Random

5. Am să numerotez paragrafele articolului cu cifre. Nu ştiu ce cifre, pentru că voi apăsa tastele la întâmplare. Nu, n-am fumat nimic.

3. Nu ştiu de ce am senzaţia că trebuie să înceapă vara şi să plec în vacanţă. Parcă trăiesc lunile astea pe repeat. Munte, umblat hai-hui, venit acasă, refuzat mâncarea, urmărit un film, bârfit cu prietenii, urmărit un meci, vorbit despre Ceaşca, pozat pisoii din faţa blocului, bântuit prin supermarketuri, film – culcat 2 ore. La asta se rezumă plictiseala verii.

12. Anul universitar nici măcar nu se vede la orizont. Hell, nici măcar septembrie nu se vede la orizont, deşi mai are puţin şi începe. De fapt, cu ciudăţenia asta de vreme, tot ce se vede la orizont sunt nişte porumbei de curse, care-au dispărut de prin Brăila în primăvară şi-acum îşi fac veacul pe unde apucă, prin Galaţi. Se pare că "răpitorii" nu s-au întrebat ce vor face cu ei, odată furaţi... Ei sunt singurii care au tupeul să iasă la amiază. Natural, doar a avut cineva grijă să le dea aripi ca să-şi facă vânt cu ele. Încearcă şi tu să dai din mâini ca să-ţi faci vânt. Nu merge, ai?...

4. În altă ordine de idei, am reuşit în sfârşit să fac rost de o mini – foarte mini – serial franţuzesc bun de urmărit la plictiseală. De fapt, nici nu cred că pot să-l numesc serial, dat fiind faptul că un sezon are vreo 2 ore în total. Este vorba despre Petits mythes urbains, producţie realizată într-o armonie totală şi într-o pace incredibilă, de franţuzi, nemţi şi britanici. Serialul are două sezoane, formate din aproximativ 20 de episoade a câte 7-8 minute fiecare, a început să fie difuzat prin 2004 şi de atunci a rămas "în plop" şi nimeni nu şi-a mai adus aminte de el. Ce se întâmplă în tocăniţa asta... Un taxi are un şofer. E normal, nu? Toate taxiurile au şoferi. Şoferul nu e tocmai întreg, şi îşi "încântă" clienţii cu câte-un mit urban, mititel, cum spune şi titlul, şi drăgălaş, ca să le facă drumul mai uşor. Mna, cu ocazia asta mi-am adus aminte de vremurile antice, de după revoluţie, când era morga lângă mine. Luam taxiul şi ziceam "la morgă". Fain, nu? Mă trezeam cântărită din cap până în picioare şi zâmbeam...

Anyway, mi-am dat seama că m-aş uita şi eu la tv şi la alte posturi decât Realitatea şi Vh1, dacă în loc de reclame s-ar da câte un scurt-metraj...

Şi că tot veni vorba de filme..mă gândesc la Oscaruri. Până acum mi-au atras atenţi Polanski, Scorsese şi Stallone...şi hell, yeah, vreau să văd Inception. Logic, greii. Să vedem ce se mai pregăteşte de-acum încolo...deşi am impresia că tot fraza "mor după Shutter Island" o s-o am în minte şi după ce se anunţă nominalizaţii.

65. V-am spus c-o să arunc cifre la nimereală. El Negro au lansat în sfârşit videoclipul piesei Be What You Wanna Be, adică ciulama verde, plină de bună dispoziţie, care îţi urlă în timpane să laşi naibii tiparele şi ideile maică-tii şi să fii cine vrei tu să fii! Hell, yeah (din nou), ăsta-i mesajul care-mi place...

Să facem curăţenie!

