Pe scări

miercuri, 22 decembrie 2010

Majoritatea accidentelor au loc în casă. Şi din cauze diverse. Din cauza noastră, a mea sau a ta. Niciodată n-am pretins că sunt o sfântă. Nu m-am purtat ca una. N-am cerut altora să mă considere aşa. Nici profund recunoscătoare divinităţii, nici trântită deasupra unui altar de sacrificii de animale. N-am cerut altora să-mi ghicească gândurile. Poate unii le-au aflat. Poate tu le ştii, sau bănuieşti că le ştii. Sunt translucidă, sau nu sunt, nici eu nu mai ştiu. N-am o fire contradictorie. Nu sunt făcută din jumătăţi, deşi am în mine şi roşu, şi negru. Pe paleta de desen, astea două se amestecă până devin omogene. Au făcut din mine un întreg.

It's funny, ştiţi uşile alea din lemn din apartamentele clasice, vopsite cu n'şpe mii de straturi de vopsea de toţi proprietarii care se perindaseră înainte pe-acolo? Cu toţii am avut de-alea. E, odată vopsise maică-mea uşa care dădea spre balcom. Săraca, voia să iasă albă, numai că vopseaua albă nu iese niciodată aşa strălucitoare şi curată cum scrie pe ambalaj, aţi observat?
Bineînţeles că se vedea ciulamaua de vopsele cu care fusese dată de cretinii de dinainte. Verde, albastru, roz, tot tacâmul..şi bietul alb al maică-mii pe deasupra. Ce i-a mai înjurat! Taică-meu, mai detaşat de problemele de gen, zicea ceva în genul "ţi se pare urâtă pentru că te-ai aşteptat tu să fie perfectă, dar ea nu-i urâtă deloc!". Dar e veche "teoria" asta. În orice caz, am schimbat toate uşile..

Teoria, însă.. ca teoria! Te loveşte când te-aştepţi mai puţin.

Vrei să fie perfect. Dacă iese un pic ciobit, e urât? E o "lecţie despre cub", arhicunoscută. Nu, nu-i urât. E doar imperfect. Un imperfect nu e musai urât.
E lumesc, e natural, făcut din pământ, aromat cu iarbă, cu meri şi portocali, printre ramurile cărora se plimbă un şarpe legănându-şi şoldurile. E Adam, e Eva, Jack Sparrow, Moise, Bob Dylan, turnaţi într-o sticlă de apă minerală din care iese tacticos acidul.

"Lăsaţi-mă să fiu pe scări..", nu vreau s-ajung nici sus, nici jos. Doar, pe scări.




Pasarea Colibri - Un om pe niste scari

Asculta mai multe audio diverse

5 reacţii:

Sky spunea...

"Studiile arata ca 9 din 10 accidente au loc in casa. Sfatul LION: Stai afara!" era ceva de genu' desi nu poti vedea Supernatural/Dexter/Vampire Diaries afara si plus ca mori de frig pe vremea asta :))

Cat despre chestia cu imperfectiunea: Nu cred ca exista vreo ceva sau vreo cineva perfect. Era un quote de genul... : "It is better to aim at perfection and miss, than to aim at imperfection and hit it. "

Anca G. spunea...

@Sky, yeah, i guess you`re right:)) dar n-ar fi rău să pună şi ăştia prin oras nişte plasme, că tot îs ele la modă, pe care să ruleze câte-un episod de gen..în staţia de autobuz, de exemplu:)) aşa am împăca şi capra, şi varza:-"

Sky spunea...

Ar fi o idee dar totusi.... Welcome to Romania I guess :-" si oricum probabil ca daca ar pune plasme pe undeva cred ca a 2a zi ar fi disparute din cauza tig... Nu sunt rasist! Just sayin'

Ionut R. spunea...

toate astea le-ai gandit numai ascultand melodia? :))

Anca G. spunea...

@Ionut R. de fapt, inca mai rumeg la sensurile versurilor:)) as mai scrie mii de pagini pornind de la piesa asta

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?