Random
sâmbătă, 28 august 2010

Să facem curăţenie!
marți, 24 august 2010

Ceaşca şi Clara cu lămâi
miercuri, 18 august 2010

Leapşa de la Bobo
duminică, 15 august 2010
Leapşa, cred că a doua pe luna asta, luată de la Bobo (care ne-a obligat invitat pe toţi cei care-i citim blogul să o facem J). Senc you, Bobo !
1. Ce faci ? E dimineaţă. Respir aerul cât încă mai e respirabil.
2. Ce vezi ? Soarele cum bate în ferestrele vecinilor, un moş ofticat care tuşeşte de zor în balcon, ştirile la Realitatea, căştile mele, cafeaua şi foaia de Word. Tu?
3. Ce auzi ? – Un reportaj despre nişte babe care se duc de bună voie să se târască în coate şi genunchi în jurul unei biserici. Ciudată lume.
4. Ce simţi ? Aeeer…(curent – da, ştiu, pot să rămân cu gâtul strâmb, îmi asum riscul, nu pot să stau cu aerul condiţionat 24 de ore din 24, mai trebuie să şi respir, nu numai să îngheţ !)
5. Ce citeşti ? Ce scriu. Glumesc, eu nu citesc niciodată ce scriu. Citesc întrebările din leapşă şi diseară mă cufund în nişte William Diehl.
6. Cum te consideri ? Periculos de încăpăţânată şi pornită să reuşesc ce-mi propun, aiurită până la refuz, înţepătoare, picantă.
7. Trei defecte. Păi să vedem, citesc, ascult rock, îmi place să mă exprim corect, mai vreţi ?:)) Bine, bine, dispun de o doză sănătoasă de egoism, critic orice nu-mi convine, în faţa oricui, mă plictisesc alarmant de repede.
8. Ce te face fericită? Plimbări, muzică, prieteni, filme, discuţii, chitară, desen, cărţi…uhm..iarna ?:))
9. De ce îţi este teamă? De mine.
10. Unde te refugiezi ? În colţul meu de canapea, lângă fereastră, în faţa laptopului/unei cărţi bune/unui film/foii de hârtie şi creionului HB.
11. Ce este important ? Să nu-ţi fie frică să arăţi cine eşti şi ce poţi, să « fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume ».
12. Ce înseamnă azi pentru tine? – Dimineaţa cumpărături, pe urmă portretul lui Plant. Sper că pân' diseară îl dau gata.
13. Dar ieri ? Ieri am făcut nişte desene pentru un panou (pentru o şcoală, nu-mi umplu pereţii de-acasă), m-am sigilat în casă pe la ora 2 şi-am deschis aerul, m-am uitat la un film norvegian a cărui denumire e imposibil de citit.
14. Ce urăşti cel mai mult ? Prostia.
15. Ce iubeşti cel mai mult ? Oamenii pe care poţi conta, cei care te fac să râzi fără să pari penibil, cei cu care poţi să vorbeşti deschis, aparatul de aer condiţionat, creionul şi mapa mea cu foi, muzica, chitara care plânge pe undeva, pe un şifonier, după coarde, pisoii de afară.
16. Azi te simţi. Obosită dar bine.
17. Ai pierdut. Ascuţitoarea, şirul gândurilor.
18. Esţi mândră de tine pentru că, până acum, am reuşit să fac mai tot ce mi-am propus.