Dacă vrei să te-apuci de făcut curăţenie, n-ai nevoie de nişte zile din calendar alese anume pentru activităţi de genul ăsta. „Curăţenia de primăvară”/”toamnă”/”de înainte de Crăciun/Paşte”, toate sunt prostii, pentru că mereu trebuie să ne ocupăm de mizerii, ca să nu se adune în grămezi mari-mari-mari. De obicei, mizeriile nu se adună unde vrei tu. Nicidecum nu se vor duce în coşurile de gunoi, la reciclare sau la tomberonul din spatele casei/pitit după colţul blocului, pentru că altfel nu s-ar mai numi „mizerii”, ci „chestii cuminţi”. De fapt, e o denumire relativă, pentru că n-am văzut niciodată „chestii cuminţi”, deci nu ştiu nici cum arată, nici cum se comportă, dar dacă a văzut cineva, sau a auzit mituri prin vecini, poate-mi spune şi mie, ca să nu mor proastă.

Mizeriile se adună din miliarde de motive. Poţi să le aduci tu. De afară, pentru că nimic nu mai e curat zilele astea, indiferent unde te duci, deci oricum se lipeşte de tine vreo nenorocită de scamă, praf, microbi, bacterii, noroaie. Pot veni prin telefon, pentru că mulţi dintre noi vorbesc la telefon mai mult decât mănâncă, şi în timpul ăsta agaţă o mulţime de mizerii. Pot veni prin Internet, da, niciun mediu de comunicare nu e scutit. Şi nu există niciun antidot, niciun vaccin-minune, niciun sprez dezinfectant, nici botniţă dinaia de care-şi pun doctorii când operează.

Unele dintre ele pot veni şi singure, fără să aibă nevoie de intermediari. E de ajuns doar să te gândeşti la ele şi apar ca prin farmec, de parcă le-ar fi adus Samantha (da, vrajitoarea..haideţi, n-ai văzut „Bewitched”? – ăla vechi!). Nu poţi să le învinuieşti, asta e meseria lor. Probabil au şi ele vreun şef care le ordonează unde să se ducă şi ce să facă. Poate.

Singura soluţie e să faci curăţenie de câte ori simţi nevoia, indiferent dacă urmează sărbători sau nu. Aşa că te înarmezi cu răbdare şi mănuşi, cauţi toate mizeriile din toate colţurile casei (am eu o metodă bună de a le aduna pe toate – prinzi una, pe cea mai vulnerabilă, şi ea o să înceapă să plângă şi să-şi pârască colegi – hi-hi-hi!), şi le arunci fix la g-u-n-o-i !

Şi pe urmă e pace...

Ceaşca şi Clara cu lămâi

           Am vrut să stăm de vorbă ca să-ţi spun ce mi-am cumpărat. Mi-am luat o ceaşcă nouă pentru cafea. E ceşcuţa mea, slabă ca mine, aproape transparentă, cu urechi mari de iepure şchiop. M-am îndrăgostit de ea de când am văzut-o pe raft. N-a costat mult, doar câţiva paşi la dreapta şi unul la stânga cu mâinile ridicate. De regulă, eu nu-mi cumpăr lucruri scumpe. Pe-alea le păstrez în gând, pentru că dacă ar deveni solide, ar fi sigur ieftine. Pe ceşcuţa mea o cheamă Ceaşca şi îi dau de mâncare fulgi de porumb la fiecare două ore.

          Când te-am sunat să-ţi zic, ai râs de mine, ai spus că sunt un copil, dar am să-ţi trimit o oglindă de ziua ta, ca să vezi că nici tu nu eşti vreun adult. Ţi-am spus cum m-am împiedicat când am ieşit din magazin şi era s-o sparg pe Ceaşca. Unde mai pui că şi ploua. M-ai ascultat şi m-ai completat. Erai un al doilea autor la povestea mea, deşi niciun cititor nu şi-ar fi dat seama, pentru că ne imitam perfect vocea unul altuia.

          Pe urmă, ai început să vorbeşti numai tu. Şi mi-ai spus povestea Clarei. Clara are un loc secret în care vorbeşte la telefon. Acum un an, când a luat ultima dată salariu, şi-a comandat trei coşuleţe cu lămâi. Lămâile, le-a donat la un orfelinat, pentru că e o fată cu suflet bun şi ştie că orfanii nu mănâncă decât portocale. Coşuleţele, le-a plantat şi într-o săptămână au prins rădăcini. Şi-au luat pantofi cu toc şi au început să umble prin oraş. Au venit la tine, pentru că au găsit adresa ta în geanta Clarei. Trebuia să-i fi spus să nu lase geanta la vedere. Ţi-au adus fum de ţigară de la ea şi tu ai plecat de mână cu ele. Până ai venit la mine, miroseai a ţigări şi a lămâi.

