poate fi şi rău în aceeaşi măsură. În această situaţie, inima şi creierul lucrează separat: inima, nebuna, îţi spune să încerci, să te aventurezi pentru că dacă nu o să fie bine acum, măcar a doua oară te înveţi minte şi nu mai încerci : “haide, ce aştepţi, laşule? Fii şi tu odată curajos! Sigur o să fie mai bine! O să ieşi din monotonie, nu?”.
      Creierul judecă la rece, analizază, aduce fel de fel de argumente ca să te convingă să o laşi baltă: “totuşi, e necunoscut, nu? Dacă dincolo de vălul negru te aşteaptă prăpastia? Dacă nu vei mai putea să te întorci? Nu e mai bine să stai liniştit?
       De multe ori am dat o palmă zdravănă creierului ca să lăsăm inima să ne încurajeze. De şi mai multe ori, inima ne-a dus la bine. Dar de multe ori nici creierul n-a greşit…
       Nu degeaba se spune că “atunci când doi se ceartă, al treilea câştigă”.
       În situaţia dată, “al treilea” este regina neîncoronată a ironiei, maestra farselor şi a glumelor proaste: soarta!  Degeaba ne mai facem griji în legătură cu inima şi creierul…soarta poate într-o milisecundă să dea “delete” tuturor hotărârilor luate de cei doi în parte…
        Şi când vezi că trenul a plecat, că situaţia iniţială nu se mai întoarce, că lighianul cu apă rece s-a vărsat fix în capul tău, atunci ne dăm seama că inima şi creierul trebuie să lucreze împreună, să fie rapizi, să fenteze destinul, să lucreze cu măiestrie, astfel încât a doua oară să poţi profita de şansă ca trenul să plece cu tine la clasa 1!

9 reacţii:

worsak.. spunea...

mie imi place neconoscutul..si oricum suntem atrasi invariabil de noutate in general,plus k imi place la cls 1 :)))

deea spunea...

Foarte adevarat chestia asta.....ar trebuii sa ma mai puna si pe mine pe ganduri....dar,priveste prin alta perspectiva:daca micutul creier nu judeca atat de bine si e dus cu pluta?Atunci chiar ca numai ai scapare si te aventurezi in cele mai adanci prapastii...

sunetul-mai-tare spunea...

@worsak, uite de-asta e aşa de păcătos...ne atrage,e adevărat dar nu putem şti la ce o să ne ducă...
@deea, ai dreptate...în situaţa asta, chiar ai probleme...mari!

Stres spunea...

@ sunet : Intr`adevar interesant postul tau . Desi nu cred in lucruri cum ar fi destinul , e foarte tare .
@ deea : Daca ai fost in stare sa te bagi in ceva destul de grav , inseamna ca poti sa te si scoti la fel de usor .

sunetul-mai-tare spunea...

Stres, bravo..cel mai bine e să credem doar în noi înşine!

Dalia spunea...

neata! vezi ca ti-am dat leapsa la mine pe blog :*

sunetul-mai-tare spunea...

neaţa, Dalia..am zărit ;)

emokid spunea...

Stiu cum e mi s-a intamplat si mie :(( creierul are intodeauna dreptate ( la mine ) dar mereu ma incapatanez sa-mi zic ca poate se insala :(

mishuflorin spunea...

desi multe lume nu crede in soarta,eu tind sa cred,pentru ca mi-a fost dat sa ma intalnesc cu o persoana sau sa tot dau de ea,desi eu nu as fi vrut. sau mi s-a intamplat ceva ce parea dat de cineva de sus. ar fi excelent ca creierul si inima sa lucreze impreuna ,dar e cam dificila treaba asta.

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?