SuperGgloberi
miercuri, 11 august 2010

Leapşa – ce mă binedispune:
vineri, 6 august 2010
- Mă binedispun plimbările lungi, în care uiţi de tine şi te trezeşti după mult-mult timp, constatând viteza incredibilă cu care zboară gândul, mă binedispun persoanele spontane, brăţările cu zorzoane în culori şterse (v-am spus că mi-am luat geantă împletită?), matrioştele, Beatleşii, bufniţele, dar de astea deja ştiţi.
- Mă binedispune orice film marca Tarantino, indiferent de momentul vizionării. Cred că dacă cineva m-ar trezi în miezul nopţii şi mi-ar pune o bucată din Pulp Fiction, Four Rooms, Kill Bill sau săracii Bastarzi, aş gusta filmele cu aceeaşi plăcere cu care le-am văzut prima oară. Ok, sunt de acord că-ţi trebuie...antrenament ca să suporţi abundenţă de... lichid roşu şi dens, dacă intenţionezi să treci brusc de la producţii Disney la Q.T., dar odată obişnuit, e imposibil să nu rămâi impresionat de geniul cu care micul rebel de la hollywood îmbină sângele, comedia, drama, thrillerul clasic, muzica incredibilă şi replicile imaculate. La prima vedere, nu-s chestii profunde adică nu cred c-o să apuc ziua în care Tarantino va face un film despre importanţa salvării balenelor, dar Andra m-a întrebat ce mă binedispune, right? E, pe mine nu prea mă binedispune filozofia, de felul ei...Revenind la regizor, tipul are un fel de a-şi alege actorii încât nu ţi-ai imagina altă figură în rolul personajelor. Well, imagine The Bride, Beatrix Kiddo – aţi vedea pe altcineva în rolul ei în afară de Uma Thurman, blondă, în costum galben, jumate plină de sânge, jumate plină de dorinţă de răzbunare, mânuind sabia ca şi cum ar fi făcut asta din faşă? Sau ar putea cineva să-l interpreteze mai bine pe nemilosul şi cinicul Hans Landa decât Christoph Waltz?
Dialogurile - "Royale with chese", Jules (Samuel Jackson) – Vincent Vega (John Travolta), "Black mamba", între Elle Driver şi Budd (Kill Bill), adică mai mult un monolog, pentru că Elle îi citeşte lui Budd, muşcat de viperă, rândurile pe care le găsise pe internet cu privire la..repeziciunea cu care ar trebui să mori în caz că eşti compostat de o minunăţie dinaia mică – sadic, ha?, sau "delicious milk", între impecabilul Hans Landa şi bietul om care-i ascundea pe evrei sub podeaua casei, în Inglourious Basterds, sunt rânduri pe care le-ai recunoaşte oriunde (chiar scoase din context).
Şi nu în ultimul rând, situaţiile în care sunt puse personajele – John Travolta dansează twist cu o Uma Thurman cam aburită în Pulp Fiction şi câştigă un trofeu pentru asta, un pic mai încolo împuşcă accidental un puşti pe bancheta din spate a maşinii în timpul unei discuţii banale, o mână de mafioţi între care se infiltrează un poliţist sub acoperire se omoară între ei din cauza eşecului unui jaf din care nu vedem nici măcar câteva secunde, doi spărgători de ocazie, îndrăgostiţi unul de altul (Pumpkin şi Honney Bunny) se hotărăsc pe moment să dea o lovitură într-un bar, dar sunt opriţi de un Samuel Jackson incredibil de sincer (portofelul inscripţionat "bad motherfucker" chiar era inscripţionat "bad motherfucker"), fac un deliciu din filmele sale...cel puţin pentru mine.
That..and the music, of course:
- Mă binedispune Radu Mazăre de fiecare dată când îl văd la TV. Acuma, sincer, tipu şi-a greşit meseria şi o ştie. Trebuia să se facă actor de comedie, sau de nazist, nu mă hotărăsc... ori să cânte la Fără Zahăr, sau măcar să facă figuraţie, pentru că are o mutră atât de serioasă când vorbeşte şi face cele mai mari tâmpenii, încât e imposibil să nu te urci pe pereţi de râs!
- Mă binedispun florile nemuritoare – sunt singurele chestii din lumea asta care suportă trecerea anilor, nu fac riduri, nu albesc...şi nici nu poluează apele, ca să moară balenele şi alte chestioare drăgălaşe pentru care se luptă entuziaştii ecologişti (nu punem la socoteală vecinii cu colţi, amatori de amurguri, care se hrănesc cu lichidul intens folosit în peliculele lui Tarantino, că doar nu suntem preadolescente în călduri!)
- Mă binedispun cărţile Rodicăi Ojog-Braşoveanu (adevărate "lecturi criminale), şi în special cuplul Melania Lupu, super infractoarea trecută de prima (şi a doua) tinereţe – Mirciulică – motanul negru. Ca şi în cazul filmelor de care am vorbit mai sus, cărţile ei au un farmec aparte, de la dialogurile închipuite ale Melaniei cu pisoiul – sfaturi, opinii, poveşti cu albe-ca-troiene, înscenări, spargeri -, cu maiorul Cristescu ( în care "Mela" îi toacă nervii, iar el...suportă să i se toace nervii), la situaţii – goana după pisici negre prin Bucureşti (320 de pisici negre), "statuificarea" mortului (Cianură pentru un surâs). Umor, thriller, inedit şi Melania – cine ştie, cunoaşte!
So...leapşa merge la oricine e dispus să înşire pe blog lucrurile care îl binedispun.

Future Movie Galaţi
marți, 3 august 2010
Later edit:
Ok, so...pentru că "trăim în România" şi toată lumea ştie continuarea, Sunetul a pierdut aseară "X-men 3" în aer liber, care trebuia să ruleze în locul "chestiei" numite "Atonement". În plus, organizatorii au schimbat "Margo" cu "Lista lui Shindler", ceea ce înseamnă că programul arată cam...tăiat şi ciopârţit! Mulţumim că nu ne-aţi anunţat mai devreme!
Normal că "s-a schimbat modificarea"!
Adică azi, vineri 6 august rulează Ice Age şi mâine Orient Express. ŞI CU LISTA CE-AŢI FĂCUT, OAMENI BUNI?!

Motivaţie
duminică, 1 august 2010