          Apoi, nu ştiu ce-ai mai făcut, pentru că te-am întrerupt şi ţi-am povestit iar despre Ceaşca. Tu ai încetat să mai vorbeşti despre Clara şi despre coşuleţele fără lămâi. Pur şi simplu, n-am mai suportat să văd cum te bucuri când vine vorba despre ea. M-am supărat şi nu ţi-am mai spus nimic de Ceaşca. Ea oricum e bine, pentru că o îngrijesc ca pe un prieten bun. Şi ghici ce, Ceaşca nu ştie poveşti cu Clara.

           A trecut un timp cât n-am mai vorbit nici eu, nici tu. După asta, tu m-ai sunat într-o seară şi mi-ai spus că ţi-e dor de Ceaşca. Mie nu mi-e dor de Clara şi se pare că tu ştii asta. N-ai mai vorbit deloc de ea. Te-am întrebat de coşuleţe şi mi-ai spus că au murit. Într-adevăr, nu se mai simţea mirosul de lămâi şi tu îţi legaseşi părul cu o fundă neagră. De atunci, vorbim numai despre Ceaşca. E tare mândră.

Leapşa de la Bobo

Leapşa, cred că a doua pe luna asta, luată de la Bobo (care ne-a obligat invitat pe toţi cei care-i citim blogul să o facem J). Senc you, Bobo !

1. Ce faci ? E dimineaţă. Respir aerul cât încă mai e respirabil.

2. Ce vezi ? Soarele cum bate în ferestrele vecinilor, un moş ofticat care tuşeşte de zor în balcon, ştirile la Realitatea, căştile mele, cafeaua şi foaia de Word. Tu?

3. Ce auzi ? – Un reportaj despre nişte babe care se duc de bună voie să se târască în coate şi genunchi în jurul unei biserici. Ciudată lume.

4. Ce simţi ? Aeeer…(curent – da, ştiu, pot să rămân cu gâtul strâmb, îmi asum riscul, nu pot să stau cu aerul condiţionat 24 de ore din 24, mai trebuie să şi respir, nu numai să îngheţ !)

5. Ce citeşti ? Ce scriu. Glumesc, eu nu citesc niciodată ce scriu. Citesc întrebările din leapşă şi diseară mă cufund în nişte William Diehl.

6. Cum te consideri ? Periculos de încăpăţânată şi pornită să reuşesc ce-mi propun, aiurită până la refuz, înţepătoare, picantă.

7. Trei defecte. Păi să vedem, citesc, ascult rock, îmi place să mă exprim corect, mai vreţi ?:)) Bine, bine, dispun de o doză sănătoasă de egoism, critic orice nu-mi convine, în faţa oricui, mă plictisesc alarmant de repede.

8. Ce te face fericită? Plimbări, muzică, prieteni, filme, discuţii, chitară, desen, cărţi…uhm..iarna ?:))

9. De ce îţi este teamă? De mine.

10. Unde te refugiezi ? În colţul meu de canapea, lângă fereastră, în faţa laptopului/unei cărţi bune/unui film/foii de hârtie şi creionului HB.

11. Ce este important ? Să nu-ţi fie frică să arăţi cine eşti şi ce poţi, să « fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume ».

12. Ce înseamnă azi pentru tine? – Dimineaţa cumpărături, pe urmă portretul lui Plant. Sper că pân' diseară îl dau gata.

13. Dar ieri ? Ieri am făcut nişte desene pentru un panou (pentru o şcoală, nu-mi umplu pereţii de-acasă), m-am sigilat în casă pe la ora 2 şi-am deschis aerul, m-am uitat la un film norvegian a cărui denumire e imposibil de citit.

14. Ce urăşti cel mai mult ? Prostia.

15. Ce iubeşti cel mai mult ? Oamenii pe care poţi conta, cei care te fac să râzi fără să pari penibil, cei cu care poţi să vorbeşti deschis, aparatul de aer condiţionat, creionul şi mapa mea cu foi, muzica, chitara care plânge pe undeva, pe un şifonier, după coarde, pisoii de afară.

16. Azi te simţi. Obosită dar bine.

17. Ai pierdut. Ascuţitoarea, şirul gândurilor.

18. Esţi mândră de tine pentru că, până acum, am reuşit să fac mai tot ce mi-am propus.

SuperGgloberi

        De când se ştie, omul şi-a dorit să nu fie singur în univers. Pe pământ, sub pământ, în aer, apă, în sertarele din baie, nu contează! Chestia e că pentru om, era absolut necesar să mai existe cineva, oriunde! Aşa c-a scris poveşti despre fiinţe ascunse privirii care trăiau mai aproape sau mai departe de el, a turnat filme cu extratereştrii (nu, nu mă iau de Avatar), a născocit benzi desenate despre supereroi jumate pământeni -jumate cosmici (ce faine erau numerele cu Venom din Spiderman – nu mai faine decat revistele cu X-men, of course...). Cu toţii suntem mai mult sau mai puţin convinşi c-o să ne contacteze într-o zi vreun omuleţ mic şi verde, pe capul căruia n-o să încapă nicio pălărie. Până şi eu.

       Eu cred că în timp ce eu scriu articolul ăsta, respiră în lume – pe pământ, chiar în România – o populaţie de fiinţe..nu chiar verzi, şi cu capul, mai degraba mai mic decât al nostru, despre care toţi ştim, dar nu vorbim, din diferite motive. Ei se numesc SuperGgloberi, probabil pentru că se învârt într-un spaţiu comercial în formă de glob, pus la dispoziţie de primăria Los Angeles-ului, din fonduri personal donate de Michelle Obama. Ei, acum să nu ne întrebăm de ce-a vrut Michelle să-i sponsorizeze pe SuperGgloberi, e treaba ei, idila ei... SuperGgloberii au, ca şi noi, doi ochi. Dar ochii lor se învârtesc cu o viteză de miliarde de ori mai mare decât viteza luminii, ca să prindă orice mişcă şi să dea de ştire între ei, deşi ştirea n-are niciun fel de efect şocant, pentru că toţi o ştiu dinainte să circule veştile. 

        Aşadar, de-asta ştirile lor se publică pe la 3 noaptea şi ale noastre pe la 6! De fapt, buletinele lor de ştiri diferă de ale noastre. La postul lor naţional –au mai multe, şi toate sunt obositor de prezente printre canalele noastre - rulau într-o dimineaţă nişte informaţii pe care le-am descifrat cu mare greutate, cu ajutorul unui prieten care-a lucrat ca spion şi s-a infiltrat acum un an printre ei, învăţând şi limba, cu ocazia asta. Ştirea, tradusă în română, suna cam aşa: „Fănica de Peste-Drum-De-Brutărie şi-a luat chiloţi!”. Reacţii: „incredibil!”, „oare cum îi stă?”, „faci link-exchange?”, „poze porno cu Fănica în curte la Nina”, „carnea de oaie e toxică”.

Fascinant.

       SuperGgloberii sunt, spre deosebire de noi, o comunitate extrem de unită. Unită în jurul unui şef de trib, care dă cel mai repede buletinul de ştiri cu Fănica. Şeful de trib stă pe un tron făcut din piele de CrocoGglober, cu sceptru de platină, şi e încălţat cu bocanci albaştri. Ca semn de răsplată pentru strădania lui zilnică şi pentru contribuţia adusă în folosul comunităţii, i se dăruieşte la fiecare oră câte un copil de SuperGglober, care e crescut în spirit regal şi antrenat să devină adulator al regelui. Şeful de trib nu dă, însă, doi bani pe el. Sau Trafici, căci Traficul e moneda lor. Adică nu dă din bunăvoinţă, ci pentru că aşa funcţionează sistemul. 

        Prietenul meu, cel care se infiltrase printre SuperGgloberi anul trecut, mi-a spus cum stă treaba, şi vă spun şi vouă, pentru că nu pot să mă abţin. Când părinţii SG aduc copilul la şeful de trib, şeful primeşte 10 Trafici de la Michelle Obama, iar părinţii câte 0,001, dar nu asta contează! Contează plăcerea de a se fi gudurat pe lângă Şef!

Leapşa – ce mă binedispune:

De câteva zile, Andra a trimis o leapşă tare drăgălaşă. E vorba despre lucrurile care ne binedispun. Hmm, destul de plăcut, având în vedere că numai o leapşă dinasta te poate face să scrii şi ceva de bine în condiţiile în care, pe vreme de caniculă/furtună, numai de bine n-ai chef să scrii. Aşa că, să-i dăm drumul

• Mă binedispun plimbările lungi, în care uiţi de tine şi te trezeşti după mult-mult timp, constatând viteza incredibilă cu care zboară gândul, mă binedispun persoanele spontane, brăţările cu zorzoane în culori şterse (v-am spus că mi-am luat geantă împletită?), matrioştele, Beatleşii, bufniţele, dar de astea deja ştiţi.
  
• Mă binedispune orice film marca Tarantino, indiferent de momentul vizionării. Cred că dacă cineva m-ar trezi în miezul nopţii şi mi-ar pune o bucată din Pulp Fiction, Four Rooms, Kill Bill sau săracii Bastarzi, aş gusta filmele cu aceeaşi plăcere cu care le-am văzut prima oară. Ok, sunt de acord că-ţi trebuie...antrenament ca să suporţi abundenţă de... lichid roşu şi dens, dacă intenţionezi să treci brusc de la producţii Disney la Q.T., dar odată obişnuit, e imposibil să nu rămâi impresionat de geniul cu care micul rebel de la hollywood îmbină sângele, comedia, drama, thrillerul clasic, muzica incredibilă şi replicile imaculate. La prima vedere, nu-s chestii profunde adică nu cred c-o să apuc ziua în care Tarantino va face un film despre importanţa salvării balenelor, dar Andra m-a întrebat ce mă binedispune, right? E, pe mine nu prea mă binedispune filozofia, de felul ei...
  Revenind la regizor, tipul are un fel de a-şi alege actorii încât nu ţi-ai imagina altă figură în rolul personajelor. Well, imagine The Bride, Beatrix Kiddo – aţi vedea pe altcineva în rolul ei în afară de Uma Thurman, blondă, în costum galben, jumate plină de sânge, jumate plină de dorinţă de răzbunare, mânuind sabia ca şi cum ar fi făcut asta din faşă? Sau ar putea cineva să-l interpreteze mai bine pe nemilosul şi cinicul Hans Landa decât Christoph Waltz?
  
  Dialogurile - "Royale with chese", Jules (Samuel Jackson) – Vincent Vega (John Travolta), "Black mamba", între Elle Driver şi Budd (Kill Bill), adică mai mult un monolog, pentru că Elle îi citeşte lui Budd, muşcat de viperă, rândurile pe care le găsise pe internet cu privire la..repeziciunea cu care ar trebui să mori în caz că eşti compostat de o minunăţie dinaia mică – sadic, ha?, sau "delicious milk", între impecabilul Hans Landa şi bietul om care-i ascundea pe evrei sub podeaua casei, în Inglourious Basterds, sunt rânduri pe care le-ai recunoaşte oriunde (chiar scoase din context).
  
  Şi nu în ultimul rând, situaţiile în care sunt puse personajele – John Travolta dansează twist cu o Uma Thurman cam aburită în Pulp Fiction şi câştigă un trofeu pentru asta, un pic mai încolo împuşcă accidental un puşti pe bancheta din spate a maşinii în timpul unei discuţii banale, o mână de mafioţi între care se infiltrează un poliţist sub acoperire se omoară între ei din cauza eşecului unui jaf din care nu vedem nici măcar câteva secunde, doi spărgători de ocazie, îndrăgostiţi unul de altul (Pumpkin şi Honney Bunny) se hotărăsc pe moment să dea o lovitură într-un bar, dar sunt opriţi de un Samuel Jackson incredibil de sincer (portofelul inscripţionat "bad motherfucker" chiar era inscripţionat "bad motherfucker"), fac un deliciu din filmele sale...cel puţin pentru mine.
  
  That..and the music, of course:
  
  
  
  
• Mă binedispune Radu Mazăre de fiecare dată când îl văd la TV. Acuma, sincer, tipu şi-a greşit meseria şi o ştie. Trebuia să se facă actor de comedie, sau de nazist, nu mă hotărăsc... ori să cânte la Fără Zahăr, sau măcar să facă figuraţie, pentru că are o mutră atât de serioasă când vorbeşte şi face cele mai mari tâmpenii, încât e imposibil să nu te urci pe pereţi de râs!
  
  
   
• Mă binedispun florile nemuritoare – sunt singurele chestii din lumea asta care suportă trecerea anilor, nu fac riduri, nu albesc...şi nici nu poluează apele, ca să moară balenele şi alte chestioare drăgălaşe pentru care se luptă entuziaştii ecologişti (nu punem la socoteală vecinii cu colţi, amatori de amurguri, care se hrănesc cu lichidul intens folosit în peliculele lui Tarantino, că doar nu suntem preadolescente în călduri!)  
• Mă binedispun cărţile Rodicăi Ojog-Braşoveanu (adevărate "lecturi criminale), şi în special cuplul Melania Lupu, super infractoarea trecută de prima (şi a doua) tinereţe – Mirciulică – motanul negru. Ca şi în cazul filmelor de care am vorbit mai sus, cărţile ei au un farmec aparte, de la dialogurile închipuite ale Melaniei cu pisoiul – sfaturi, opinii, poveşti cu albe-ca-troiene, înscenări, spargeri -, cu maiorul Cristescu ( în care "Mela" îi toacă nervii, iar el...suportă să i se toace nervii), la situaţii – goana după pisici negre prin Bucureşti (320 de pisici negre), "statuificarea" mortului (Cianură pentru un surâs). Umor, thriller, inedit şi Melania – cine ştie, cunoaşte!
  
  
  So...leapşa merge la oricine e dispus să înşire pe blog lucrurile care îl binedispun.

Future Movie Galaţi

       "Future Movie Festival" a început aseară la Galaţi. Este vorba despre un maraton de filme, scrut si lung-metraje care îşi aşteaptă specatatorii la Teatrul Dramatic "Fani Tradini" (de la ora 15:00, pentru scurt-metraje, secţiunea concurs şi producţii româneşti ca "Cel mai iubit dintre pământeni", "Crucea de piatră", etc) şi pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor pentru "Avatar", "Orient Express", "Lista lui Shindler", "Margo", Ice Age 3".

      O iniţiativă extrem de sănătoasă, bineînţeles, dacă şi cetăţenii mult-iubitului nostru oraş vor găsi de cuviinţă să participe. Eu una am văzut toate filmele din program...uhm..da, dar cel puţin, filmele proiectate la Casa de Cultură în aer liber ar merita o ieşire, în ciuda ţânţatilor şi caniculei prelungite şi seara (a, şi mai trebuie să te şi nimereşti în oraş – unii dintre noi sunt în concediu)...

       Şi aici programul complet, preluat de pe Portalul Studenţilor Gălăţeni:

Pe esplanada de la Casa de Cultură a Sindicatelor:

* 2 august 2010, ora 21.00 - Avatar

* 3 august 2010, ora 21.00 - Orient Express, invitat special: Sergiu Nicolaescu

* 4 august 2010, ora 21.00 - Atonement  X-men 3

* 5 august 2010, ora 21.00 - Margo

* 6 august 2010, ora 21.00 - Lista lui Shindler Ice Age - Dawn of the Dinosaurs

* 7 august 2010, ora 21.00 - Ice Age – Dawn of the Dinosaurs  Orient Express

La Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galati

* Proiecţii de filme studenţeşti de scurt-metraj

La Sala Studio a Teatrului Dramatic

Medalion Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache – proiecţii de filme!

* 3 august 2010 - Prin cenuşa imperiului

* 4 august 2010 - Cel mai iubit dintre pământeni

* 5 august 2010 - Crucea de piatră

* 6 august 2010 - Cei ce plătesc cu viaţa

* 7 august 2010 - Secretul lui Bachus

Later edit:
Ok, so...pentru că "trăim în România" şi toată lumea ştie continuarea, Sunetul a pierdut aseară "X-men 3" în aer liber, care trebuia să ruleze în locul "chestiei" numite "Atonement". În plus, organizatorii au schimbat "Margo" cu "Lista lui Shindler", ceea ce înseamnă că programul arată cam...tăiat şi ciopârţit! Mulţumim că nu ne-aţi anunţat mai devreme!

 Normal că "s-a schimbat modificarea"!
 Adică azi, vineri 6 august rulează Ice Age şi mâine Orient Express. ŞI CU LISTA CE-AŢI FĂCUT, OAMENI BUNI?! 

Motivaţie

De obicei, când auzi de modernitate, te gândeşti la mai bine. Nu? E bine că telefoanele s-au modernizat şi-au renunţat la fire, cabluri şi alte minuni, că nu mai trebuie să te antrenezi înainte ca să poţi să-l muţi de colo-colo. E bine şi că televizoarele se pot cocoţa în pereţi, pentru că nu mai e nevoie de jdemii de corpuri de mobilier ca să ai pe ce să-l pui. S-au modernizat şi PC-urile. De exemplu, am primit prin primăvară un Eee Pc mic-mic de tot, de care nu m-am atins până acum (sunt reticentă la mai tot ce-i nou din domeniul tehnologic), care nu mai are CD/DVD-rom. Deci, îmi dau seama că în câţiva ani ne vom uita strâmb la teancuri de DVD-uri cu muzică/filme, întrebându-ne ce naiba mai facem cu ele...cam cum s-a întâmplat cu vinylurile şi casetele audio (mama şi acum mai are Beatleşii şi Rollingşii pe vinyl).

Şcoala s-a modernizat şi ea. Bucuraţi-vă, avem termopane (bine, nu chiar toţi, unii dintre noi mai învaţă în clădiri de patrimoniu) şi flipchart-uri. E, dar evoluţia asta s-a făcut cam... după principiul una caldă, una rece. Şi, ca urmare, toată lumea importantă de pe la TV reclamă acum..faptul că nu mai are cine să admire termopanele şi flipcharturile din şcoli pentru că lipseşte –atenţie că-i expresie importantă, domn’le! – motivaţia elevilor de a merge la şcoală.

Voi de ce-aţi mers la şcoală, copii? A? Ca să învăţaţi, nu? Ca să vă puteţi cumpăra mai târziu un covrig când vă e foame, mama mă-sii  de covrig, bine că e şi el! Cam asta a fost motivaţia noastră, a copiilor de bugetari fără palate şi Lamborghini-uri. Şi noi ne gândeam la asta pentru că..ne vedeam lungul nasului şi realizam că nu toată lumea e fiu/fiică de parlamentar, că nu toate ne vom mărita cu boşorogi hidoşi care învârt teancuri de euro. Dacă excludem categoria asta, mai rămâne, în afară de noi, cei care am am decis să continuăm, un grup de...personalităţi.

Rămân cei care renunţă pentru că nici miliardari nu-şi găsesc, dar presupun că n-au nicio şansă nici dacă îşi continuă studiile, pentru că „toată lumea are diplomă”. Pe niciunii nu putem să-i judecăm.

Dar putem să-i judecăm pe cei care oferă alternativele măritişului cu boşorogi, respectiv parlamentari. Ei sunt cei care n-au dreptul să vorbească, ei sunt vinovaţii pe care..culmea! tot ei îi caută!